Aproape de miezul nopţii

nenumitul mi-a bătut în poartă
aproape de miezul nopţii
şi undele sonore se făceau nişte zerouri
care se rostogoleau în stradă,
copiii invizibili râdeau, alergau după ele
imaginându-şi că aleargă după cercuri
nenumitul mi-a bătut în poartă
după un ritual secret
şi bătăile gravau litere şi desene
care aminteau de facerea universului,
de prima mea iubită pe care am cunoscut-o
pe dantelăria de fier a unui pod,
de primele versuri în care am turnat
câteva găleţi de sinceritate,
acum îmi privesc universul poetic
peticit ca un cort şi cele câteva focuri
stinse
şi cele câteva sute de pagini de poezie
arse în sufletul meu,
nenumitul mi-a bătut în poartă
aproape de miezul nopţii
când umblau pe străzi bufniţe aducătoare
de singurătate
sentimentele puteau fi imaginate doar
ca nişte linii curbe
clarul de lună mi-l închipuiam
numai cu ochii închişi;
iubita îmi transformase ultimul poem
într-o casă de vacanţă
făcea patul fără să înţeleagă ceva
din spectacolul atât de bizar

George Bădărău

badarau.george921@gmail.com