nenumitul mi-a bătut în poartă
aproape de miezul nopţii
şi undele sonore se făceau nişte zerouri
care se rostogoleau în stradă,
copiii invizibili râdeau, alergau după ele
imaginându-şi că aleargă după cercuri
nenumitul mi-a bătut în poartă
după un ritual secret
şi bătăile gravau litere şi desene
care aminteau de facerea universului,
de prima mea iubită pe care am cunoscut-o
pe dantelăria de fier a unui pod,
de primele versuri în care am turnat
câteva găleţi de sinceritate,
acum îmi privesc universul poetic
peticit ca un cort şi cele câteva focuri
stinse
şi cele câteva sute de pagini de poezie
arse în sufletul meu,
nenumitul mi-a bătut în poartă
aproape de miezul nopţii
când umblau pe străzi bufniţe aducătoare
de singurătate
sentimentele puteau fi imaginate doar
ca nişte linii curbe
clarul de lună mi-l închipuiam
numai cu ochii închişi;
iubita îmi transformase ultimul poem
într-o casă de vacanţă
făcea patul fără să înţeleagă ceva
din spectacolul atât de bizar
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
marți, 30 decembrie 2008
luni, 29 decembrie 2008
Omul fără inimă
am sărit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
pisica mea birmaneză o răsucea cu laba
de parcă s-ar fi jucat cu o rodie
în timp ce afară se crăpa de ziuă
un înger îmbrăcat într-o rochie subţire
traversa camera după ce soarele o măturase
cu mănunchiul de raze,
o rochie subţire şi neagră ca un coşmar
împachetat la prima oră a dimineţii,
am sarit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
şi deasupra ei dansau doi fluturi albaştri
care fâlfâiseră până mai ieri, într-un tablou,
unul dintre ei m-a întrebat despre dragoste
celălalt despre moarte
dansau şi din când în când priveau prin fereastra
deschisă, la culorile care se scurgeau din copaci
pe stradă,
neoane , maşini , picioare încălţate, hârtie
de scrisori , vorbe, prin fereastra deschisă,
în acest teritoriu pe care nu sunt în stare
să mi-l revendic
am sărit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
ca ghiocul ţigăncii pe care îl duci la ureche
să auzi vocea destinului
ca alarma de la maşina salvării
ca un vers genial...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
lângă pernă
pisica mea birmaneză o răsucea cu laba
de parcă s-ar fi jucat cu o rodie
în timp ce afară se crăpa de ziuă
un înger îmbrăcat într-o rochie subţire
traversa camera după ce soarele o măturase
cu mănunchiul de raze,
o rochie subţire şi neagră ca un coşmar
împachetat la prima oră a dimineţii,
am sarit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
şi deasupra ei dansau doi fluturi albaştri
care fâlfâiseră până mai ieri, într-un tablou,
unul dintre ei m-a întrebat despre dragoste
celălalt despre moarte
dansau şi din când în când priveau prin fereastra
deschisă, la culorile care se scurgeau din copaci
pe stradă,
neoane , maşini , picioare încălţate, hârtie
de scrisori , vorbe, prin fereastra deschisă,
în acest teritoriu pe care nu sunt în stare
să mi-l revendic
am sărit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
ca ghiocul ţigăncii pe care îl duci la ureche
să auzi vocea destinului
ca alarma de la maşina salvării
ca un vers genial...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Cărţi primite...
Am primit de la scriitorul Ion Untaru trei volume de versuri, după ce am făcut o cronică literară la ultima antologie de haiku-uri, semnată de acest autor. Ion Untaru, surprins plăcut de aprecierile mele, a voit parcă să-mi demonstreze că nu e o întâmplare şi că pe raftul domniei sale stau alături încă multe alte cărţi. De la redacţia revistei'' Haiku'' a ajuns la Iaşi o carte cu poeme tanrenga, scrisă de Ion Untaru în colaborare cu Radu Patrichi. E un volum demn de interes, pe care îl voi analiza în primăvară.
Mi-am rezervat o după-amiază, pentru lectura celor trei volume, pe care autorul a avut amabilitatea să mi le expedieze:
''Vestitorul'', Editura Semne, Bucureşti, 1999.
''Floare de lotus'', Editura Semne, Bucureşti, 2006.
''Scara interioară'', Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2007.
Din spirit de colegialitate, reproduc o poezie din primul volum, în speranţa că va fi pe placul cititorilor:
Vizita tinerei doamne
Doamna mea suav albastră
Unică între femei
Dacă nu-mi baţi în fereastră
Am să intru la idei
Paşii tăi pe care-i ştiu
Nu se-arată pe cărare
Eu te-aştept ca pe-o salvare
Până nu e prea târziu;
Nu-ţi mai dă inima ghes,
S-a-ntâmplat vreo catastrofă
Că eu n-am mai scris o strofă
De uimire şi de stres?!
Hai prefă-te că nu-ţi pasă
Şi întoarce-te grăbită
Să nu mă găseşti iubită
Atârnând cu limba scoasă
....
Şi răsună paşi pe trepte:
Graţie şi graţiere,
Uşa-n lături temnicere
Uneori destinul drept e!
Şi-mi pătrunde în incintă
Cu pachetul salvator:
- Uite domnu' scriitor
Un iaurt şi o plăcintă
Fiindcă mâine, cine ştie
Nu mai dă pe datorie!
Ion Untaru
badarau. george921@gmail.com
Mi-am rezervat o după-amiază, pentru lectura celor trei volume, pe care autorul a avut amabilitatea să mi le expedieze:
''Vestitorul'', Editura Semne, Bucureşti, 1999.
''Floare de lotus'', Editura Semne, Bucureşti, 2006.
''Scara interioară'', Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2007.
Din spirit de colegialitate, reproduc o poezie din primul volum, în speranţa că va fi pe placul cititorilor:
Vizita tinerei doamne
Doamna mea suav albastră
Unică între femei
Dacă nu-mi baţi în fereastră
Am să intru la idei
Paşii tăi pe care-i ştiu
Nu se-arată pe cărare
Eu te-aştept ca pe-o salvare
Până nu e prea târziu;
Nu-ţi mai dă inima ghes,
S-a-ntâmplat vreo catastrofă
Că eu n-am mai scris o strofă
De uimire şi de stres?!
Hai prefă-te că nu-ţi pasă
Şi întoarce-te grăbită
Să nu mă găseşti iubită
Atârnând cu limba scoasă
....
Şi răsună paşi pe trepte:
Graţie şi graţiere,
Uşa-n lături temnicere
Uneori destinul drept e!
Şi-mi pătrunde în incintă
Cu pachetul salvator:
- Uite domnu' scriitor
Un iaurt şi o plăcintă
Fiindcă mâine, cine ştie
Nu mai dă pe datorie!
Ion Untaru
badarau. george921@gmail.com
duminică, 28 decembrie 2008
Poeţi ai Societăţii Române de Haiku(III)
Ultimele pagini din revista Haiku, nr.40/2008 sunt la fel de interesante ca şi cele pe care le-am analizat până acum.Mai întâi remarcăm articolul lui Mihai Popescu despre volumul bilingv (grec-englez) al poetei Zoe Savina. Aceasta a publicat aproape douăzeci de cărţi de poezie, multe haiku-uri, pentru care a primit premii naţionale şi internaţionale.În articolul său, Mihai Popescu evidenţiază câteva teme, impresionat de profunzimea şi varietatea textelor.
O altă secţiune din revista Haiku oferă cititorilor poeme într-un vers. Având la bază antiteze eminesciene, poezia lui Bogdan I.Pascu dezvoltă motive romantice,care ies mai bine în relief,atunci când sunt prezentate în opoziţie. El şi-a intitulat secvenţa lirică, ''Oglinda'' şi a înfăţişat o lume răsturnată sub aspectul spaţio-temporal. O dată cu inversarea poziţiei obiectelor în univers, acestea împrumută timpului caracteristicile lor, care ţin de efemeritate:''O lume răsturnată cu timpul plin de riduri''.Imaginea fantomelor (chipuri fără suflet) este asociată cu ''amintirile''; opoziţia lumină/ întuneric evidenţiază echilibru cosmic, trimiţând la geneză, într-o exprimare metaforică'' În ape de lumină atâta întuneric''.
Elia David găseşte câte un titlu pentru fiecare vers,în care concentrează substanţă şi expresivitate. În spaţiul sacru deplasează un element al lumii profane, pentru purificare:''Zugravul de biserici...la Cina cea de taină''(Împărtăşire).Satisfacţia orfică e mai presus de orice finalitate atunci când vine vorba despre răsfăţatul greieraş:''Măcar el se va stinge cântând pe săturate''(Greierul).Ne-a atras atenţia motivul literar al ''absenţei'', într-un vers în care nu sufletul se risipeşte în cosmos, ci acesta din urmă întreţine existenţa muribundului:''O pasăre pe moarte se umple de văzduh''(Dispariţie).
Octavian Mareş exersează în liniile paradoxului, de la notaţia strategică la portretul caricatural.Călătorul pare copleşit de singurătate, atât timp cât exclude comuniunea cu natura din jur:''Singur pe cărare cu atâţia pomi în jur''(Paradox). Un altul are preocupări topometrice de ocazie, iar sugestia este evidentă:''Măsoară trotuarul în buzunar cu-o sticlă goală''(Chefliu).
Ştefan Theodoru pare atras de o estetică a efectelor, urmărind finalitatea într-un univers miniatural, dar şi în unul obişnuit, existenţial, în exprimări simple cât şi metaforice.Imaginea unui măr, simbol al cunoaşterii, este pusă în pericol de fragilitatea vegetală:''Pe-o ramură subţire a mai rămas un măr''( După cules).O căprioară, simbol al graţiei şi inocenţei,îşi priveşte ucigaşul,dojenitor, chiar şi după moarte:''Ucisă, căprioara, încă-l privea în ochi''(La vânătoare).Câteva note argheziene se desluşesc în spaţiul oniric , în timpul unei convorbiri cu divinitatea:''În visul de azi noapte, vorbii cu Dumnezeu''(În spital).Un vers atrage atenţia prin structura semantico-lingvistică, asociind două sintagme'' cu coada-ntre picioare'' şi ''un câine -al nimănui'', care permit două coduri de lectură: condiţia maidanezului, dar şi condiţia omului care duce viaţă de câine(Zi de iarnă). Imaginea fantomatică a unei hore fascinează prin colorit şi încremenire,într-un pastel de iarnă:''Mărăcinii în horă pe lacul îngheţat''(Tablou de iarnă).
Vali Iancu experimentează arta poetică miniaturală, de factură clasică.Poetul are calităţi magice în sensul că poate să-i redea sufletului atributele de altădată:''Prin câteva cuvinte să despietreşti un suflet''(Crezul poetic)sau, într-un alt text, creaţia este asemănată cu exorcizarea suferinţei prin magia verbului:''Mă chinui în cuvinte să scot din mine chinul''(Exorcizare).
Dumitru Radu are nostalgia plecărilor şi o viziune colosală a infinitului, pe care le schiţează într-o marină de natură simbolistă:''Pânze de corăbii se pierd în largul mării''(Marină).Altădată se opreşte la poemul de notaţie şi surprinde în bruma care tocmai căzuse, imaginea senectuţii:''Azi dimineaţă bruma a încărunţit cărarea''(Octombrie).
Într-un poem, Paula Romanescu apelează la alchimia cuvântului, oscilând între metafora abstractă''roiul de gânduri'' şi oximoronul clasic''mierea amară'', pentru a sugera singurătatea. Simbolul central este reprezentat de ''fagure'', succedaneu al inimii, al sufletului, unde se adună suferinţa:''Roiul de gânduri umple faguri de miere amară''(Singurătate).
Ultimele poeme într-un vers, din acest număr al revistei Haiku sunt semnate de Constantin Stroe.Furtuna dezlănţuită învăluie un pescăruş graţios, trist, solitar şi-l poartă spre spaţiul terestru. Poate fi aici şi un simbol al poetului, într-o lume intangibilă, iar drumul spre realitate este unul incert:''Nesigur vântul poartă un pescăruş spre mal''(Incertitudine).Poetul, un vizual,îşi exprimă suferinţa, imaginând un manuscris concret:''În manuscrisul meu atâtea lacrimi strânse''(Trudă).
O altă secţiune cuprinde câteva secvenţe haiku, secvenţe care se completează în linia unei tematici comune. Cornelia Atanasiu, atrasă de pictural şi ritualul rustic schiţează câteva elemente de pastel în ''Culorile toamnei''. Alternanţa geografică deal/vale oferă două manifestări climatice:o răbufnire a vântului pe deal şi o stare de acalmie în vale, unde sperietoarea meditează în compania ciorilor. E un avertisment surprins de ochiul iscoditor:''Vântul val-vârtej-/sperietoarea-n vale/doar cu ciorile''Într-un alt micropoem, poeta reliefează fenomenul transhumanţei, fixat temporal pe coordonate biblice, când are loc răvăşitul oilor:''Se-ntorc ciobanii-/răvăşitul oilor/ de Ziua Crucii''Toamna, culesul viilor se desfăşoară după un adevărat ritual.În timp ce în spaţiu uranic pleacă şiruri de cocori, în spaţiu terestru vin şiruri de culegători ca să restabilească un echilibru cosmic, iar dinamismul se amplifică la cramă:''De pe coline/ şiruri de culegători-/zarvă la cramă''.În final, o notă de melancolie este sugerată de ''mierla răvăşită'', într-un spaţiu al degradării vegetale , care a provocat modificări melodice:''Mierla răvăşită/prin frunzişul tot mai rar/ şi cântu-i schimbat.''
Vasile Moldovan îşi intitulează secvenţa haiku: Vilnius-2009 Capitală europeană a culturii''Aceasta cuprinde şapte micropoeme, cifră cu semnificaţii adânci şi cu o coloratură mistică.E un parcurs liric subtil,conceput ca o călătorie în spaţiul nordic, dar şi ca o iniţiere într-un spaţiu intercultural şi în acelaţi timp existenţial.Miraculosul haiku, sinteză a spaţiului liric nipon şi a celui european, înlesneşte întâlniri imaginare:''Mergând la Vilnius/pe drumul haiku-ului/să-l întâlnesc pe Basho''.Într-un alt micropoem este valorificat motivul cocorilor în calitate de vehicul cosmic, marcat de o dominantă coloristică:''Pe aripi de cocori/până în sudul Europei/ albastru de Vilnius''.O asociere neaşteptată-''curcubeu-haiku'' îmbină arta cu supranaturalul şi în frumuseţea policromă intuim o mare revelaţie:''Curcubeu dublu/pe cerul Lituaniei:/Haiku pentru Vilnius''. Următoarele trei haiku-uri dezvoltă teme biblice, motive sacre, între care şi motivul crucii.În primul micropoem apare statura impresionantă a unui Dumnezeu matinal, într-un cadru dominat de sfinţenie:''Pe Dealul Crucilor/spălându-şi faţa-n rouă/însuşi Dumnezeu''. Cel de-al doilea text aduce în prim- plan inocenţa unui copil, care încearcă să ia legătura cu divinitatea, într-un spaţiu sacralizat de prezenţa crucii:''Lângă crucea veche/mâinile unui copil/încheie ruga.''Dacă în micropoemul de mai sus, fascina magia cuvântului, acum domină vizualul, tăcerea se aşterne în jur, panorama individuală este înlocuită de una colectivă, anonimă,tulburătoare, reprezentată de ''morminte de eroi''.Totul se rezumă la o notaţie plină de tristeţe:''Pe morminte de eroi/numai cununi şi jerbe/de nu-mă-uita.'.În finalul secvenţei, nota citadină oferită de semafor avertizează nu numai trecătorul ci şi provocatorul de tensiuni mondiale:''Culoarea roşie/ a semaforului-/sens interzis războiului''.
Trei voci lirice reunite într-un tanrenga scot în evidenţă trei profesionişti ai speciei:Valentin Nicoliţov, Radu Patrichi,Dan Doman.Expresivitatea şi maturitatea imaginii poetice lasă impresia unor bijuterii în formă definitivă.Un sfârşit de toamnă, sfâşietor de trist, este semnalat doar de un ciripit...ba şi de un fluture negru(simbol al morţii apropiate) adaugă o altă voce:'' Amurg de toamnă-/doar un singur ciripit/ sub copacii goi.../şi un fluture negru/ care-a uitat să plece''( Un singur ciripit).Altădată vocile se intersectează în legătură cu rezultatele unei excursii:ciulini uscaţi(natura materială) şi amintiri(natura spirituală):''Din excursie/am adus pe haine/doi ciulini uscaţi-/dar nimeni n-o să ştie/şi câte amintiri''.Ultimul poem din serie înfăţişează lacul in decembrie, pescarul şi câinele. Dar dincolo de nota tristă a spaţiului acvatic, o voce lirică menţionează şi câteva elemente care ţin de terestritate-pietrele din mâl:''Lacul în decembrie-/pe mal doar pescarul/ şi câinele lui./Pietre ieşite din mâl/ cu cea dintâi zăpadă''(Lacul în decembrie).
Într-un scurt articol, Paula Romanescu se referă la volumul Tăceri, semnat de Ioan Găbudean, o antologie de micropoeme în stil haiku, unde textele sunt ilustrate cu desene realizate de elevi. Ilustraţia de pe copertă i-a inspirat Paulei Romanescu, titlul articolului:''Între sperietoare şi fluture''.
Un adevărat spectacol al liricii miniaturale în aproape 60 de pagini! Dar, orice spectacol aduce în final o vedetă, spectatorii dau semne de nelinişte, se agită mişcând din mâini şi din picioare, privesc spre marginea cortinei, aplaudă furtunos, ovaţionează, fetele suple se urcă pe umerii tinerilor, orchestra intră în delir şi , în sfârşit, în baia de lumini apare artistul aşteptat. Vedeta spectacolului nostru liric se numeşte Eduard Tară, poetul român care a obţinut cele mai multe diplome la Concursuri internaţionale de haiku.Cele cinci micropoeme, reproduse în revistă, au fost premiate în 2008, la concursuri din Brazilia, Germania,USA, Franţa...Să ascultăm vocea superbă a acestui liric ieşean:''Cutia de scrisori-/ating din nou zăpada/ cu degetele.''
George Bădărău
badarau.george@gmail.com
O altă secţiune din revista Haiku oferă cititorilor poeme într-un vers. Având la bază antiteze eminesciene, poezia lui Bogdan I.Pascu dezvoltă motive romantice,care ies mai bine în relief,atunci când sunt prezentate în opoziţie. El şi-a intitulat secvenţa lirică, ''Oglinda'' şi a înfăţişat o lume răsturnată sub aspectul spaţio-temporal. O dată cu inversarea poziţiei obiectelor în univers, acestea împrumută timpului caracteristicile lor, care ţin de efemeritate:''O lume răsturnată cu timpul plin de riduri''.Imaginea fantomelor (chipuri fără suflet) este asociată cu ''amintirile''; opoziţia lumină/ întuneric evidenţiază echilibru cosmic, trimiţând la geneză, într-o exprimare metaforică'' În ape de lumină atâta întuneric''.
Elia David găseşte câte un titlu pentru fiecare vers,în care concentrează substanţă şi expresivitate. În spaţiul sacru deplasează un element al lumii profane, pentru purificare:''Zugravul de biserici...la Cina cea de taină''(Împărtăşire).Satisfacţia orfică e mai presus de orice finalitate atunci când vine vorba despre răsfăţatul greieraş:''Măcar el se va stinge cântând pe săturate''(Greierul).Ne-a atras atenţia motivul literar al ''absenţei'', într-un vers în care nu sufletul se risipeşte în cosmos, ci acesta din urmă întreţine existenţa muribundului:''O pasăre pe moarte se umple de văzduh''(Dispariţie).
Octavian Mareş exersează în liniile paradoxului, de la notaţia strategică la portretul caricatural.Călătorul pare copleşit de singurătate, atât timp cât exclude comuniunea cu natura din jur:''Singur pe cărare cu atâţia pomi în jur''(Paradox). Un altul are preocupări topometrice de ocazie, iar sugestia este evidentă:''Măsoară trotuarul în buzunar cu-o sticlă goală''(Chefliu).
Ştefan Theodoru pare atras de o estetică a efectelor, urmărind finalitatea într-un univers miniatural, dar şi în unul obişnuit, existenţial, în exprimări simple cât şi metaforice.Imaginea unui măr, simbol al cunoaşterii, este pusă în pericol de fragilitatea vegetală:''Pe-o ramură subţire a mai rămas un măr''( După cules).O căprioară, simbol al graţiei şi inocenţei,îşi priveşte ucigaşul,dojenitor, chiar şi după moarte:''Ucisă, căprioara, încă-l privea în ochi''(La vânătoare).Câteva note argheziene se desluşesc în spaţiul oniric , în timpul unei convorbiri cu divinitatea:''În visul de azi noapte, vorbii cu Dumnezeu''(În spital).Un vers atrage atenţia prin structura semantico-lingvistică, asociind două sintagme'' cu coada-ntre picioare'' şi ''un câine -al nimănui'', care permit două coduri de lectură: condiţia maidanezului, dar şi condiţia omului care duce viaţă de câine(Zi de iarnă). Imaginea fantomatică a unei hore fascinează prin colorit şi încremenire,într-un pastel de iarnă:''Mărăcinii în horă pe lacul îngheţat''(Tablou de iarnă).
Vali Iancu experimentează arta poetică miniaturală, de factură clasică.Poetul are calităţi magice în sensul că poate să-i redea sufletului atributele de altădată:''Prin câteva cuvinte să despietreşti un suflet''(Crezul poetic)sau, într-un alt text, creaţia este asemănată cu exorcizarea suferinţei prin magia verbului:''Mă chinui în cuvinte să scot din mine chinul''(Exorcizare).
Dumitru Radu are nostalgia plecărilor şi o viziune colosală a infinitului, pe care le schiţează într-o marină de natură simbolistă:''Pânze de corăbii se pierd în largul mării''(Marină).Altădată se opreşte la poemul de notaţie şi surprinde în bruma care tocmai căzuse, imaginea senectuţii:''Azi dimineaţă bruma a încărunţit cărarea''(Octombrie).
Într-un poem, Paula Romanescu apelează la alchimia cuvântului, oscilând între metafora abstractă''roiul de gânduri'' şi oximoronul clasic''mierea amară'', pentru a sugera singurătatea. Simbolul central este reprezentat de ''fagure'', succedaneu al inimii, al sufletului, unde se adună suferinţa:''Roiul de gânduri umple faguri de miere amară''(Singurătate).
Ultimele poeme într-un vers, din acest număr al revistei Haiku sunt semnate de Constantin Stroe.Furtuna dezlănţuită învăluie un pescăruş graţios, trist, solitar şi-l poartă spre spaţiul terestru. Poate fi aici şi un simbol al poetului, într-o lume intangibilă, iar drumul spre realitate este unul incert:''Nesigur vântul poartă un pescăruş spre mal''(Incertitudine).Poetul, un vizual,îşi exprimă suferinţa, imaginând un manuscris concret:''În manuscrisul meu atâtea lacrimi strânse''(Trudă).
O altă secţiune cuprinde câteva secvenţe haiku, secvenţe care se completează în linia unei tematici comune. Cornelia Atanasiu, atrasă de pictural şi ritualul rustic schiţează câteva elemente de pastel în ''Culorile toamnei''. Alternanţa geografică deal/vale oferă două manifestări climatice:o răbufnire a vântului pe deal şi o stare de acalmie în vale, unde sperietoarea meditează în compania ciorilor. E un avertisment surprins de ochiul iscoditor:''Vântul val-vârtej-/sperietoarea-n vale/doar cu ciorile''Într-un alt micropoem, poeta reliefează fenomenul transhumanţei, fixat temporal pe coordonate biblice, când are loc răvăşitul oilor:''Se-ntorc ciobanii-/răvăşitul oilor/ de Ziua Crucii''Toamna, culesul viilor se desfăşoară după un adevărat ritual.În timp ce în spaţiu uranic pleacă şiruri de cocori, în spaţiu terestru vin şiruri de culegători ca să restabilească un echilibru cosmic, iar dinamismul se amplifică la cramă:''De pe coline/ şiruri de culegători-/zarvă la cramă''.În final, o notă de melancolie este sugerată de ''mierla răvăşită'', într-un spaţiu al degradării vegetale , care a provocat modificări melodice:''Mierla răvăşită/prin frunzişul tot mai rar/ şi cântu-i schimbat.''
Vasile Moldovan îşi intitulează secvenţa haiku: Vilnius-2009 Capitală europeană a culturii''Aceasta cuprinde şapte micropoeme, cifră cu semnificaţii adânci şi cu o coloratură mistică.E un parcurs liric subtil,conceput ca o călătorie în spaţiul nordic, dar şi ca o iniţiere într-un spaţiu intercultural şi în acelaţi timp existenţial.Miraculosul haiku, sinteză a spaţiului liric nipon şi a celui european, înlesneşte întâlniri imaginare:''Mergând la Vilnius/pe drumul haiku-ului/să-l întâlnesc pe Basho''.Într-un alt micropoem este valorificat motivul cocorilor în calitate de vehicul cosmic, marcat de o dominantă coloristică:''Pe aripi de cocori/până în sudul Europei/ albastru de Vilnius''.O asociere neaşteptată-''curcubeu-haiku'' îmbină arta cu supranaturalul şi în frumuseţea policromă intuim o mare revelaţie:''Curcubeu dublu/pe cerul Lituaniei:/Haiku pentru Vilnius''. Următoarele trei haiku-uri dezvoltă teme biblice, motive sacre, între care şi motivul crucii.În primul micropoem apare statura impresionantă a unui Dumnezeu matinal, într-un cadru dominat de sfinţenie:''Pe Dealul Crucilor/spălându-şi faţa-n rouă/însuşi Dumnezeu''. Cel de-al doilea text aduce în prim- plan inocenţa unui copil, care încearcă să ia legătura cu divinitatea, într-un spaţiu sacralizat de prezenţa crucii:''Lângă crucea veche/mâinile unui copil/încheie ruga.''Dacă în micropoemul de mai sus, fascina magia cuvântului, acum domină vizualul, tăcerea se aşterne în jur, panorama individuală este înlocuită de una colectivă, anonimă,tulburătoare, reprezentată de ''morminte de eroi''.Totul se rezumă la o notaţie plină de tristeţe:''Pe morminte de eroi/numai cununi şi jerbe/de nu-mă-uita.'.În finalul secvenţei, nota citadină oferită de semafor avertizează nu numai trecătorul ci şi provocatorul de tensiuni mondiale:''Culoarea roşie/ a semaforului-/sens interzis războiului''.
Trei voci lirice reunite într-un tanrenga scot în evidenţă trei profesionişti ai speciei:Valentin Nicoliţov, Radu Patrichi,Dan Doman.Expresivitatea şi maturitatea imaginii poetice lasă impresia unor bijuterii în formă definitivă.Un sfârşit de toamnă, sfâşietor de trist, este semnalat doar de un ciripit...ba şi de un fluture negru(simbol al morţii apropiate) adaugă o altă voce:'' Amurg de toamnă-/doar un singur ciripit/ sub copacii goi.../şi un fluture negru/ care-a uitat să plece''( Un singur ciripit).Altădată vocile se intersectează în legătură cu rezultatele unei excursii:ciulini uscaţi(natura materială) şi amintiri(natura spirituală):''Din excursie/am adus pe haine/doi ciulini uscaţi-/dar nimeni n-o să ştie/şi câte amintiri''.Ultimul poem din serie înfăţişează lacul in decembrie, pescarul şi câinele. Dar dincolo de nota tristă a spaţiului acvatic, o voce lirică menţionează şi câteva elemente care ţin de terestritate-pietrele din mâl:''Lacul în decembrie-/pe mal doar pescarul/ şi câinele lui./Pietre ieşite din mâl/ cu cea dintâi zăpadă''(Lacul în decembrie).
Într-un scurt articol, Paula Romanescu se referă la volumul Tăceri, semnat de Ioan Găbudean, o antologie de micropoeme în stil haiku, unde textele sunt ilustrate cu desene realizate de elevi. Ilustraţia de pe copertă i-a inspirat Paulei Romanescu, titlul articolului:''Între sperietoare şi fluture''.
Un adevărat spectacol al liricii miniaturale în aproape 60 de pagini! Dar, orice spectacol aduce în final o vedetă, spectatorii dau semne de nelinişte, se agită mişcând din mâini şi din picioare, privesc spre marginea cortinei, aplaudă furtunos, ovaţionează, fetele suple se urcă pe umerii tinerilor, orchestra intră în delir şi , în sfârşit, în baia de lumini apare artistul aşteptat. Vedeta spectacolului nostru liric se numeşte Eduard Tară, poetul român care a obţinut cele mai multe diplome la Concursuri internaţionale de haiku.Cele cinci micropoeme, reproduse în revistă, au fost premiate în 2008, la concursuri din Brazilia, Germania,USA, Franţa...Să ascultăm vocea superbă a acestui liric ieşean:''Cutia de scrisori-/ating din nou zăpada/ cu degetele.''
George Bădărău
badarau.george@gmail.com
vineri, 26 decembrie 2008
Baia turcească
în baia turceasca părăsită de câţiva ani,
amicii au vernisat o expoziţie nonconvenţională
trupurile noastre goale de altădată au fost
înlocuite cu manechini supăraţi
în locul duşurilor au apărut raze de lună
din hârtie creponată
iar aburul şi măturica au fost înlocuite cu
respiraţia unor femei care fac dragoste
intru în baia turcească să-mi scald privirile
mele prăfuite care treptat se transformă în
noroi postelectoral
în faţă au fost împinşi patru senatori de paie
cărora cetăţeanul turmentat vrea să le dea foc
învârtind o brichetă
doi deputaţi, care se deplasează pe arcuri ruginite, de la alte guverne
şi o purtătoare de cuvânt, din mahalaua
ferentari, de etnie necunoscută
în locul becurilor au fost aprinse câteva
lumânări care pâlpâie ca viaţa noastră
nesigură
intru moca la expoziţie după ce mi-am cheltuit
ultimii bani pe hârtie igienică
şi văd în uşă un individ care,după figură,
face parte din comisia antidrog,
din juriul care acordă anual premii
unor scriitori fără identitate
din corpul de pază al unor instituţii fantomă
din atmosfera balcanică
a vieţii culturale...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
amicii au vernisat o expoziţie nonconvenţională
trupurile noastre goale de altădată au fost
înlocuite cu manechini supăraţi
în locul duşurilor au apărut raze de lună
din hârtie creponată
iar aburul şi măturica au fost înlocuite cu
respiraţia unor femei care fac dragoste
intru în baia turcească să-mi scald privirile
mele prăfuite care treptat se transformă în
noroi postelectoral
în faţă au fost împinşi patru senatori de paie
cărora cetăţeanul turmentat vrea să le dea foc
învârtind o brichetă
doi deputaţi, care se deplasează pe arcuri ruginite, de la alte guverne
şi o purtătoare de cuvânt, din mahalaua
ferentari, de etnie necunoscută
în locul becurilor au fost aprinse câteva
lumânări care pâlpâie ca viaţa noastră
nesigură
intru moca la expoziţie după ce mi-am cheltuit
ultimii bani pe hârtie igienică
şi văd în uşă un individ care,după figură,
face parte din comisia antidrog,
din juriul care acordă anual premii
unor scriitori fără identitate
din corpul de pază al unor instituţii fantomă
din atmosfera balcanică
a vieţii culturale...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
vineri, 12 decembrie 2008
Poeţi ai Societăţii Române de Haiku(II)
Răsfoiesc în continuare numărul 40/2008 al revistei'' Haiku''şi aflu câte ceva despre haiku-ul nord american de limbă engleză. Acesta evoluează spre anihilarea formei şi substanţei obligatorii a haiku-ului japonez clasic; haiku-ul american actual apelează la tehnici suprarealiste şi figurative, prozodia normală e eliminată, subiectul uman ia locul naturii (Bruce Ross).
Am recitit o microantologie de poeme tanka, semnată de poeţi români. Într-un poem, motivul trecerii timpului, cu inflexiuni blagiene, este răstălmăcit, interpretat ca un început de poveste, dar obiectivul de filmat se mută alături şi surprinde veşnicia, sugerată de legănarea eternă a valurilor:''Marea trecere/dinspre viaţă spre moarte/e o poveste.../Marea îşi leagănă lin/neadormitele valuri''. De la veşnicie, poeta trece la secvenţele trecătoare, banale , ale vieţii zilnice, înfăţişând un decor al spaţiului uranic, rece, tăiat de zborul rândunelelor, adăugând un blitz, cu imagini terestre, în care actul creaţiei este surprins în universul intim al căminului:'' Rândunelele/ taie aerul rece/ al dimineţii./Eu stau pe balcon scriind/un poem despre tine''(Adina Enăchescu).
O toamnă cu semnificaţii profunde aduce în prim -plan căderea frunzelor, în lumina aurie care învăluie cuplu. Pe de o parte, frunzele sugerează degradarea vegetală şi prin transfer, înaintarea în vârstă, pe de altă parte, puritatea, nobleţea la care trimite lumina aureolată. Şi, în acest cadru intim, liniştit, apare un mesager(libelula) care impresionează prin alcătuirea miniaturală şi prin culoarea roşie, cu rol de avertizare: Frunzele care cad/în lumina aurie/dintre noi doi;/o libelulă roşie/ ne poartă visele''. O fereastră, ca o deschidere spre altă lume, oferă contemplatorului un semn al efemerului( o frunză ofilită) amintind de o comparaţie abstractă din domeniul iluziilor deşarte:''La fereastră/ o frunză ofilită,/trecătoare/ca visele mele/ în timpul vieţii''(Magdalena Dale).
Un alt poet înfăţişează o imagine apocaliptică a lumii de altădată mistuită, purificată,
exprimată metaforic, într-o casă în flăcări;o imagine bântuită de spaime care culminează cu ţipătul sfâşietor( de natură expresionistă) a unei păsări:''Casă în flăcări-/se mistuie trecutul,/o întreagă lume./Printre râuri de spaime/ţipătul unei păsări.''În opoziţie cu aceste cadre întunecoase, sunt reliefate în culori plăcute, de pastel primăvăratic, elemente paradisiace: dumbravă, culori, ciripituri, completate cu metafore din aria seraficului( grădina Raiului), întâlnite în colinde:''Într-o dumbravă,/ invazie de culori/ şi ciripituri.../În grădina Raiului/când înfrun zeşte cerul''(Mihai Merticaru).
Un interesant poem tanka evocă florile cunoscute sub numele'' gălbenele'', care sunt amintite abia în final, după un cumul de atribute privitoare la relaţia acestora cu macrocosmosul, cu stihiile, astrele, şi spaţiul acvatic:'' Ferite de vânt,/mângâiate de-un soare/ ieşit din ape,/zâmbesc şi-n decembrie/ micile gălbenele''.În altă parte, o dezlănţuire stihială a prăbuşit doi plopi, fenomen marcat de indici spaţiali (în satul de vacanţă) şi indici temporali(toamna). Acest eveniment permite o analogie cu oamenii, supuşi unor răsturnări de situaţii: Furtuna toamnei/ în satul de vacanţă/ a culcat doi plopi-/la fel ca şi oamenii /nu toţi rezistă la greu''(Radu Patrichi).
Toamna este privită din două perspective. Pe de o parte, este un anotimp fascinant, care oferă o baie de culori ca urmare a reflexelor luminii în fructe, iar pe de altă parte, este vremea melancoliei şi tristeţii exprimată de viţa de vie, cuprinsă de jale, cu o ţinută vestimentară învechită, pătată, ruginie:''Baia din amiezi/ în mijlocul grădinii/pârguiri de fruct;/jalea viţei de vie/ cu frunze second-hand''. Cu adevărat miraculoasă, nunta micilor vieţuitoare aduce o notă de optimism, amintind de finalul poemului '' Călin(file din poveste)'' de M. Eminescu. Dar, intonaţiile corului de greieri, la gătitul miresei, vin cu un plus de originalitate. De astă dată, mireasa e o viespe mlădioasă, îmbrăcată cu o rochie din pânză de păianjen:''Mlădioasă viespe / paingul o îmbracă/ în strai de lună/ vesel corul de greieri:/ să trăiască mireasa'' (Paula Romanescu).
Luna priveşte prin copaci, în stil arghezian, într-un poem alcătuit dintr-un pastel al înserării şi o schiţă de portret - femeia care meditează în singurătate, la fereastră, amintind de fata de împărat, din poemul ''Luceafărul'' de M. Eminescu:''Seară de toamnă''./Luna priveşte/ prin arţar./Singură la fereastră/ îmi amintesc chipul tău'' (Maria Tirenescu).
Altădată, notele picturale se degradează, albul dispare o dată cu metamorfoza intemperiilor şi în spaţiul închis, de sub pod, animaţia este asigurată de o căţea cu pui. Poeta surprinde opoziţia dintre iarna care se sfârşeşte şi apariţia căţeilor în peisaj, vegheaţi de vânt şi protejaţi de noapte. Această comuniune între stihii şi lumea animală, în spaţiul profan, trimite, indirect, la semnificaţii mitice:''Neaua s-a topit./În culcuşul de sub pod/ o căţea cu pui./Doar vântul stă de veghe/şi noaptea îi ascunde''(Ana Udrea).
Valentin Nicoliţov semnează o recenzie la cartea lui Banya Natsuishi, intitulată ''Pelerinaj terestru'', Editura Albalibri din Milano, Italia, 2007. În numeroase poeme, în stil haiku, poetul transfigurează secvenţe din călătoriile sale, fără a mai respecta caracteristicile poemelor tradiţionale.Aceste mici poeme moderne reprezintă un voiaj liric, în diferite ţări, un amestec de sensibilitate, hiperrealism, sugestie discretă având menirea să descrie o emoţie de moment, o viziune, concepte despre viaţă şi lume, un mozaic de impresii, cu trimitere la natură, spre realitatea cosmică, spre Dumnezeu, cum afirmă Julius Franzot, autorul prefeţei.
Un grupaj de poeme senryu evidenţiază sensibilitatea, tehnica şi viziunea unui grup de poeţi, atraşi de aspectul enigmatic, constatativ,filmic, naturist, de comuniunea om-natură, metamorfoze,teatralitate, sacru-profan, mitologie românească etc. Printr-un condiţional-optativ,declarativ, poetul îşi exprimă o dorinţă, pe care tot el o anulează, printr-o precizare suspendată, intenţionat confuză(vârsta sau comoditatea?):''Aş merge la schi-/dar mi-e greu să mă aplec/ să-mi leg bocancii''. Într-un alt micropoem, întâlnim un motiv cultural livresc, îndrăgit de melomani, care înfăţişează o actiune repetitivă a artistului de operă, acţiune cu un final interogativ exprimând nedumerirea, dar în care desluşim o atenţionare:''Ieri la operă/ Tosca a ucis din nou./ Cum e posibil?''(Jules Cohn Botea).
Unele texte mizează pe o poantă cu rol justificativ, care intersectează două planuri: unul al inocenţei şi altul al iniţierii, cu preţul maturizării. Copilul plăpând iese din universul lui, din motive nutriţionale, cunoaşte o ascensiune, în urma unei iniţieri în arta ceaiului, o satisfacţie culminând cu maturizarea:''Neavând lapte,/băieţelul învaţă/ arta ceaiului''. O idilă plasată în mediul rustic are ca protagonişti doi cărăbuşi, iar ca spaţiul de manifestare, o balegă uscată, element al esteticii urâtului. În opoziţie cu acest cadru, observăm o desfăşurare dinamică a sentimentului, o explozie de bucurie, dar intuim şi ironia subtilă:''Pe balega uscată/ doi cărăbuşi-/iubirea n-are margini!'' (Iulian Dămăcuş).
Trecerea timpului este subliniată de punctele de suspensie. Într-o primă secvenţă, poeta surprinde aspectul ludic, inocenţa copilului care se imaginează un cal din poveste, zburând ca vântul şi ca gândul. Cea de a doua secvenţă înfăţişează un personaj maturizat excesiv, purtând semnele şcolarizării, dar alunecînd într-o inevitabilă degringoladă, cu mişcări lente, obositoare:'' Trap de nepot.../Abia trăgându-şi sufletul/ bunic cu ghiozdan''.O idee asemănătoare exprimă poeta într-un alt micropoem, în care vede omul în devenire ca urmare a comprimării timpului. Este evidenţiată feminitatea în portretul fizic.La fel ca în filmele SF, în prospeţimea fetei se ascunde o bătrână, cu mască de pudră:''Obraji de jună-/Sub stratul de pudră/aceeaşi bătrână''(Florica Iacob).
Un alt micropoem are ca temă viaţa cotidiană, sufocată de informaţia necesară, banală, repetitivă. Din acest lanţ al comunicării nu lipsesc vrăbiile gureşe care, într-un anume fel, reprezintă comentatorii improvizaţi ai evenimentelor zilnice.Neavând conştiinţa timpului modern, păsările guralive, optimiste, simbolizează natura autentică, armonia, liniştea exterioară:'' Ştirile la zi-/pe antena colectivă/ vrăbii gureşe''. Dar , iată şi un interior cu aspect cărturăresc, unde cărţi foarte scumpe rămân necitite, iar casa pare a se afla sub zodia unui blestem, fiind o casă cu fiţe. De astă dată,ironia vizează simpli arlechini ai culturii moderne:''Casă cu fiţe-/nerăsfoitele cărţi/ legate-n piele''(Vali Iancu).
Uneori, satira are ca obiect universul domestic. Modificarea vremii atrage după sine şi modificări de natură umană:pe de o parte răceala sexuală a soţiei, pe de altă parte apetitul exagerat al soacrei care, prin analogie cu rasa canină,se află în călduri. Aici, ironia iese în evidenţă prin folosirea unui limbaj argotic:''Se schimbă vremea:/soţia tot mai rece,/ soacra în călduri''. În altă parte, surâsul este provocat de jocul de cuvinte, de sensul secundar al unor sintagme, menite să reliefeze constituţia unor părţi anatomice. Prin extensie, mărul lui Adam, de pildă, amplifică ironia, fiind plasat într-un context neadecvat, în lumea vegetalului, deşi originea sa a fost una mitică:''În luna recoltei/un singur fruct necules:/Mărul lui Adam''( Vasile Moldovan).
Anul Nou, personificat, îşi anunţă, indirect, venirea. În locul ţinutei de sărbătoare, ai casei vor îmbrăca pijamale, ceea ce semnifică cel puţin patru situaţii: familism,singurătate,lipsuri, sfidare. Oricum evenimentul va fi marcat de şampanie:''Vine Anul Nou.../de-acum bem şampania/în pijamale'' (Valentin Nicoliţov).
Unele poeme senryu valorifică motive folclorice, între care şi cel referitor la rolul barzei în ritualul maternităţii. Pasărea este dezorientată, dar înţelege în cele din urmă, condiţia emigrantului:'Nedumerită/ barza cu pruncul în cioc.../mama în Spania''. Cărţile de joc, în urma unor întâmplări banale, sunt golite de sens şi resemantizate, în limbajul lui Don Juan, într-un spaţiu profan, rustic, limitat la condiţia unei uliţi patriarhale:''Carte căzută/în praful din uliţă/dama de pică''(Dan Norea).
Într-o locuinţă degradată, singurul proprietar este şoarecele, care manifestă repulsie faţă de intruşi. Mai întâi o simplă constatare, după care tensiunea creşte treptat, pe coordonate interogative. Enunţul încărcat de revoltă, rămâne suspendat, având ca ţintă musafirii nepoftiţi:''Şoarecele stăpân-/ musafirii nepoftiţi/chiar nu mai pleacă?''( Paula Romanescu).
Un motiv biblic trimite la pomul cunoaşterii, la ispită, la refacerea traseului iniţiatic, prin întoarcerea la origini, simbolizate de sâmburi, amintind de'' Mirabila sămânţă'' a lui Blaga. Renaşterea lumii, în forma ei pură, din aceste elemente miraculoase, ar însemna salvarea omenirii şi reinvestirea ei cu funcţie sacră:''Din mărul Evei/ doar sâmburii au rămas-/să-i însămânţăm?''. Într-un alt text, dominanta este reprezentată de răceala străzii moderne, unde se evaluează condiţia umană, în asociere cu viaţa de câine, prin reducerea la animalitate. Obiectivul de filmat trece repede de la grupul cenuşiu: boschetar -câine, la magazinul de lux, ademenitor, tipic american, de peste drum:''În frigul străzii/un boschetar şi-un câine-/peste drum Fast-Food''(Dumitru Roşu).
Ironia vizează, uneori, aspecte etice şi un simplu fapt banal este tălmăcit în termeni juridici iar reacţia fiziologică pare a fi plasată la nivel cosmic. Interdicţia va fi interpretată ca o vină universală:''În flagrant:/o viespe înţeapă/mâna hoţului''. Tipul încornoratului este schiţat caricatural, cu amănunte care amplifică situaţia de adulter. Este subliniată naivitatea unui detectiv, victimă în triunghiul conjugal:''Deşi detectiv,/nu ştie că nevasta /îl înşeală''(Ana Ruse).
În cămin , informaţia nu are auditoriu, totul se rezumă la un monolog surd, pe fondul unui sforăit. Desigur, această reacţie poate fi interpretată ca un fenomen fiziologic, caracteristic celor atinşi de senectute, dar şi ca o atitudine ostilă, faţă de adevărul trunchiat:''La televizor/ ştirile de seară-/bunicul sforăie''. Altădată, bătrânii sunt identificaţi cu vişinii şi în două enunţuri eliptice de predicat, intuim finalităţi diferite, după sex:''Vişinii s-au copt-/bunicul vişinată/bunica dulceţi''(Ştefan G. Theodoru).
Câteva secvenţe înfăţişează o toamnă liniştită, exuberantă, cu beţii dionisiace, sugerate de punctele de suspensie, dar şi plină de rivalităţi, simbolizate de scaieţii ridicoli:''Mă întorc /din grădina cu struguri.../plin de scaieţi''. Într-o altă secvenţă, este prezentat ţăranul modern, care face apel la tehnologia de ultimă oră, în imperiul bălegarului. Contrastul alimentează ironia, umorul sănătos, caracteristic mediului rustic:''Ţăranul modern/ cară bălegar la câmp/ vorbind la mobil''( Ion Untaru).
George Bădărău
N.B. Redactorii revistei ''Haiku'' au libertatea de a prelua acest articol de pe blog şi de a-l publica în orice revistă din ţară sau din străinătate.
badarau.george921@gmail.com
Am recitit o microantologie de poeme tanka, semnată de poeţi români. Într-un poem, motivul trecerii timpului, cu inflexiuni blagiene, este răstălmăcit, interpretat ca un început de poveste, dar obiectivul de filmat se mută alături şi surprinde veşnicia, sugerată de legănarea eternă a valurilor:''Marea trecere/dinspre viaţă spre moarte/e o poveste.../Marea îşi leagănă lin/neadormitele valuri''. De la veşnicie, poeta trece la secvenţele trecătoare, banale , ale vieţii zilnice, înfăţişând un decor al spaţiului uranic, rece, tăiat de zborul rândunelelor, adăugând un blitz, cu imagini terestre, în care actul creaţiei este surprins în universul intim al căminului:'' Rândunelele/ taie aerul rece/ al dimineţii./Eu stau pe balcon scriind/un poem despre tine''(Adina Enăchescu).
O toamnă cu semnificaţii profunde aduce în prim -plan căderea frunzelor, în lumina aurie care învăluie cuplu. Pe de o parte, frunzele sugerează degradarea vegetală şi prin transfer, înaintarea în vârstă, pe de altă parte, puritatea, nobleţea la care trimite lumina aureolată. Şi, în acest cadru intim, liniştit, apare un mesager(libelula) care impresionează prin alcătuirea miniaturală şi prin culoarea roşie, cu rol de avertizare: Frunzele care cad/în lumina aurie/dintre noi doi;/o libelulă roşie/ ne poartă visele''. O fereastră, ca o deschidere spre altă lume, oferă contemplatorului un semn al efemerului( o frunză ofilită) amintind de o comparaţie abstractă din domeniul iluziilor deşarte:''La fereastră/ o frunză ofilită,/trecătoare/ca visele mele/ în timpul vieţii''(Magdalena Dale).
Un alt poet înfăţişează o imagine apocaliptică a lumii de altădată mistuită, purificată,
exprimată metaforic, într-o casă în flăcări;o imagine bântuită de spaime care culminează cu ţipătul sfâşietor( de natură expresionistă) a unei păsări:''Casă în flăcări-/se mistuie trecutul,/o întreagă lume./Printre râuri de spaime/ţipătul unei păsări.''În opoziţie cu aceste cadre întunecoase, sunt reliefate în culori plăcute, de pastel primăvăratic, elemente paradisiace: dumbravă, culori, ciripituri, completate cu metafore din aria seraficului( grădina Raiului), întâlnite în colinde:''Într-o dumbravă,/ invazie de culori/ şi ciripituri.../În grădina Raiului/când înfrun zeşte cerul''(Mihai Merticaru).
Un interesant poem tanka evocă florile cunoscute sub numele'' gălbenele'', care sunt amintite abia în final, după un cumul de atribute privitoare la relaţia acestora cu macrocosmosul, cu stihiile, astrele, şi spaţiul acvatic:'' Ferite de vânt,/mângâiate de-un soare/ ieşit din ape,/zâmbesc şi-n decembrie/ micile gălbenele''.În altă parte, o dezlănţuire stihială a prăbuşit doi plopi, fenomen marcat de indici spaţiali (în satul de vacanţă) şi indici temporali(toamna). Acest eveniment permite o analogie cu oamenii, supuşi unor răsturnări de situaţii: Furtuna toamnei/ în satul de vacanţă/ a culcat doi plopi-/la fel ca şi oamenii /nu toţi rezistă la greu''(Radu Patrichi).
Toamna este privită din două perspective. Pe de o parte, este un anotimp fascinant, care oferă o baie de culori ca urmare a reflexelor luminii în fructe, iar pe de altă parte, este vremea melancoliei şi tristeţii exprimată de viţa de vie, cuprinsă de jale, cu o ţinută vestimentară învechită, pătată, ruginie:''Baia din amiezi/ în mijlocul grădinii/pârguiri de fruct;/jalea viţei de vie/ cu frunze second-hand''. Cu adevărat miraculoasă, nunta micilor vieţuitoare aduce o notă de optimism, amintind de finalul poemului '' Călin(file din poveste)'' de M. Eminescu. Dar, intonaţiile corului de greieri, la gătitul miresei, vin cu un plus de originalitate. De astă dată, mireasa e o viespe mlădioasă, îmbrăcată cu o rochie din pânză de păianjen:''Mlădioasă viespe / paingul o îmbracă/ în strai de lună/ vesel corul de greieri:/ să trăiască mireasa'' (Paula Romanescu).
Luna priveşte prin copaci, în stil arghezian, într-un poem alcătuit dintr-un pastel al înserării şi o schiţă de portret - femeia care meditează în singurătate, la fereastră, amintind de fata de împărat, din poemul ''Luceafărul'' de M. Eminescu:''Seară de toamnă''./Luna priveşte/ prin arţar./Singură la fereastră/ îmi amintesc chipul tău'' (Maria Tirenescu).
Altădată, notele picturale se degradează, albul dispare o dată cu metamorfoza intemperiilor şi în spaţiul închis, de sub pod, animaţia este asigurată de o căţea cu pui. Poeta surprinde opoziţia dintre iarna care se sfârşeşte şi apariţia căţeilor în peisaj, vegheaţi de vânt şi protejaţi de noapte. Această comuniune între stihii şi lumea animală, în spaţiul profan, trimite, indirect, la semnificaţii mitice:''Neaua s-a topit./În culcuşul de sub pod/ o căţea cu pui./Doar vântul stă de veghe/şi noaptea îi ascunde''(Ana Udrea).
Valentin Nicoliţov semnează o recenzie la cartea lui Banya Natsuishi, intitulată ''Pelerinaj terestru'', Editura Albalibri din Milano, Italia, 2007. În numeroase poeme, în stil haiku, poetul transfigurează secvenţe din călătoriile sale, fără a mai respecta caracteristicile poemelor tradiţionale.Aceste mici poeme moderne reprezintă un voiaj liric, în diferite ţări, un amestec de sensibilitate, hiperrealism, sugestie discretă având menirea să descrie o emoţie de moment, o viziune, concepte despre viaţă şi lume, un mozaic de impresii, cu trimitere la natură, spre realitatea cosmică, spre Dumnezeu, cum afirmă Julius Franzot, autorul prefeţei.
Un grupaj de poeme senryu evidenţiază sensibilitatea, tehnica şi viziunea unui grup de poeţi, atraşi de aspectul enigmatic, constatativ,filmic, naturist, de comuniunea om-natură, metamorfoze,teatralitate, sacru-profan, mitologie românească etc. Printr-un condiţional-optativ,declarativ, poetul îşi exprimă o dorinţă, pe care tot el o anulează, printr-o precizare suspendată, intenţionat confuză(vârsta sau comoditatea?):''Aş merge la schi-/dar mi-e greu să mă aplec/ să-mi leg bocancii''. Într-un alt micropoem, întâlnim un motiv cultural livresc, îndrăgit de melomani, care înfăţişează o actiune repetitivă a artistului de operă, acţiune cu un final interogativ exprimând nedumerirea, dar în care desluşim o atenţionare:''Ieri la operă/ Tosca a ucis din nou./ Cum e posibil?''(Jules Cohn Botea).
Unele texte mizează pe o poantă cu rol justificativ, care intersectează două planuri: unul al inocenţei şi altul al iniţierii, cu preţul maturizării. Copilul plăpând iese din universul lui, din motive nutriţionale, cunoaşte o ascensiune, în urma unei iniţieri în arta ceaiului, o satisfacţie culminând cu maturizarea:''Neavând lapte,/băieţelul învaţă/ arta ceaiului''. O idilă plasată în mediul rustic are ca protagonişti doi cărăbuşi, iar ca spaţiul de manifestare, o balegă uscată, element al esteticii urâtului. În opoziţie cu acest cadru, observăm o desfăşurare dinamică a sentimentului, o explozie de bucurie, dar intuim şi ironia subtilă:''Pe balega uscată/ doi cărăbuşi-/iubirea n-are margini!'' (Iulian Dămăcuş).
Trecerea timpului este subliniată de punctele de suspensie. Într-o primă secvenţă, poeta surprinde aspectul ludic, inocenţa copilului care se imaginează un cal din poveste, zburând ca vântul şi ca gândul. Cea de a doua secvenţă înfăţişează un personaj maturizat excesiv, purtând semnele şcolarizării, dar alunecînd într-o inevitabilă degringoladă, cu mişcări lente, obositoare:'' Trap de nepot.../Abia trăgându-şi sufletul/ bunic cu ghiozdan''.O idee asemănătoare exprimă poeta într-un alt micropoem, în care vede omul în devenire ca urmare a comprimării timpului. Este evidenţiată feminitatea în portretul fizic.La fel ca în filmele SF, în prospeţimea fetei se ascunde o bătrână, cu mască de pudră:''Obraji de jună-/Sub stratul de pudră/aceeaşi bătrână''(Florica Iacob).
Un alt micropoem are ca temă viaţa cotidiană, sufocată de informaţia necesară, banală, repetitivă. Din acest lanţ al comunicării nu lipsesc vrăbiile gureşe care, într-un anume fel, reprezintă comentatorii improvizaţi ai evenimentelor zilnice.Neavând conştiinţa timpului modern, păsările guralive, optimiste, simbolizează natura autentică, armonia, liniştea exterioară:'' Ştirile la zi-/pe antena colectivă/ vrăbii gureşe''. Dar , iată şi un interior cu aspect cărturăresc, unde cărţi foarte scumpe rămân necitite, iar casa pare a se afla sub zodia unui blestem, fiind o casă cu fiţe. De astă dată,ironia vizează simpli arlechini ai culturii moderne:''Casă cu fiţe-/nerăsfoitele cărţi/ legate-n piele''(Vali Iancu).
Uneori, satira are ca obiect universul domestic. Modificarea vremii atrage după sine şi modificări de natură umană:pe de o parte răceala sexuală a soţiei, pe de altă parte apetitul exagerat al soacrei care, prin analogie cu rasa canină,se află în călduri. Aici, ironia iese în evidenţă prin folosirea unui limbaj argotic:''Se schimbă vremea:/soţia tot mai rece,/ soacra în călduri''. În altă parte, surâsul este provocat de jocul de cuvinte, de sensul secundar al unor sintagme, menite să reliefeze constituţia unor părţi anatomice. Prin extensie, mărul lui Adam, de pildă, amplifică ironia, fiind plasat într-un context neadecvat, în lumea vegetalului, deşi originea sa a fost una mitică:''În luna recoltei/un singur fruct necules:/Mărul lui Adam''( Vasile Moldovan).
Anul Nou, personificat, îşi anunţă, indirect, venirea. În locul ţinutei de sărbătoare, ai casei vor îmbrăca pijamale, ceea ce semnifică cel puţin patru situaţii: familism,singurătate,lipsuri, sfidare. Oricum evenimentul va fi marcat de şampanie:''Vine Anul Nou.../de-acum bem şampania/în pijamale'' (Valentin Nicoliţov).
Unele poeme senryu valorifică motive folclorice, între care şi cel referitor la rolul barzei în ritualul maternităţii. Pasărea este dezorientată, dar înţelege în cele din urmă, condiţia emigrantului:'Nedumerită/ barza cu pruncul în cioc.../mama în Spania''. Cărţile de joc, în urma unor întâmplări banale, sunt golite de sens şi resemantizate, în limbajul lui Don Juan, într-un spaţiu profan, rustic, limitat la condiţia unei uliţi patriarhale:''Carte căzută/în praful din uliţă/dama de pică''(Dan Norea).
Într-o locuinţă degradată, singurul proprietar este şoarecele, care manifestă repulsie faţă de intruşi. Mai întâi o simplă constatare, după care tensiunea creşte treptat, pe coordonate interogative. Enunţul încărcat de revoltă, rămâne suspendat, având ca ţintă musafirii nepoftiţi:''Şoarecele stăpân-/ musafirii nepoftiţi/chiar nu mai pleacă?''( Paula Romanescu).
Un motiv biblic trimite la pomul cunoaşterii, la ispită, la refacerea traseului iniţiatic, prin întoarcerea la origini, simbolizate de sâmburi, amintind de'' Mirabila sămânţă'' a lui Blaga. Renaşterea lumii, în forma ei pură, din aceste elemente miraculoase, ar însemna salvarea omenirii şi reinvestirea ei cu funcţie sacră:''Din mărul Evei/ doar sâmburii au rămas-/să-i însămânţăm?''. Într-un alt text, dominanta este reprezentată de răceala străzii moderne, unde se evaluează condiţia umană, în asociere cu viaţa de câine, prin reducerea la animalitate. Obiectivul de filmat trece repede de la grupul cenuşiu: boschetar -câine, la magazinul de lux, ademenitor, tipic american, de peste drum:''În frigul străzii/un boschetar şi-un câine-/peste drum Fast-Food''(Dumitru Roşu).
Ironia vizează, uneori, aspecte etice şi un simplu fapt banal este tălmăcit în termeni juridici iar reacţia fiziologică pare a fi plasată la nivel cosmic. Interdicţia va fi interpretată ca o vină universală:''În flagrant:/o viespe înţeapă/mâna hoţului''. Tipul încornoratului este schiţat caricatural, cu amănunte care amplifică situaţia de adulter. Este subliniată naivitatea unui detectiv, victimă în triunghiul conjugal:''Deşi detectiv,/nu ştie că nevasta /îl înşeală''(Ana Ruse).
În cămin , informaţia nu are auditoriu, totul se rezumă la un monolog surd, pe fondul unui sforăit. Desigur, această reacţie poate fi interpretată ca un fenomen fiziologic, caracteristic celor atinşi de senectute, dar şi ca o atitudine ostilă, faţă de adevărul trunchiat:''La televizor/ ştirile de seară-/bunicul sforăie''. Altădată, bătrânii sunt identificaţi cu vişinii şi în două enunţuri eliptice de predicat, intuim finalităţi diferite, după sex:''Vişinii s-au copt-/bunicul vişinată/bunica dulceţi''(Ştefan G. Theodoru).
Câteva secvenţe înfăţişează o toamnă liniştită, exuberantă, cu beţii dionisiace, sugerate de punctele de suspensie, dar şi plină de rivalităţi, simbolizate de scaieţii ridicoli:''Mă întorc /din grădina cu struguri.../plin de scaieţi''. Într-o altă secvenţă, este prezentat ţăranul modern, care face apel la tehnologia de ultimă oră, în imperiul bălegarului. Contrastul alimentează ironia, umorul sănătos, caracteristic mediului rustic:''Ţăranul modern/ cară bălegar la câmp/ vorbind la mobil''( Ion Untaru).
George Bădărău
N.B. Redactorii revistei ''Haiku'' au libertatea de a prelua acest articol de pe blog şi de a-l publica în orice revistă din ţară sau din străinătate.
badarau.george921@gmail.com
miercuri, 10 decembrie 2008
Portretul
Privesc portretul imaginat de florin buciuleac
şi nu-mi vine a crede...atipic pentru un expresionist
pur- sânge.
Beau bere fără alcool, deşi unii spun că e totuna cu
a face dragoste cu prezervativ, mă clatin şi pentru mai
multă siguranţă, mă sprijin de propria-mi umbră,
care s-a dovedit a fi singurul meu prieten credincios.
Trec prin faţa universităţii cu palma la ochi,
prin faţa centrului cultural francez, cu mâinile la spate,
prin faţa academiei până când peisajul din ochi
începe să se tulbure,
statuile îmi fac semne disperate:
titu maiorescu îmi arată obrazul,
kogălniceanu mă ameninţă cu degetul bine întins,
george bădărău coboară de pe soclu şi îşi aprinde
o ţigară de proastă calitate.
Mama voastră de şmecheri, îmi întreţineţi iluzia
că exist, că străzile îmi asigură o viziune clară
a infinitului, că aceste clădiri se uită după mine
şi surâd cu tâlc.
Timpul mă împachetează
şi mă leagă bine cu sfori, ca să ajung
fără probleme la destinaţie.
În urma mea au rămas câteva cărţi
cu număr de înmatriculare străin
ca să poată fi recunoscute uşor
în cazul unor coliziuni,
o rulotă în care voi dansa de unul singur
după ce voi muri şi mă vor sfâşia
corbul lui e.a.poe şi cel al lui daniel corbu-
dar asta într-un viitor portret.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
şi nu-mi vine a crede...atipic pentru un expresionist
pur- sânge.
Beau bere fără alcool, deşi unii spun că e totuna cu
a face dragoste cu prezervativ, mă clatin şi pentru mai
multă siguranţă, mă sprijin de propria-mi umbră,
care s-a dovedit a fi singurul meu prieten credincios.
Trec prin faţa universităţii cu palma la ochi,
prin faţa centrului cultural francez, cu mâinile la spate,
prin faţa academiei până când peisajul din ochi
începe să se tulbure,
statuile îmi fac semne disperate:
titu maiorescu îmi arată obrazul,
kogălniceanu mă ameninţă cu degetul bine întins,
george bădărău coboară de pe soclu şi îşi aprinde
o ţigară de proastă calitate.
Mama voastră de şmecheri, îmi întreţineţi iluzia
că exist, că străzile îmi asigură o viziune clară
a infinitului, că aceste clădiri se uită după mine
şi surâd cu tâlc.
Timpul mă împachetează
şi mă leagă bine cu sfori, ca să ajung
fără probleme la destinaţie.
În urma mea au rămas câteva cărţi
cu număr de înmatriculare străin
ca să poată fi recunoscute uşor
în cazul unor coliziuni,
o rulotă în care voi dansa de unul singur
după ce voi muri şi mă vor sfâşia
corbul lui e.a.poe şi cel al lui daniel corbu-
dar asta într-un viitor portret.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
luni, 8 decembrie 2008
Revolta
Merg pe stradă, revolta oamenilor flămânzi
mi se scurge pe după gât, de parcă ar intra în canal,
din păcate nu mai pot spune:ai toată viaţa înainte,
nu-ţi mai fă atâtea griji!
Vine iarna şi o dată cu ea vin roşiile din Siria,
cu gust de şoşoni nespălaţi, vin struguri din
Grecia, din care Dumnezeu a extras zaharina
ca să facă dulceaţă pentru îngerii cu medii
peste şapte, vin găinile congelate din Argentina
după ce au cotcodăcit tot drumul şi au băgat
în sperieţi populaţia din nu ştiu câte ţări,
vin sticlele cu vin din Italia, acum când Uniunea
Europeană a constatat că băutura pe care
o moştenim de la daci este foarte toxică,
vin mere din Turcia, după ce pe ale noastre
le-au mâncat Alba ca Zăpada şi Eva care poza
sub un măr, înainte de a pleca dansatoare
în nu ştiu ce ţară arabă, vine pâinea
cea de toate zilele de la evreii care au înţeles
înaintea tuturor cât de importantă este
o fărâmă din existenţa sacră,
vin prostituatele...ba nu, din ăstea avem câtă
frunză câtă iarbă, ba mai şi exportăm,
vin poeziile din SUA, proaspete, moca,
optzeciştii fac iarăşi coadă, le traduc, le sărează,
să aibă, totuşi, un gust...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
mi se scurge pe după gât, de parcă ar intra în canal,
din păcate nu mai pot spune:ai toată viaţa înainte,
nu-ţi mai fă atâtea griji!
Vine iarna şi o dată cu ea vin roşiile din Siria,
cu gust de şoşoni nespălaţi, vin struguri din
Grecia, din care Dumnezeu a extras zaharina
ca să facă dulceaţă pentru îngerii cu medii
peste şapte, vin găinile congelate din Argentina
după ce au cotcodăcit tot drumul şi au băgat
în sperieţi populaţia din nu ştiu câte ţări,
vin sticlele cu vin din Italia, acum când Uniunea
Europeană a constatat că băutura pe care
o moştenim de la daci este foarte toxică,
vin mere din Turcia, după ce pe ale noastre
le-au mâncat Alba ca Zăpada şi Eva care poza
sub un măr, înainte de a pleca dansatoare
în nu ştiu ce ţară arabă, vine pâinea
cea de toate zilele de la evreii care au înţeles
înaintea tuturor cât de importantă este
o fărâmă din existenţa sacră,
vin prostituatele...ba nu, din ăstea avem câtă
frunză câtă iarbă, ba mai şi exportăm,
vin poeziile din SUA, proaspete, moca,
optzeciştii fac iarăşi coadă, le traduc, le sărează,
să aibă, totuşi, un gust...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
sâmbătă, 6 decembrie 2008
Bulevardul copou 44
dau laoparte păienjenişul de raze
cu mâinile somnoroase
aşa începe o nouă zi în uşa întredeschisă
o zi frumoasă şi chinuitoare
ca o femeie care lipseşte mereu
dintre ceştile de cafea
râurile s-au potolit curgând în ele însele
cu frunze roşietice
dau laoparte câteva imagini cu care
m-am certat şi le arunc din memoria mea
supraaglomerată cum ai arunca
peste bord sacii de nisip
începe o nouă zi după ce întind pe pâine
la micul dejun câteva metafore
mucegăite scoase în grabă din borcanul
istoriei literare
tramvaiele fac un zgomot asurzitor
în bulevardul copou 44
masa de scris răbufneşte nervoasă
aproape de geam
pixul fluieră a pagubă printre hârtii
dau laoparte anii mei înghesuiţi la întâmplare
în saci de culoare kaki
pe care îi car mai apoi în boxă printre
borcanele cu castraveţi muraţi
mă uit în oglindă şi-mi privesc
faţa devorată de vreme
în timp ce ideile
prind viaţă şi miorlăie printre
picioarele mele
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
cu mâinile somnoroase
aşa începe o nouă zi în uşa întredeschisă
o zi frumoasă şi chinuitoare
ca o femeie care lipseşte mereu
dintre ceştile de cafea
râurile s-au potolit curgând în ele însele
cu frunze roşietice
dau laoparte câteva imagini cu care
m-am certat şi le arunc din memoria mea
supraaglomerată cum ai arunca
peste bord sacii de nisip
începe o nouă zi după ce întind pe pâine
la micul dejun câteva metafore
mucegăite scoase în grabă din borcanul
istoriei literare
tramvaiele fac un zgomot asurzitor
în bulevardul copou 44
masa de scris răbufneşte nervoasă
aproape de geam
pixul fluieră a pagubă printre hârtii
dau laoparte anii mei înghesuiţi la întâmplare
în saci de culoare kaki
pe care îi car mai apoi în boxă printre
borcanele cu castraveţi muraţi
mă uit în oglindă şi-mi privesc
faţa devorată de vreme
în timp ce ideile
prind viaţă şi miorlăie printre
picioarele mele
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Mormintele
mormântul meu a fost săpat lângă mormântul
unui filosof înainte de a mă naşte
şi între cele două morminte erau relaţii
de bună vecinătate până într-o zi când
au început să se certe aşa din senin
să se înjure de mamă
să se bată cu pietrele albe fără inscripţii
morminte goale
lipsite de umanitate ca două cărţi
în care cauţi poezia ca acul în carul
cu fân
mormintele noastre
ca două prostituate
respiră prin ţărâna istoriei literare
până la dante până la homer
care le priveşte nedumerit cu luare aminte
şi întinde piciorul desculţ printre
bulgării umezi
şi mă calcă pe fruntea melancolică
pe mâna cu care scriu poezii postmoderne
pe inima pe care elevii au stors-o
ca pe buretele de şters tabla
mormântul meu a început să vorbească vulgar
cu maidanezii şi cu razele de lună
care-i pătau necuprinsul
noaptea când noi aurolacii ne folosim
de inspiraţia din pungi şi scriem
versuri şchioape enervându-l pe dumnezeu
care ne înjură de dumnezeu
până răguşeşte
unui filosof înainte de a mă naşte
şi între cele două morminte erau relaţii
de bună vecinătate până într-o zi când
au început să se certe aşa din senin
să se înjure de mamă
să se bată cu pietrele albe fără inscripţii
morminte goale
lipsite de umanitate ca două cărţi
în care cauţi poezia ca acul în carul
cu fân
mormintele noastre
ca două prostituate
respiră prin ţărâna istoriei literare
până la dante până la homer
care le priveşte nedumerit cu luare aminte
şi întinde piciorul desculţ printre
bulgării umezi
şi mă calcă pe fruntea melancolică
pe mâna cu care scriu poezii postmoderne
pe inima pe care elevii au stors-o
ca pe buretele de şters tabla
mormântul meu a început să vorbească vulgar
cu maidanezii şi cu razele de lună
care-i pătau necuprinsul
noaptea când noi aurolacii ne folosim
de inspiraţia din pungi şi scriem
versuri şchioape enervându-l pe dumnezeu
care ne înjură de dumnezeu
până răguşeşte
luni, 1 decembrie 2008
Aşteptări
În timpul grevei jurnaliştilor ne învârteam în cerc până ne
apuca ameţeala. Ne închipuiam deţinuţii din curtea închisorii,
bătrânii care stau la rând la Cantina săracilor sau caligramele
lui Apollinaire, cu care se încing unii critici literari, să nu le
cadă pantalonii. Atmosfera era mizerabilă îmbâcsită de
metafore gazetăreşti care ieşeau cu nemiluita prin ţevile
de eşapament ale automobilelor de epocă, în timp ce Manole
aştepta pe Ana s-o pună în zid, cei din opoziţie aşteptau să cadă
guvernul iar câţiva hoţi de buzunare aşteptau să vină mai repede
tramvaiul aglomerat. Mă învârteam în cerc aşa cum se învârt
planetele în cosmos, anotimpurile, partidele politice, femeile
în harem şi unii dintre colegii mei care ştiau să tragă sforile.
Nu întotdeauna femeile poartă trening pe care scrie în faţă
open şi în spate exit şi nici tricouri cu yes şi no. După ce
am semnat în condica neagră a existenţei mele, am adăugat
câteva impresii culese de pe stradă şi bla-bla ca la sfârşitul
unei campanii electorale şi pa-pa ca atunci când poetul
se desparte de poezie şi vai -vai dimineaţa când se anunţă
un nou val de concedieri.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Adresa: B-dul Copou nr.44, bl.b1, et.1, ap.6, Iasi, Cod 700462
apuca ameţeala. Ne închipuiam deţinuţii din curtea închisorii,
bătrânii care stau la rând la Cantina săracilor sau caligramele
lui Apollinaire, cu care se încing unii critici literari, să nu le
cadă pantalonii. Atmosfera era mizerabilă îmbâcsită de
metafore gazetăreşti care ieşeau cu nemiluita prin ţevile
de eşapament ale automobilelor de epocă, în timp ce Manole
aştepta pe Ana s-o pună în zid, cei din opoziţie aşteptau să cadă
guvernul iar câţiva hoţi de buzunare aşteptau să vină mai repede
tramvaiul aglomerat. Mă învârteam în cerc aşa cum se învârt
planetele în cosmos, anotimpurile, partidele politice, femeile
în harem şi unii dintre colegii mei care ştiau să tragă sforile.
Nu întotdeauna femeile poartă trening pe care scrie în faţă
open şi în spate exit şi nici tricouri cu yes şi no. După ce
am semnat în condica neagră a existenţei mele, am adăugat
câteva impresii culese de pe stradă şi bla-bla ca la sfârşitul
unei campanii electorale şi pa-pa ca atunci când poetul
se desparte de poezie şi vai -vai dimineaţa când se anunţă
un nou val de concedieri.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Adresa: B-dul Copou nr.44, bl.b1, et.1, ap.6, Iasi, Cod 700462
duminică, 30 noiembrie 2008
Târziu
m-am trezit târziu cu ochii umflaţi
de somn cu neuronii
umflaţi de idei
acum iese soarele din nori
conţinutul din formă
ridurile de pe frunte seamănă
cu o strofă clasică
m-am trezit târziu ca unul care
nu-i bun de nimic
şi am început să fac ordine în cămară
simt că mă strâng pantofii cumpăraţi
de la second-hand
şi capul în care nu mai încap versurile
croite după estetica nouă
fac ordine printre sacii unde
am îngrămădit curentele literare
aici îl am pe Eminescu dincolo pe Bacovia
pe Nichita Stănescu...iar aici
în sacul acesta peticit l-am înghesuit
pe George Bădărău l-am îndesat cu picioarele
ca să mai încapă în sac încă o sută ca el
m-am trezit târziu bucuros că nu
mai plouă în faţa apartamentului
vecina a pus muzică hip-hop ca să audă
înjurături originale
şi să simtă în adâncuri excitaţia
universului
fac ordine în cămară şi pe cei care
nu încap în saci îi mototolesc bine
şi îi pun în traiste postmoderne...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
de somn cu neuronii
umflaţi de idei
acum iese soarele din nori
conţinutul din formă
ridurile de pe frunte seamănă
cu o strofă clasică
m-am trezit târziu ca unul care
nu-i bun de nimic
şi am început să fac ordine în cămară
simt că mă strâng pantofii cumpăraţi
de la second-hand
şi capul în care nu mai încap versurile
croite după estetica nouă
fac ordine printre sacii unde
am îngrămădit curentele literare
aici îl am pe Eminescu dincolo pe Bacovia
pe Nichita Stănescu...iar aici
în sacul acesta peticit l-am înghesuit
pe George Bădărău l-am îndesat cu picioarele
ca să mai încapă în sac încă o sută ca el
m-am trezit târziu bucuros că nu
mai plouă în faţa apartamentului
vecina a pus muzică hip-hop ca să audă
înjurături originale
şi să simtă în adâncuri excitaţia
universului
fac ordine în cămară şi pe cei care
nu încap în saci îi mototolesc bine
şi îi pun în traiste postmoderne...
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
miercuri, 26 noiembrie 2008
Cărţi primite...
Ieri, după-amiază, am primit un" Calendar 2009", publicat de Cercul Militar din Iaşi. Un scurt istoric prezintă rolul pe care această instituţie îl joacă în viaţa spirituală a oraşului,organizînd spectacole de muzică uşoară, populară,concursuri de dans, expoziţii de pictură, spectacole de satiră şi umor, apreciate şi premiate, lansări de carte etc.
Cartea la care mă voi referi în continuare," Colinde, colinde, e vremea colindelor..."semnată de George Arhip şi Ioan Părean, este una de popularizare a tradiţiei noastre creştine din perioada Crăciun- Anul Nou- Bobotează.
Scris într-un limbaj accesibil, acest volum cuprinde informaţii din folcloristică,arta populară, cu trimiteri la etimologia unor cuvinte, la studii despre sărbătorile de iarnă, dar şi la mitologia românească şi cea universală. Autorii au exemplificat cu tradiţii din Mărginimea Sibiului, spaţiul românesc binecuvântat, aflat în inima ţării.
Imaginile cu grupuri de colindători, urători, trupe de teatru folcloric, precum şi antologia de texte privitoare la tradiţii aduc un plus de claritate în discursul autorilor. Nu lipseşte nici pagina bibliografică, pentru cei care vor să studieze acest fenomen în adâncimea lui.
George Arhip, Ioan Părean - "Colinde, colinde, e vremea colindelor...",Editura Arhip Art, Sibiu, 2008.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Adresa: B-dul Copou, nr.44, bl.b1,et.1, ap.6,Iasi, Cod 700462
Cartea la care mă voi referi în continuare," Colinde, colinde, e vremea colindelor..."semnată de George Arhip şi Ioan Părean, este una de popularizare a tradiţiei noastre creştine din perioada Crăciun- Anul Nou- Bobotează.
Scris într-un limbaj accesibil, acest volum cuprinde informaţii din folcloristică,arta populară, cu trimiteri la etimologia unor cuvinte, la studii despre sărbătorile de iarnă, dar şi la mitologia românească şi cea universală. Autorii au exemplificat cu tradiţii din Mărginimea Sibiului, spaţiul românesc binecuvântat, aflat în inima ţării.
Imaginile cu grupuri de colindători, urători, trupe de teatru folcloric, precum şi antologia de texte privitoare la tradiţii aduc un plus de claritate în discursul autorilor. Nu lipseşte nici pagina bibliografică, pentru cei care vor să studieze acest fenomen în adâncimea lui.
George Arhip, Ioan Părean - "Colinde, colinde, e vremea colindelor...",Editura Arhip Art, Sibiu, 2008.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Adresa: B-dul Copou, nr.44, bl.b1,et.1, ap.6,Iasi, Cod 700462
luni, 24 noiembrie 2008
Poeţi ai Societăţii Române de Haiku (I)
Răsfoiesc emoţionat nr.40/2008 al revistei Haiku, amintindu-mi de Florin Vasiliu, care a jucat un rol important în evoluţia haiku-ului românesc. Îi plăcea punctualitatea, te privea drept în ochi, era un bun care scria în ultimii ani de viaţă şi în tren, iar ultimele lui micropoeme sunt tulburătoare( Eduard Ţară).A fost un veritabil iniţiator şi mentor, care a popularizat poezia niponă în România,la un nivel superior. În 1989 a înfiinţat Societatea Română de Haiku, Revista de interferenţe culturale româno-japoneze, Haiku şi Editura cu acelaşi nume,unde a publicat câteva volume de versuri ale poeţilor de haiku şi trei antologii importante (Valer Ţicu).
Eu l-am cunoscut la Hotelul Orizont, unde s-a desfăşurat una din şedinţele Cercului de la Iaşi al SRH, fiind încadrat de două prezenţe agreabile- Eduard Ţară, românul cu cele mai multe premii internaţionale, în haiku şi Amalia Voicu, o fată sensibilă şi deosebit de inteligentă. Am fost moderatorul unei seri de cultură japoneză avându-l ca invitat de onoare pe Florin Vasiliu, am participat la lansarea unei cărţi de parodii din creaţia domniei sale, pe care am prezentat-o cum m-am priceput mai bine. În curând, Eduard Ţară,cel mai de seamă dintre ucenicii lui, va fi doctor în matematică, deşi eu mi-l voi imagina toată viaţa , doctor în haiku.
Răsfoiesc revista şi mă cufund în lectura unei mici antologii de poezie haiku.Vegetaţia se află în impas, acolo la periferie, dar continuă să fie graţioasă prin unele plante încă verzi şi senzuală, purtând melcii mărunţi, simboluri ale sexualităţii:"Scaieţii uscaţi-/pe plantele încă verzi/melcii falezii".Un moment de expansiune este reprezentat de rugul de mure, care se târăşte la frontiera dintre terestru şi acvatic, atras de căderea gălăgioasă a apelor, în timp ce vântul personificat, coborâse în somn:"Rugul de mure/ pe marginea cascadei-/vântul adormit"(Cornelia Atanasiu).
Contrastul alb-negru este evident, într-un micropoem care evidenţiază totodată semnele apropierii morţii- pe de-o parte corbul cu misiunea lui funerară, pe de altă parte, senectutea pură şi demnă, simbolizată de zăpadă. Dar, în curte, în spaţiul mirific al interiorităţii, nicio mişcare:" Umbra corbului/pe zăpada proaspătă-/ curtea pustie". Deşi afară s-au dezlănţuit stihiile iernii, viscolul este necruţător, poeta contemplă cu un calm caracteristic niponilor, desenul japonez din fundul ceştii de ceai.E o cufundare în arta eternă:"Un ger năpraznic-/pe fundul ceştii de ceai/desen japonez"( Magdalena Dale).
Într-un alt haiku, se imaginează un maraton eolian, prin analogie cu mijloacele de transport feroviare.Pe neaşteptate, vântul se opreşte din călătoria sa, într-o presupusă gară, ca să ia în trafic un călător recalcitrant, simbolizat de ciulin:"Gară pustie-/vântul face o haltă/să ia un ciulin". Altădată,vântul dansează cu o libelulă,în cadenţe clasice într-o arenă mai mult goală, închipuită de o câmpie săracă:"În vals cu vântul/prin câmpia săracă/ o libelulă"( Florentina Dănilă).
Atmosfera dezolantă a toamnei îşi găseşte corespondenţe în culoarea roşietică a amurgului şi între mesagerii peisajului sobru. Aici, tristeţea este reliefată nu prin antiteză ci prin continuitate, prin acumulări tensionate care semnifică extremele sentimentului dominant. Poetul lasă deoparte culorile mohorâte şi schiţează câteva elemente dintr-un pastel de iarnă. Tot un amurg şi aici, dar unul cu reflexe luminoase, în picaj,provocate de aripile pescăruşului,care fâlfâie nestingherite, undeva, deasupra zăpezii:"Amurg de iarnă/aripile pescăruşului/ luminează neaua"(Dan Doman).
Un cadru rustic îmbină imaginile vizuale cu cele auditive şi motrice.Într-o fotografie de epocă distingem drumul prăfuit pe care se deplasează ,anevoie,căruţele încărcate cu pepeni, spre piaţă, sugerând tendinţa de a evada din viaţa banală şi aspră:"Drum de ţară-/scârţâie căruţele/ pline de pepeni".Şi tot în cadrul rustic ,tinerii se adună într-un posibil ritual în jurul focului, simbol al forţei, purificării şi sexualizării, dar şi al cunoaşterii, prin lumina sa, cu atât mai mult cu cât se apropie începerea noului an şcolar:" Tinerii adunaţi/în jurul focului-/în curând şcoala".(Adina Enăchescu).
O coliziune în lumea modernă are consecinţe grave- un tei scuturat , care ne obişnuise cu atributele lui romantice şi o maşină care se mistuie mocnit, zdrobită, purtând însemnele unei civilizaţii, condamnată la combustii interioare. E un conflict al omului de tip nou cu natura şi cu el însuşi:"Tei scuturat-/maşina arde mocnit/ zdrobită în el "(Petre Flueraşu).
Dacă altădată, greierul cânta în iarba verde sau în cotloanele întunecoase,poetul modern şi-l imaginează în plan ascensional, limitat, în podul cu fân, unde-l caută zadarnic şi i se adresează plin de amărăciune, cu exclamaţii retorice:"În podul cu fân/ caut zadarnic un greier./Adio, prietene!".Aceeaşi singurătate copleşitoare, într-o gară, în aşteptarea unui tren, în compania unui maidanez care se încadrează perfect în existenţa taciturnă a peronului pustiu:"Aşteptând trenul-/pe peronul pustiu/ un câine hoinar"(Ioan Găbudean).
Uneori este evocat universul copilăriei, unde ne emoţionează fiinţa plăpândă, inocentă,dar curioasă, nerăbdătoare să parcurgă cât mai repede un spaţiu al iniţierii, simbolizat aici de abecedar.El întoarce, defapt, filele destinului şi prima lui carte este una de magie, încărcată cu semne misterioase:"Întorcând fila/ mâini micuţe de copil-/pe abecedar".În altă parte, un univers miniatural, cu un prim-plan mohorât. Micile vietăţi se antrenează în lupta pentru supravieţuire şi scena devorării unei libelule graţioase are o justificare până la un punct. Din victimă au rămas doar aripile, semnificând un ideal înfrânt, o ascensiune temerară a nimicului, văzut cu ochii metafizicianului:"Furnică flămândă-/din biata libelulă/doar aripile"( Florica Iacob).
Un alt haiku permite interpretare multiplă, înfăţişând secvenţe de vacanţă cu locuri străine şi oameni necunoscuţi, şi cu un final intenţionat confuz. Aceste fragmente de viaţă sunt plăcute, adevărate crâmpeie de vis, care persistă în memorie sau totul nu a fost decât un vis? :"Film de vacanţă/ Cu noi locuri şi oameni-/crâmpeie de vis"( Vali Iancu).
Într-un alt micropoem, marea agitată de furtună tocmai s-a potolit.Personifi-
cată în chipul unei femei bârfitoare, aceasta continuă să vocifereze, mânioasă,doar în spaţiul închis al unei cochilii, simbol al feminităţii, la fel ca marea:"A trecut hula-/mugetul mării a rămas/ în cochilie". Altădată, camera de luat vederi se mută în parc pe-o alee, cufundată în amorţire. Dar, iată, că vântul răscoleşte mormanul de frunze,în care s-a stins viaţa de multă vreme şi însufleţeşte acest peisaj supus degradării:"Alee în parc-/briza toamnei animă/frunzele moarte"(Octavian Mareş).
Nostalgia trecerii timpului este surprinsă în două ipostaze, care se completează în mod fericit. Pe de-o parte, cocorii au pornit în voiajul lor meridional, în călătoria de toamnă, încărcaţi dr tristeţe, într-un unghi menit să sfâşie văzduhul ca o săgeată, pe de altă parte, timpul marchează destinul uman şi este resimţit de bunicul care trăieşte la temperaturi înalte, aceste metamorfoze. Amplificarea lacrimei dă o notă de mare expresivitate:"Cocorii spre sud-/pe-obrazul bunicului/ creşte o lacrimă".Motivul trecerii timpului apare şi într-un alt haiku, în culori sumbre, reprezentat de o bătrână săracă, suferindă, care se întoarce acasă cu câteva vreascuri şi acelea smulse de vânt. Dar, acest jaf la drumul mare, poate fi interpretat şi ca un furt al zilelor omului:"Biata bătrână-/câte un vreasc din spinare/ îi fură vântul"( Ioan Marinescu).
Munţii sunt imaginaţi la nivel cosmic, în plină expansiune vegetativă,în singurătatea lor, alinaţi doar de-o pasăre, la fel de solitară. Aceasta pare să fie lipsită de substanţă, mai mult o proiecţie într-un ţinut montan fabulos:"Munţi împăduriţi/mângâiaţi de o umbră-/pasărea în zbor".În altă parte, poetul face transfer de calităţi, asociind delicat zorii-cocoşul-creanga. Astfel, coloritul ultimelor două elemente se răsfrânge asupra celei dintâi, ca în picturile expresioniste. Temporalitatea poate fi dedusă şi din culoarea nefirească a crengii:"Creangă roşie/ cântul de cocoş/ descuind zorii zilei"( Mihai Merticaru).
Într-o toamnă târzie şi în acelaşi timp pustie, poetul întâlneşte pe alee- simbol al destinului-,un melc amorţit şi o clipă de neatenţie i-ar fi fost fatală,micii vietăţi.Dar impactul nu s-a produs, călătorul oftează uşurat şi se cufundă în toamnă. Apariţia melcului obligă poetul să ocolescă, să iasă din ritm, să accepte linia sinuoasă a destinului şi să se mulţumească doar cu o simplă contemplare a anotimpului trist:"Toamnă târzie-/pe aleea umedă/ocolesc un melc".Dar această secvenţă dispare, fiind înlocuită de un pastel în alb, în tonuri violente cu viscolul care răsuceşte tot ce întâlneşte în cale. Pe strada aproape goală, rătăceşte o bătrână fără o ţintă anume, dar cu o misiune secretă, purtând în braţe o pisică, simbol al magiei, care anticipează desfăşurarea evenimentelor:"Ninge viscolit-/pe stradă o bătrână/c-o pisică-n braţe"( Valentin Nicoliţov).
În prim-plan, averse,o ploaie cu ritm dinamic, sacadat, obositor, iar în fundal, o umbrelă stricată, pe care cineva o aruncase lângă zid. Această opoziţie între intemperii şi atributele lumii civilizate trimite la suprarealism,la reificarea lucrurilor,la omul-mecanism, care se deteriorează la periferia societăţii:"Ploaie repede-/pe trotuar lângă zid/umbrela stricată".Pe o stradă periferică,observăm efectele unui fenomen-un fir de sânge se prelinge încet pe sub poartă, după un guiţat sfâşietor.Textul are un înţeles ceva mai adânc, dincolo de sacrificarea porcului.Aici, simbolul central este reprezentat de poarta care semnifică frontiera labilă dintre viaţă şi moarte:"Guiţat pe străduţă-/pe sub poartă/un fir de sânge"(Radu Patrichi).
Un motiv pe care l-am mai întâlnit la alţi autori de haiku este cel al iniţierii în tainele cunoaşterii.Pe masa fetiţei,în septembrie, se află cartea încărcată de mistere dar şi nevinovata jucărie de pluş, ca alternativă până la maturizare:"Septembrie-/pe masă abecedarul/şi un ursuleţ de pluş". Atmosfera în paturile de la salonul 9 este dominată de o stare de acalmie.Albul liniştitor sugerează lipsa durerii, cel puţin deocamdată:"Salonul 9/în paturile albe/ durerea tace"( Dumitru Radu).
Un alt haiku este construit pe tema instinctelor animalice.Iraţionalul joacă un rol important,în aşa fel încât o prună în cădere agită, pe neaşteptate, simţurile felinelor, dar şi dezamăgirea lor, înţeleasă ca o joacă, în raportul mort-viu:" Cade o prună-/între ierburi pisica/şi-ascute pânda". Aceeaşi temă, într-un alt micropoem, unde adulmecarea se desfăşoară la nivel terestru, pruna este înlocuită de o vrabie şi pisica de un motan care pândeşte atent prada.Şi aici, senzorialul este dominanta cadrului rustic, patriarhal, cu drumuri prăfuite şi linişte odihnitoare:"În praful din drum/ vrabia îşi ia baia-/ atent motanul"(Paula Romanescu).
După starea alertă a frunzelor, ne imaginăm o toamnă răscolită de vânt, care întinde covorul vegetal. O mişcare suspectă având menirea să provoace stări de nelinişte contemplatorului, o mişcare culminând cu ţipătul de păun, simbol al decorativului, al răcelii şi indiferenţei:"Frunze în mişcare/acoperind aleea-/ţipăt de păun".Se pare că aceasta a fost uvertura la concertul care va urma. Toamna se dezlănţuie peste câmpurile largi, ciulinii se rostogolesc într-un spaţiu apraoape gol, atmosfera devine angoasantă, inexplicabilă, pentru micul ied, cuprins de panică:" Ciulinii toamnei/ rostogolindu-se pe câmp-/un ied speriat"(Ana Ruse).
Tot o zi de toamnă, de astă dată în zori, ne înfăţişează un micropoem, care adaugă decorului roua strălucitoare, asemeni oglinzilor. E un prilej de meditaţie, de reflexie asupra sinelui şi poate de puţin narcisism:"Zori de toamnă-/pe pânza de păianjen/ oglinzi de rouă".Dar toamna poate impresiona şi prin atmosfera festivistă din care nu lipseşte covorul roşu...al frunzelor.Ingenios, poetul a reuşit să transforme degradarea bacoviană a vegetalului într-o secvenţă care semnifică ascensiune, bogăţie şi putere:"Covorul roşu/din faţa oglinzilor-/frunzele toamnei"(Constantin Stroe).
Într-o toamnă târzie, cade prima brumă şi efectele ei nu sunt anunţate ci doar sugerate, indirect,de punctele de suspensie. În acest peisaj dezolant, doar o crizantemă domină grădina cu nobleţea ei, ca o mare doamnă:"Prima brumă.../Numai crizantema/nescuturată".În altă parte, o aglomerare de cadouri lângă bradul de Crăciun, care te ademeneşte,prin culoarea veşnic verde.Nimic nu lipseşte şi totuşi cineva observă...lipsa bunicului:"Multe cadouri/ lângă bradul de Crăciun-/bunicul lipsă"(Maria Tirenescu).
Un greiere îşi susţine , nestingherit,recitalul, animând natura înconjurătoare.În antiteză cu aceasta,în spaţiul sufocant al unei celule, cineva înalţă cu voce îndurerată, o rugăciune.Antiteza vizează totodată sacrul şi profanul, interioritatea şi exterioritatea:"Greierul cântă.../În celula zăvorâtă/ o rugăciune".Ţârâitul monoton al ploii de toamnă pare să nu aibă sfârşit pe colinele goale. Înfrigurată şi tristă, mierla renunţă la cântec şi se retrage în spaţiul închis, protector, al unui tei cu care se află într-o secretă comuniune. Desigur, retragerea ei este consecinţa dezlănţuirilor stihiale:"Ploaie de toamnă-/mierla se cuibăreşte/într-un tei bătrân"(Monica Trif).
Un haiku profund înfăţişează atmosfera sinistră a unui cimitir.Nimeni în jur, doar umbra unei cruci cade pieziş pe un bătrân care se roagă şi efectul contemplatorului este colosal.În intimitatea sa , omul aflat în rugăciune are revelaţia comunicării cu lumea sacră, îşi poartă crucea destinului şi pare acum doborât. Sub semnul divin se configurează triunghiul veşnic:cimitir-cruce-bătrân:" Cimitir pustiu-/umbra crucii pe-un bătrân/ în rugăciune".Într-un alt text, imaginea unui bătrân care aşteaptă pe cineva la poartă se multiplică, aici, la frontiera dintre două lumi, dintre două spaţii existenţiale,timpul se dilată, devine chinuitor, starea de amărăciune se amplifică. Dar , concluzia exprimată pe un ton enunţiativ, hotărât,nu are nimic surprinzător:"Acelaşi bătrân/ zile întregi la poartă-/nu vine nimeni"( Ştefan G. Theodoru).
În piaţă, se conturează profilul unui copil al străzii, desculţ, sub un umbrar părăsit.Piaţa pustie se află în concordanţă cu starea sufletească a copilului care,înfulecă flămând, pepene cu pâine.Schiţat la repezeală, din cărbune, portretul acestuia este evidenţiat prin câteva caracteristici-desculţ,umbrar părăsit, pepene cu pâine,surprins în mişcări încete, nesigure, mobilând un spaţiu abandonat, aproape de condiţia unui maidanez:"Desculţ în piaţă/sub un umbrar părăsit.../pepene cu pâine". Imaginea unui drum feroviar trimite la calea destinului,motiv valorificat de mulţi poeţi moderni.Şi, undeva, între şinele de cale ferată, un melc se simte protejat şi moţăie în cochilia sa fragilă. Nu numai spaţiul interior îi asigură liniştea ci şi poziţia sa strategică pe care a ocupat-o în univers, fiind în afara timpului reprezentat de trenul în mare viteză:"Între şinele/de cale ferată,/liniştit melcul"(Ion Untaru).
Imaginea satului cu arhitectură străveche este semnificată de o singură casă,izolată,păstrând ca element al patriarhalităţii, o funie goală de ceapă. Aşdar, au rămas doar formele, nu şi conţinutul vremurilor de odinioară:" Casă străveche-/la streaşină o funie/ goală de ceapă". Aceeaşi obsesie a formelor şi într-un alt haiku, în care se perindă vânturi reci.Nu tufele atrag atenţia ,cum ar fi fost firesc, ci proiecţia acestora pe gard, umbrele care amintesc de peştera lui Platon. A căuta consistenţa în lipsa acesteia este una dintre marile aventuri ale poetului modern:"Vântul rece-/umbrele tufelor uscate/ tremură pe gard"( Laura Văceanu).
Această microantologie de haiku-uri emoţionează prin varietate, concizie şi forţă expresivă.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Adresa-B-dul Copou,nr.44, bl.b1,et.1,ap.6,
Iasi, cod 700462
N.B.Redactorii revistei Haiku au libertatea de a prelua acest articol de pe blog şi a-l publica în orice revistă din ţară sau din străinătate.
Eu l-am cunoscut la Hotelul Orizont, unde s-a desfăşurat una din şedinţele Cercului de la Iaşi al SRH, fiind încadrat de două prezenţe agreabile- Eduard Ţară, românul cu cele mai multe premii internaţionale, în haiku şi Amalia Voicu, o fată sensibilă şi deosebit de inteligentă. Am fost moderatorul unei seri de cultură japoneză avându-l ca invitat de onoare pe Florin Vasiliu, am participat la lansarea unei cărţi de parodii din creaţia domniei sale, pe care am prezentat-o cum m-am priceput mai bine. În curând, Eduard Ţară,cel mai de seamă dintre ucenicii lui, va fi doctor în matematică, deşi eu mi-l voi imagina toată viaţa , doctor în haiku.
Răsfoiesc revista şi mă cufund în lectura unei mici antologii de poezie haiku.Vegetaţia se află în impas, acolo la periferie, dar continuă să fie graţioasă prin unele plante încă verzi şi senzuală, purtând melcii mărunţi, simboluri ale sexualităţii:"Scaieţii uscaţi-/pe plantele încă verzi/melcii falezii".Un moment de expansiune este reprezentat de rugul de mure, care se târăşte la frontiera dintre terestru şi acvatic, atras de căderea gălăgioasă a apelor, în timp ce vântul personificat, coborâse în somn:"Rugul de mure/ pe marginea cascadei-/vântul adormit"(Cornelia Atanasiu).
Contrastul alb-negru este evident, într-un micropoem care evidenţiază totodată semnele apropierii morţii- pe de-o parte corbul cu misiunea lui funerară, pe de altă parte, senectutea pură şi demnă, simbolizată de zăpadă. Dar, în curte, în spaţiul mirific al interiorităţii, nicio mişcare:" Umbra corbului/pe zăpada proaspătă-/ curtea pustie". Deşi afară s-au dezlănţuit stihiile iernii, viscolul este necruţător, poeta contemplă cu un calm caracteristic niponilor, desenul japonez din fundul ceştii de ceai.E o cufundare în arta eternă:"Un ger năpraznic-/pe fundul ceştii de ceai/desen japonez"( Magdalena Dale).
Într-un alt haiku, se imaginează un maraton eolian, prin analogie cu mijloacele de transport feroviare.Pe neaşteptate, vântul se opreşte din călătoria sa, într-o presupusă gară, ca să ia în trafic un călător recalcitrant, simbolizat de ciulin:"Gară pustie-/vântul face o haltă/să ia un ciulin". Altădată,vântul dansează cu o libelulă,în cadenţe clasice într-o arenă mai mult goală, închipuită de o câmpie săracă:"În vals cu vântul/prin câmpia săracă/ o libelulă"( Florentina Dănilă).
Atmosfera dezolantă a toamnei îşi găseşte corespondenţe în culoarea roşietică a amurgului şi între mesagerii peisajului sobru. Aici, tristeţea este reliefată nu prin antiteză ci prin continuitate, prin acumulări tensionate care semnifică extremele sentimentului dominant. Poetul lasă deoparte culorile mohorâte şi schiţează câteva elemente dintr-un pastel de iarnă. Tot un amurg şi aici, dar unul cu reflexe luminoase, în picaj,provocate de aripile pescăruşului,care fâlfâie nestingherite, undeva, deasupra zăpezii:"Amurg de iarnă/aripile pescăruşului/ luminează neaua"(Dan Doman).
Un cadru rustic îmbină imaginile vizuale cu cele auditive şi motrice.Într-o fotografie de epocă distingem drumul prăfuit pe care se deplasează ,anevoie,căruţele încărcate cu pepeni, spre piaţă, sugerând tendinţa de a evada din viaţa banală şi aspră:"Drum de ţară-/scârţâie căruţele/ pline de pepeni".Şi tot în cadrul rustic ,tinerii se adună într-un posibil ritual în jurul focului, simbol al forţei, purificării şi sexualizării, dar şi al cunoaşterii, prin lumina sa, cu atât mai mult cu cât se apropie începerea noului an şcolar:" Tinerii adunaţi/în jurul focului-/în curând şcoala".(Adina Enăchescu).
O coliziune în lumea modernă are consecinţe grave- un tei scuturat , care ne obişnuise cu atributele lui romantice şi o maşină care se mistuie mocnit, zdrobită, purtând însemnele unei civilizaţii, condamnată la combustii interioare. E un conflict al omului de tip nou cu natura şi cu el însuşi:"Tei scuturat-/maşina arde mocnit/ zdrobită în el "(Petre Flueraşu).
Dacă altădată, greierul cânta în iarba verde sau în cotloanele întunecoase,poetul modern şi-l imaginează în plan ascensional, limitat, în podul cu fân, unde-l caută zadarnic şi i se adresează plin de amărăciune, cu exclamaţii retorice:"În podul cu fân/ caut zadarnic un greier./Adio, prietene!".Aceeaşi singurătate copleşitoare, într-o gară, în aşteptarea unui tren, în compania unui maidanez care se încadrează perfect în existenţa taciturnă a peronului pustiu:"Aşteptând trenul-/pe peronul pustiu/ un câine hoinar"(Ioan Găbudean).
Uneori este evocat universul copilăriei, unde ne emoţionează fiinţa plăpândă, inocentă,dar curioasă, nerăbdătoare să parcurgă cât mai repede un spaţiu al iniţierii, simbolizat aici de abecedar.El întoarce, defapt, filele destinului şi prima lui carte este una de magie, încărcată cu semne misterioase:"Întorcând fila/ mâini micuţe de copil-/pe abecedar".În altă parte, un univers miniatural, cu un prim-plan mohorât. Micile vietăţi se antrenează în lupta pentru supravieţuire şi scena devorării unei libelule graţioase are o justificare până la un punct. Din victimă au rămas doar aripile, semnificând un ideal înfrânt, o ascensiune temerară a nimicului, văzut cu ochii metafizicianului:"Furnică flămândă-/din biata libelulă/doar aripile"( Florica Iacob).
Un alt haiku permite interpretare multiplă, înfăţişând secvenţe de vacanţă cu locuri străine şi oameni necunoscuţi, şi cu un final intenţionat confuz. Aceste fragmente de viaţă sunt plăcute, adevărate crâmpeie de vis, care persistă în memorie sau totul nu a fost decât un vis? :"Film de vacanţă/ Cu noi locuri şi oameni-/crâmpeie de vis"( Vali Iancu).
Într-un alt micropoem, marea agitată de furtună tocmai s-a potolit.Personifi-
cată în chipul unei femei bârfitoare, aceasta continuă să vocifereze, mânioasă,doar în spaţiul închis al unei cochilii, simbol al feminităţii, la fel ca marea:"A trecut hula-/mugetul mării a rămas/ în cochilie". Altădată, camera de luat vederi se mută în parc pe-o alee, cufundată în amorţire. Dar, iată, că vântul răscoleşte mormanul de frunze,în care s-a stins viaţa de multă vreme şi însufleţeşte acest peisaj supus degradării:"Alee în parc-/briza toamnei animă/frunzele moarte"(Octavian Mareş).
Nostalgia trecerii timpului este surprinsă în două ipostaze, care se completează în mod fericit. Pe de-o parte, cocorii au pornit în voiajul lor meridional, în călătoria de toamnă, încărcaţi dr tristeţe, într-un unghi menit să sfâşie văzduhul ca o săgeată, pe de altă parte, timpul marchează destinul uman şi este resimţit de bunicul care trăieşte la temperaturi înalte, aceste metamorfoze. Amplificarea lacrimei dă o notă de mare expresivitate:"Cocorii spre sud-/pe-obrazul bunicului/ creşte o lacrimă".Motivul trecerii timpului apare şi într-un alt haiku, în culori sumbre, reprezentat de o bătrână săracă, suferindă, care se întoarce acasă cu câteva vreascuri şi acelea smulse de vânt. Dar, acest jaf la drumul mare, poate fi interpretat şi ca un furt al zilelor omului:"Biata bătrână-/câte un vreasc din spinare/ îi fură vântul"( Ioan Marinescu).
Munţii sunt imaginaţi la nivel cosmic, în plină expansiune vegetativă,în singurătatea lor, alinaţi doar de-o pasăre, la fel de solitară. Aceasta pare să fie lipsită de substanţă, mai mult o proiecţie într-un ţinut montan fabulos:"Munţi împăduriţi/mângâiaţi de o umbră-/pasărea în zbor".În altă parte, poetul face transfer de calităţi, asociind delicat zorii-cocoşul-creanga. Astfel, coloritul ultimelor două elemente se răsfrânge asupra celei dintâi, ca în picturile expresioniste. Temporalitatea poate fi dedusă şi din culoarea nefirească a crengii:"Creangă roşie/ cântul de cocoş/ descuind zorii zilei"( Mihai Merticaru).
Într-o toamnă târzie şi în acelaşi timp pustie, poetul întâlneşte pe alee- simbol al destinului-,un melc amorţit şi o clipă de neatenţie i-ar fi fost fatală,micii vietăţi.Dar impactul nu s-a produs, călătorul oftează uşurat şi se cufundă în toamnă. Apariţia melcului obligă poetul să ocolescă, să iasă din ritm, să accepte linia sinuoasă a destinului şi să se mulţumească doar cu o simplă contemplare a anotimpului trist:"Toamnă târzie-/pe aleea umedă/ocolesc un melc".Dar această secvenţă dispare, fiind înlocuită de un pastel în alb, în tonuri violente cu viscolul care răsuceşte tot ce întâlneşte în cale. Pe strada aproape goală, rătăceşte o bătrână fără o ţintă anume, dar cu o misiune secretă, purtând în braţe o pisică, simbol al magiei, care anticipează desfăşurarea evenimentelor:"Ninge viscolit-/pe stradă o bătrână/c-o pisică-n braţe"( Valentin Nicoliţov).
În prim-plan, averse,o ploaie cu ritm dinamic, sacadat, obositor, iar în fundal, o umbrelă stricată, pe care cineva o aruncase lângă zid. Această opoziţie între intemperii şi atributele lumii civilizate trimite la suprarealism,la reificarea lucrurilor,la omul-mecanism, care se deteriorează la periferia societăţii:"Ploaie repede-/pe trotuar lângă zid/umbrela stricată".Pe o stradă periferică,observăm efectele unui fenomen-un fir de sânge se prelinge încet pe sub poartă, după un guiţat sfâşietor.Textul are un înţeles ceva mai adânc, dincolo de sacrificarea porcului.Aici, simbolul central este reprezentat de poarta care semnifică frontiera labilă dintre viaţă şi moarte:"Guiţat pe străduţă-/pe sub poartă/un fir de sânge"(Radu Patrichi).
Un motiv pe care l-am mai întâlnit la alţi autori de haiku este cel al iniţierii în tainele cunoaşterii.Pe masa fetiţei,în septembrie, se află cartea încărcată de mistere dar şi nevinovata jucărie de pluş, ca alternativă până la maturizare:"Septembrie-/pe masă abecedarul/şi un ursuleţ de pluş". Atmosfera în paturile de la salonul 9 este dominată de o stare de acalmie.Albul liniştitor sugerează lipsa durerii, cel puţin deocamdată:"Salonul 9/în paturile albe/ durerea tace"( Dumitru Radu).
Un alt haiku este construit pe tema instinctelor animalice.Iraţionalul joacă un rol important,în aşa fel încât o prună în cădere agită, pe neaşteptate, simţurile felinelor, dar şi dezamăgirea lor, înţeleasă ca o joacă, în raportul mort-viu:" Cade o prună-/între ierburi pisica/şi-ascute pânda". Aceeaşi temă, într-un alt micropoem, unde adulmecarea se desfăşoară la nivel terestru, pruna este înlocuită de o vrabie şi pisica de un motan care pândeşte atent prada.Şi aici, senzorialul este dominanta cadrului rustic, patriarhal, cu drumuri prăfuite şi linişte odihnitoare:"În praful din drum/ vrabia îşi ia baia-/ atent motanul"(Paula Romanescu).
După starea alertă a frunzelor, ne imaginăm o toamnă răscolită de vânt, care întinde covorul vegetal. O mişcare suspectă având menirea să provoace stări de nelinişte contemplatorului, o mişcare culminând cu ţipătul de păun, simbol al decorativului, al răcelii şi indiferenţei:"Frunze în mişcare/acoperind aleea-/ţipăt de păun".Se pare că aceasta a fost uvertura la concertul care va urma. Toamna se dezlănţuie peste câmpurile largi, ciulinii se rostogolesc într-un spaţiu apraoape gol, atmosfera devine angoasantă, inexplicabilă, pentru micul ied, cuprins de panică:" Ciulinii toamnei/ rostogolindu-se pe câmp-/un ied speriat"(Ana Ruse).
Tot o zi de toamnă, de astă dată în zori, ne înfăţişează un micropoem, care adaugă decorului roua strălucitoare, asemeni oglinzilor. E un prilej de meditaţie, de reflexie asupra sinelui şi poate de puţin narcisism:"Zori de toamnă-/pe pânza de păianjen/ oglinzi de rouă".Dar toamna poate impresiona şi prin atmosfera festivistă din care nu lipseşte covorul roşu...al frunzelor.Ingenios, poetul a reuşit să transforme degradarea bacoviană a vegetalului într-o secvenţă care semnifică ascensiune, bogăţie şi putere:"Covorul roşu/din faţa oglinzilor-/frunzele toamnei"(Constantin Stroe).
Într-o toamnă târzie, cade prima brumă şi efectele ei nu sunt anunţate ci doar sugerate, indirect,de punctele de suspensie. În acest peisaj dezolant, doar o crizantemă domină grădina cu nobleţea ei, ca o mare doamnă:"Prima brumă.../Numai crizantema/nescuturată".În altă parte, o aglomerare de cadouri lângă bradul de Crăciun, care te ademeneşte,prin culoarea veşnic verde.Nimic nu lipseşte şi totuşi cineva observă...lipsa bunicului:"Multe cadouri/ lângă bradul de Crăciun-/bunicul lipsă"(Maria Tirenescu).
Un greiere îşi susţine , nestingherit,recitalul, animând natura înconjurătoare.În antiteză cu aceasta,în spaţiul sufocant al unei celule, cineva înalţă cu voce îndurerată, o rugăciune.Antiteza vizează totodată sacrul şi profanul, interioritatea şi exterioritatea:"Greierul cântă.../În celula zăvorâtă/ o rugăciune".Ţârâitul monoton al ploii de toamnă pare să nu aibă sfârşit pe colinele goale. Înfrigurată şi tristă, mierla renunţă la cântec şi se retrage în spaţiul închis, protector, al unui tei cu care se află într-o secretă comuniune. Desigur, retragerea ei este consecinţa dezlănţuirilor stihiale:"Ploaie de toamnă-/mierla se cuibăreşte/într-un tei bătrân"(Monica Trif).
Un haiku profund înfăţişează atmosfera sinistră a unui cimitir.Nimeni în jur, doar umbra unei cruci cade pieziş pe un bătrân care se roagă şi efectul contemplatorului este colosal.În intimitatea sa , omul aflat în rugăciune are revelaţia comunicării cu lumea sacră, îşi poartă crucea destinului şi pare acum doborât. Sub semnul divin se configurează triunghiul veşnic:cimitir-cruce-bătrân:" Cimitir pustiu-/umbra crucii pe-un bătrân/ în rugăciune".Într-un alt text, imaginea unui bătrân care aşteaptă pe cineva la poartă se multiplică, aici, la frontiera dintre două lumi, dintre două spaţii existenţiale,timpul se dilată, devine chinuitor, starea de amărăciune se amplifică. Dar , concluzia exprimată pe un ton enunţiativ, hotărât,nu are nimic surprinzător:"Acelaşi bătrân/ zile întregi la poartă-/nu vine nimeni"( Ştefan G. Theodoru).
În piaţă, se conturează profilul unui copil al străzii, desculţ, sub un umbrar părăsit.Piaţa pustie se află în concordanţă cu starea sufletească a copilului care,înfulecă flămând, pepene cu pâine.Schiţat la repezeală, din cărbune, portretul acestuia este evidenţiat prin câteva caracteristici-desculţ,umbrar părăsit, pepene cu pâine,surprins în mişcări încete, nesigure, mobilând un spaţiu abandonat, aproape de condiţia unui maidanez:"Desculţ în piaţă/sub un umbrar părăsit.../pepene cu pâine". Imaginea unui drum feroviar trimite la calea destinului,motiv valorificat de mulţi poeţi moderni.Şi, undeva, între şinele de cale ferată, un melc se simte protejat şi moţăie în cochilia sa fragilă. Nu numai spaţiul interior îi asigură liniştea ci şi poziţia sa strategică pe care a ocupat-o în univers, fiind în afara timpului reprezentat de trenul în mare viteză:"Între şinele/de cale ferată,/liniştit melcul"(Ion Untaru).
Imaginea satului cu arhitectură străveche este semnificată de o singură casă,izolată,păstrând ca element al patriarhalităţii, o funie goală de ceapă. Aşdar, au rămas doar formele, nu şi conţinutul vremurilor de odinioară:" Casă străveche-/la streaşină o funie/ goală de ceapă". Aceeaşi obsesie a formelor şi într-un alt haiku, în care se perindă vânturi reci.Nu tufele atrag atenţia ,cum ar fi fost firesc, ci proiecţia acestora pe gard, umbrele care amintesc de peştera lui Platon. A căuta consistenţa în lipsa acesteia este una dintre marile aventuri ale poetului modern:"Vântul rece-/umbrele tufelor uscate/ tremură pe gard"( Laura Văceanu).
Această microantologie de haiku-uri emoţionează prin varietate, concizie şi forţă expresivă.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Adresa-B-dul Copou,nr.44, bl.b1,et.1,ap.6,
Iasi, cod 700462
N.B.Redactorii revistei Haiku au libertatea de a prelua acest articol de pe blog şi a-l publica în orice revistă din ţară sau din străinătate.
miercuri, 19 noiembrie 2008
Ion Untaru - " Păsări şi cuvinte "
Antologia lui Ion Untaru cuprinde mai multe volume de poezie haiku şi un Cuvânt înainte, purtând semnătura lui Vasile Moldovan, specialist în texte de sorginte japoneză. Aflăm că autorul este un spirit însetat de real, o fire poetică de o mare sensibilitate, care se raportează la natură şi societate, la viaţă şi la moarte. Un alt interpret,Ioan Găbudean, remarca în micropoemele lui Ion Untaru, puritatea imaginilor, rigoare, sensibilitate.
În volumul "La cules de stele", primăvara, profanul se îmbină cu sacrul într-o imagine pură, solemnă:" Primăvară-/îngerul Domnului/împodobeşte caisul". Pe un lac se văd câteva lebede, pline de gingăşie, graţie , care invită la meditaţie. O alegorie înfăţişează adolescenta, într-o postură carnavalescă, în faţa unei oglinzi, simbolul conştiinţei, unde cireşele îndeplinesc o funcţie ornamentală, conferind peisajului interior o pată de culoare: " În faţa oglinzii/cu cireşe la urechi,/adolescenta."
Într-un micropoem, poetul imaginează idila ca în negativul unui film, surprinzând intimitatea dincolo de constituţia materială, în imperiul umbrelor: " Logodnici pe punte/umbrele lor/îşi dau mâna." Din atmosfera cinegetică se reţine evenimentul tragicomic al vânătorului cuprins de furia apelor, în timp ce câinele recuperează doar pălăria: "Vânător la apă/ câinele/ cu pălăria în gură".
Într-un alt haiku, poetul surprinde imaginea unei fete la izvor, care, împreună cu ulciorul, sugerează un fenomen de continuitate, de alungire a materiei: "Izvor şerpuind/ fată cu urcior/ umbră alungită".Un răsărit de soare este imaginat ca un incendiu cosmic, menit să mistuie simbolurile gingăşiei vegetale; o clipă ucigaşă iminentă:" Răsare soarele/tufele de muşcate/ iau foc".
Deşi materia se degradează, construcţiile se prăbuşesc,gardul -simbolizând frontiera dintre două lumi- putrezeşte, de undeva se iveşte un element al perpetuării vegetative:"Casă veche/ în gardul dărăpănat/ a răsărit un nuc." Altădată, dintr-o cruce veche, s-a ivit un lăstar plăpând.Actul creaţiei are o notă angoasantă, surprinzând neliniştea poetului,tulburat în faţa hârtiei de scris, conştient de importanţa ceremonialului artistic:"În faţa colii albe/toate gândurile/ se sperie."
O atmosferă la fel de tristă, întâlnim într-un alt micropoem când,după dezlănţuirea furtunii, comuniunea om-natură are loc pe un ton firesc, înţelept, după ritualul pescăresc:" Furtună-/bătrânul stă de vorbă/ cu marea".Altădată, conversaţia are loc într-un spaţiu terestru,dominant romantic,interlocutorul fiind o vietate simpatică, puţin gălăgioasă, cu har muzical:"Noapte cu lună/ bătrânul şi greierele/ stau de vorbă".
Într-un cadru la fel de romantic, este surprinsă o idilă, unde îndrăgostiţii, fascinaţi de iubire îşi uită lumea şi plutesc într-un univers imaginar, plin de tandreţe:"Barcă pe lac/ doi îndrăgostiţi/ ies din lume".De la marea fără capăt, cu bărci autentice, se ajunge la universul acvatic, improvizat, puţin artificial, cu obiecte din recuzita origami: "Ploaie de vară/bărcuţele de hârtie/umplu şanţul".
Natura vine de multe ori în sprijinul omului. Atunci când tehnica modernă se află în impas, omul apelează la obiectele cosmice, eterne, care îl ajută să nu întrerupă creaţia artistică:"Pană de curent/scriu mai departe/la lumina lunii". Analogia femeie-salcie nu este nouă, dar ingeniozitatea poetului pare surprinzătoare, atunci când sugerează liniştea deplină, în concordanţă cu vestimentaţia funerară:"Salcie plângătoare/femeie în doliu/ tăcere".
Invadarea viei de către grauri are o explicaţie de natură fiziologică, subliniată printr-un limbaj simplu, constatativ, descriind fenomenul ca un apanaj al senectuţii:"Graurii în vie/bătrânul paznic/ a adormit".Un grup statuar semnifică sigurătatea,ruina tristeţea, trimiţând la stâlpii cu felinar, de altădată. Nemişcarea amplifică dezamăgirea celui bătut de soartă care îşi află sprijinul într-un animal credincios:"Lampadar solitar/rezemat de stâlp/ cerşetor cu câine".
Poetul priveşte cerul, căutând steaua destinului,în timp ce în jur miroase a lemn proaspăt, pentru coşciug, iar ceva mai încolo, ochiul surprinde degradarea tehnicii moderne, aflată la discreţia micilor vietăţi:"Cimitir auto/pe bancheta galbenă/ o şopârlă".Aceleaşi note romantice, într-un micropoem, în care melancolia este sugerată de natura moartă şi de un decorativ al interiorităţii:"Melancolie-/ natură moartă/ cu flori interioare".Niciodată, comunicarea nu se desfăşoară aşa cum am fi vrut. Mereu intervine ceva în canal, care împiedică finalizarea unui act, chiar dacă este vorba de un banal cuib de viespi:"În cutia de scrisori/ telegrama/ dar şi cuibul de viespi".
Volumul "Prepeleac de lună" începe cu un excepţional poem care semnifică inocenţa, puritatea ca atribut al materiei, dar şi al reflecţiei, în aceeaşi stare de visare, odată cu răsăritul lunii:"Răsare luna/ copilul întinde mâna-/şi umbra la fel".Actul mimetic este unul inconştient, dar contribuie la socializarea tabloului, altădată aglomerat cu obiecte parnasiene- ziduri,case, statui reci, colţuroase, iar afară ploaie şi zloată. Într-o secvenţă se stabileşte un raport între brumă şi greiere, cu finalităţi tragice:"Peste prima brumă/ ultima jelanie/ a greierului".
O altă antiteză se prefigurează între salon şi bufniţe, simboluri ale singurătăţii.La ora ceaiului casa, care, în mod obişnuit,aduna lume la vechiul ritual, este acum solitară, asediată de păsări de noapte:"Salon părăsit/la ora ceaiului/bufniţe la geamuri".În compania motanului, bunicul are revelaţia Sărmanului Dionis şi meditează alături de motanul personificat, pe teme existenţiale, în universul domestic, reprezentat în primul rând de prispă:"Bunicul pe prispă/alături motanul/amândoi pe gânduri".
Nesiguranţa nevăzătorilor, şovăiala în deplasare este exprimată metaforic printr-o punte şubredă, imaginară.Deşi se deplasează, fiecare merge în el însuşi, evaluând cu tristeţe dezechilibrul:"Punte şubredă/unul către celălalt,/doi nevăzători".O altă secvenţă pare luată direct din La Fontaine care înfăţişează într-o fabulă un greiere, un fel de haimana simpatică,întristat la venirea iernii:"Vine iarna/ greierele îşi pune trist/chitara în cui".
Uneori oamenii nu au nevoie de cuvinte pentru a comunica, în cazul unor iubiri devastatoare sau în cazul unei singurătăţi apăsătoare.Doar sufletele se află într-un dialog imaginar:"Noi doi pe bancă/sufletele noastre/vorbindu-şi în tăcere". Preluând din mitologie motivul pescuitului lunii, poetul înfăţişează încercarea temerară cu final prevăzut- luna continuă să plutească nestingherită pe ape:"Noaptea la pescuit/scăpată din năvod/ luna pe ape".
Animalizarea omului sărac, metamorfozat din cauza condiţiei umile, îl obligă să caute permanent soluţii de supravieţuire, cum ar fi pelerinajul la containere:"Cerşetor şi câine/caută împreună/prin gunoaie".Deşi intemperiile s-au dezlănţuit, macii dau foc deodată câmpului, sugestie provenind din culoarea roşie a graţioaselor petale:"Plouă liniştit-/holda de maci/dă foc câmpului".În timp ce cocorii migrează, oamenii suferă în lipsa aripilor, care au o semnificaţie deosebită -imposibilitatea atingerii unui ideal şi condamnarea la condiţia terestră:"Se duc cocorii/rând pe rând/unde sunt aripile noastre?".
În volumul "Inscripţie pe bobul de orez", oglindirea în propria -i conştiinţă, simbolizată de apa din iaz, este întreruptă de intemperii, care modifică profilul, odată cu căderea primilor stropi:"Primele picături/îmi tulbură chipul/ în apa iazului".Ca orice amintire, imaginea mamei este evocată cu nostalgie, sub forma unui tablou vechi,prăfuit, în care se află un chip mereu tânăr:"În tabloul prăfuit/chipul mamei/rămas tânăr".
Uneori suferinţa adună fiinţele aflate în impas, care încearcă să se înţeleagă prin gesturi, prin mişcări ritualice,aşa cum se întâmplă cu doi pisoi fără mamă, surprinşi într-un cadru plin de tandreţe:"Pe şanţul verde/doi pisoi fără mamă/nu mai sunt singur".Universul vegetal trece prin ciclurile temporale aflate într-o alternanţă permanentă-viaţă/moarte.A fost ales ca simbol salcâmul, care are rădăcini adânci şi semnifică rezistenţa în timp.Din fibra salcâmului tăiat pentru foc ies veşnic muguri:"Din salcâmul tăiat/pentru lemne de foc/mereu muguri noi".
Un alt micropoem sugerează decepţia, provocată de un cataclism natural, sau social,cu sfârşit tragic, din care nu rămâne decât barca goală, trimiţând la sexualitatea feminină:"După furtună/în larg/ barca goală".Conştient de trecerea timpului, poetul îşi imaginează permanenţa, pe care încearcă să o descopere în diferite mărci ale habitatului. Cu amărăciune constată continuitatea:"Bătrânul/privindu-şi casa-/o să rămână după mine".
Pornind de la viziunea pascaliană" Omul e o trestie gânditoare", eul liric imaginează un spaţiu acvatic cu analogii misterioase:trestii-lumânări -gânduri, aflate într-o ciudată pâlpâire:"Trestii pe lac/lumânări pâlpâind/gânduri nedesluşite".În câteva rânduri, poetul apelează la mitologia populară românească şi valorifică într-o manieră personală motivul crengii de brad, prezent în toate momentele cruciale ale vieţii.Aici, elementul vegetal sugerează prospeţimea naturii dar şi pe cea sufletească, avându-şi un corespondent de taină în puritatea zăpezii:"Prima zăpadă/sufletul se primeneşte/ creangă de brad".
În alte poeme se apelează la tehnica modernă a colajului, care evidenţiază contemplaţia şi efectele sale, exprimate cu mare economie de mijloace artistice:"Baracă de scânduri/ singurătate-/meditaţie".O confesiune dezarmează prin simplitate, uşoara ironie şi ton exclamativ, reliefând în tonuri alb-negre, condiţia existenţială, cu trimiteri la spaţiul oniric:"Ziua gânduri/noaptea coşmaruri-/nu mai lătra Grivei!".Beţiile dionisiace au din când în când deznodământ tragic, localul este privit ca un teatru de luptă, unde cineva trebuie să joace rolul învinsului.Şi totul se află sub semnul implacabil al destinului:"Mesenii beau/moartea pândeşte/unul din ei va cădea".
În unele secvenţe filmice, suprarealiste, desluşim singurătatea şi asprimea vremii, care conturează şi întreţin starea de agonie, cu tendinţe de permanentizare, în spaţiul social:"Iarnă friguroasă/ muribund în agonie/nimeni".Motivul casei izolate, atât de întâlnit în haiku-ul clasic, dar şi în simbolismul european, închipuie acum o" haltă terminus", unde se sfârşeşte calea destinului, în faţa porţii- un fel de frontieră între două lumi:" Casă izolată-/drumul se opreşte/chiar la poarta mea".
Volumul "Păsări şi cuvinte" debutează cu un haiku graţios, care încearcă să releve cele două feţe ale existenţei umane-copilăria şi senectutea, prima fiind exprimată metaforic, cea de-a doua simbolic:"Pădurea copilăriei/plină de mlădiţe/eu,de riduri".Un blitz surprinde degradarea materială, de o copleşitoare tristeţe, asupra căreia camera de luat vederi întârzie timp îndelungat, reliefând gardul, casa şi cireşul:"Prin gardul rupt/o casă părăsită/ şi cireşul uscat".
Într-un micropoem, poetul îşi imaginează bunica stând la coadă-probabil la cea a destinului- cu o pălărie care o face să pară aristocrată, în compania celor doi fluturi, aducând o notă de gingăşie, de frumuseţe, ca într-un tablou impresionist.În altă parte, peştele,obligat să trăiască într-un mediu neprielnic, surprinde pentru ultima oară fascinaţia naturii. În ochii lui seninul cerului începe treptat să se tulbure:"Peşte pe nisip/În ochii lui/moare azurul".
Acestea sunt doar o parte din micropoemele selectate din antologia lui Ion Untaru, pe care mulţi dintre apropiaţii lui, o răsfoiesc, încet, cu mare curiozitate.
George Bădărău
N.B. Autorul comentat are libertatea de a prelua această cronică literară şi de a o publica în orice revistă , din ţară sau din străinătate.
În volumul "La cules de stele", primăvara, profanul se îmbină cu sacrul într-o imagine pură, solemnă:" Primăvară-/îngerul Domnului/împodobeşte caisul". Pe un lac se văd câteva lebede, pline de gingăşie, graţie , care invită la meditaţie. O alegorie înfăţişează adolescenta, într-o postură carnavalescă, în faţa unei oglinzi, simbolul conştiinţei, unde cireşele îndeplinesc o funcţie ornamentală, conferind peisajului interior o pată de culoare: " În faţa oglinzii/cu cireşe la urechi,/adolescenta."
Într-un micropoem, poetul imaginează idila ca în negativul unui film, surprinzând intimitatea dincolo de constituţia materială, în imperiul umbrelor: " Logodnici pe punte/umbrele lor/îşi dau mâna." Din atmosfera cinegetică se reţine evenimentul tragicomic al vânătorului cuprins de furia apelor, în timp ce câinele recuperează doar pălăria: "Vânător la apă/ câinele/ cu pălăria în gură".
Într-un alt haiku, poetul surprinde imaginea unei fete la izvor, care, împreună cu ulciorul, sugerează un fenomen de continuitate, de alungire a materiei: "Izvor şerpuind/ fată cu urcior/ umbră alungită".Un răsărit de soare este imaginat ca un incendiu cosmic, menit să mistuie simbolurile gingăşiei vegetale; o clipă ucigaşă iminentă:" Răsare soarele/tufele de muşcate/ iau foc".
Deşi materia se degradează, construcţiile se prăbuşesc,gardul -simbolizând frontiera dintre două lumi- putrezeşte, de undeva se iveşte un element al perpetuării vegetative:"Casă veche/ în gardul dărăpănat/ a răsărit un nuc." Altădată, dintr-o cruce veche, s-a ivit un lăstar plăpând.Actul creaţiei are o notă angoasantă, surprinzând neliniştea poetului,tulburat în faţa hârtiei de scris, conştient de importanţa ceremonialului artistic:"În faţa colii albe/toate gândurile/ se sperie."
O atmosferă la fel de tristă, întâlnim într-un alt micropoem când,după dezlănţuirea furtunii, comuniunea om-natură are loc pe un ton firesc, înţelept, după ritualul pescăresc:" Furtună-/bătrânul stă de vorbă/ cu marea".Altădată, conversaţia are loc într-un spaţiu terestru,dominant romantic,interlocutorul fiind o vietate simpatică, puţin gălăgioasă, cu har muzical:"Noapte cu lună/ bătrânul şi greierele/ stau de vorbă".
Într-un cadru la fel de romantic, este surprinsă o idilă, unde îndrăgostiţii, fascinaţi de iubire îşi uită lumea şi plutesc într-un univers imaginar, plin de tandreţe:"Barcă pe lac/ doi îndrăgostiţi/ ies din lume".De la marea fără capăt, cu bărci autentice, se ajunge la universul acvatic, improvizat, puţin artificial, cu obiecte din recuzita origami: "Ploaie de vară/bărcuţele de hârtie/umplu şanţul".
Natura vine de multe ori în sprijinul omului. Atunci când tehnica modernă se află în impas, omul apelează la obiectele cosmice, eterne, care îl ajută să nu întrerupă creaţia artistică:"Pană de curent/scriu mai departe/la lumina lunii". Analogia femeie-salcie nu este nouă, dar ingeniozitatea poetului pare surprinzătoare, atunci când sugerează liniştea deplină, în concordanţă cu vestimentaţia funerară:"Salcie plângătoare/femeie în doliu/ tăcere".
Invadarea viei de către grauri are o explicaţie de natură fiziologică, subliniată printr-un limbaj simplu, constatativ, descriind fenomenul ca un apanaj al senectuţii:"Graurii în vie/bătrânul paznic/ a adormit".Un grup statuar semnifică sigurătatea,ruina tristeţea, trimiţând la stâlpii cu felinar, de altădată. Nemişcarea amplifică dezamăgirea celui bătut de soartă care îşi află sprijinul într-un animal credincios:"Lampadar solitar/rezemat de stâlp/ cerşetor cu câine".
Poetul priveşte cerul, căutând steaua destinului,în timp ce în jur miroase a lemn proaspăt, pentru coşciug, iar ceva mai încolo, ochiul surprinde degradarea tehnicii moderne, aflată la discreţia micilor vietăţi:"Cimitir auto/pe bancheta galbenă/ o şopârlă".Aceleaşi note romantice, într-un micropoem, în care melancolia este sugerată de natura moartă şi de un decorativ al interiorităţii:"Melancolie-/ natură moartă/ cu flori interioare".Niciodată, comunicarea nu se desfăşoară aşa cum am fi vrut. Mereu intervine ceva în canal, care împiedică finalizarea unui act, chiar dacă este vorba de un banal cuib de viespi:"În cutia de scrisori/ telegrama/ dar şi cuibul de viespi".
Volumul "Prepeleac de lună" începe cu un excepţional poem care semnifică inocenţa, puritatea ca atribut al materiei, dar şi al reflecţiei, în aceeaşi stare de visare, odată cu răsăritul lunii:"Răsare luna/ copilul întinde mâna-/şi umbra la fel".Actul mimetic este unul inconştient, dar contribuie la socializarea tabloului, altădată aglomerat cu obiecte parnasiene- ziduri,case, statui reci, colţuroase, iar afară ploaie şi zloată. Într-o secvenţă se stabileşte un raport între brumă şi greiere, cu finalităţi tragice:"Peste prima brumă/ ultima jelanie/ a greierului".
O altă antiteză se prefigurează între salon şi bufniţe, simboluri ale singurătăţii.La ora ceaiului casa, care, în mod obişnuit,aduna lume la vechiul ritual, este acum solitară, asediată de păsări de noapte:"Salon părăsit/la ora ceaiului/bufniţe la geamuri".În compania motanului, bunicul are revelaţia Sărmanului Dionis şi meditează alături de motanul personificat, pe teme existenţiale, în universul domestic, reprezentat în primul rând de prispă:"Bunicul pe prispă/alături motanul/amândoi pe gânduri".
Nesiguranţa nevăzătorilor, şovăiala în deplasare este exprimată metaforic printr-o punte şubredă, imaginară.Deşi se deplasează, fiecare merge în el însuşi, evaluând cu tristeţe dezechilibrul:"Punte şubredă/unul către celălalt,/doi nevăzători".O altă secvenţă pare luată direct din La Fontaine care înfăţişează într-o fabulă un greiere, un fel de haimana simpatică,întristat la venirea iernii:"Vine iarna/ greierele îşi pune trist/chitara în cui".
Uneori oamenii nu au nevoie de cuvinte pentru a comunica, în cazul unor iubiri devastatoare sau în cazul unei singurătăţi apăsătoare.Doar sufletele se află într-un dialog imaginar:"Noi doi pe bancă/sufletele noastre/vorbindu-şi în tăcere". Preluând din mitologie motivul pescuitului lunii, poetul înfăţişează încercarea temerară cu final prevăzut- luna continuă să plutească nestingherită pe ape:"Noaptea la pescuit/scăpată din năvod/ luna pe ape".
Animalizarea omului sărac, metamorfozat din cauza condiţiei umile, îl obligă să caute permanent soluţii de supravieţuire, cum ar fi pelerinajul la containere:"Cerşetor şi câine/caută împreună/prin gunoaie".Deşi intemperiile s-au dezlănţuit, macii dau foc deodată câmpului, sugestie provenind din culoarea roşie a graţioaselor petale:"Plouă liniştit-/holda de maci/dă foc câmpului".În timp ce cocorii migrează, oamenii suferă în lipsa aripilor, care au o semnificaţie deosebită -imposibilitatea atingerii unui ideal şi condamnarea la condiţia terestră:"Se duc cocorii/rând pe rând/unde sunt aripile noastre?".
În volumul "Inscripţie pe bobul de orez", oglindirea în propria -i conştiinţă, simbolizată de apa din iaz, este întreruptă de intemperii, care modifică profilul, odată cu căderea primilor stropi:"Primele picături/îmi tulbură chipul/ în apa iazului".Ca orice amintire, imaginea mamei este evocată cu nostalgie, sub forma unui tablou vechi,prăfuit, în care se află un chip mereu tânăr:"În tabloul prăfuit/chipul mamei/rămas tânăr".
Uneori suferinţa adună fiinţele aflate în impas, care încearcă să se înţeleagă prin gesturi, prin mişcări ritualice,aşa cum se întâmplă cu doi pisoi fără mamă, surprinşi într-un cadru plin de tandreţe:"Pe şanţul verde/doi pisoi fără mamă/nu mai sunt singur".Universul vegetal trece prin ciclurile temporale aflate într-o alternanţă permanentă-viaţă/moarte.A fost ales ca simbol salcâmul, care are rădăcini adânci şi semnifică rezistenţa în timp.Din fibra salcâmului tăiat pentru foc ies veşnic muguri:"Din salcâmul tăiat/pentru lemne de foc/mereu muguri noi".
Un alt micropoem sugerează decepţia, provocată de un cataclism natural, sau social,cu sfârşit tragic, din care nu rămâne decât barca goală, trimiţând la sexualitatea feminină:"După furtună/în larg/ barca goală".Conştient de trecerea timpului, poetul îşi imaginează permanenţa, pe care încearcă să o descopere în diferite mărci ale habitatului. Cu amărăciune constată continuitatea:"Bătrânul/privindu-şi casa-/o să rămână după mine".
Pornind de la viziunea pascaliană" Omul e o trestie gânditoare", eul liric imaginează un spaţiu acvatic cu analogii misterioase:trestii-lumânări -gânduri, aflate într-o ciudată pâlpâire:"Trestii pe lac/lumânări pâlpâind/gânduri nedesluşite".În câteva rânduri, poetul apelează la mitologia populară românească şi valorifică într-o manieră personală motivul crengii de brad, prezent în toate momentele cruciale ale vieţii.Aici, elementul vegetal sugerează prospeţimea naturii dar şi pe cea sufletească, avându-şi un corespondent de taină în puritatea zăpezii:"Prima zăpadă/sufletul se primeneşte/ creangă de brad".
În alte poeme se apelează la tehnica modernă a colajului, care evidenţiază contemplaţia şi efectele sale, exprimate cu mare economie de mijloace artistice:"Baracă de scânduri/ singurătate-/meditaţie".O confesiune dezarmează prin simplitate, uşoara ironie şi ton exclamativ, reliefând în tonuri alb-negre, condiţia existenţială, cu trimiteri la spaţiul oniric:"Ziua gânduri/noaptea coşmaruri-/nu mai lătra Grivei!".Beţiile dionisiace au din când în când deznodământ tragic, localul este privit ca un teatru de luptă, unde cineva trebuie să joace rolul învinsului.Şi totul se află sub semnul implacabil al destinului:"Mesenii beau/moartea pândeşte/unul din ei va cădea".
În unele secvenţe filmice, suprarealiste, desluşim singurătatea şi asprimea vremii, care conturează şi întreţin starea de agonie, cu tendinţe de permanentizare, în spaţiul social:"Iarnă friguroasă/ muribund în agonie/nimeni".Motivul casei izolate, atât de întâlnit în haiku-ul clasic, dar şi în simbolismul european, închipuie acum o" haltă terminus", unde se sfârşeşte calea destinului, în faţa porţii- un fel de frontieră între două lumi:" Casă izolată-/drumul se opreşte/chiar la poarta mea".
Volumul "Păsări şi cuvinte" debutează cu un haiku graţios, care încearcă să releve cele două feţe ale existenţei umane-copilăria şi senectutea, prima fiind exprimată metaforic, cea de-a doua simbolic:"Pădurea copilăriei/plină de mlădiţe/eu,de riduri".Un blitz surprinde degradarea materială, de o copleşitoare tristeţe, asupra căreia camera de luat vederi întârzie timp îndelungat, reliefând gardul, casa şi cireşul:"Prin gardul rupt/o casă părăsită/ şi cireşul uscat".
Într-un micropoem, poetul îşi imaginează bunica stând la coadă-probabil la cea a destinului- cu o pălărie care o face să pară aristocrată, în compania celor doi fluturi, aducând o notă de gingăşie, de frumuseţe, ca într-un tablou impresionist.În altă parte, peştele,obligat să trăiască într-un mediu neprielnic, surprinde pentru ultima oară fascinaţia naturii. În ochii lui seninul cerului începe treptat să se tulbure:"Peşte pe nisip/În ochii lui/moare azurul".
Acestea sunt doar o parte din micropoemele selectate din antologia lui Ion Untaru, pe care mulţi dintre apropiaţii lui, o răsfoiesc, încet, cu mare curiozitate.
George Bădărău
N.B. Autorul comentat are libertatea de a prelua această cronică literară şi de a o publica în orice revistă , din ţară sau din străinătate.
Inima bate cu viteza luminii
stau la răscruce de drumuri
la răscruce de vânturi
la răs-cruce de cruci albe şi negre
pe care urcă sufletul tatălui meu
trist ca omida
pe care o desenez în tuş în ulei
în ce vrei
dom profesor
în jurul inimii mele a rămas un teren
în paragină unde pasc iarăşi caii sălbatici
ideile care au înverzit a doua oară
aerul îşi schimbă lenjeria de corp
păsările caligrafiază văzduhul
în timp ce televiziunea locală
face reclamă la pasta de dinţi
am fost condamnat la spânzurătoare
simt deja cum părul tău mi se răsuceşte
în jurul gâtului
puţin câte puţin
inima bate cu viteza luminii
cisterna de oxigen este din ce în ce mai goală
îngerii îmi pregătesc viaţa pentru export
la preţ de un euro
negociabil tanti miţo mânca-te-ar norocul!
badarau.george921@gmail.com
la răscruce de vânturi
la răs-cruce de cruci albe şi negre
pe care urcă sufletul tatălui meu
trist ca omida
pe care o desenez în tuş în ulei
în ce vrei
dom profesor
în jurul inimii mele a rămas un teren
în paragină unde pasc iarăşi caii sălbatici
ideile care au înverzit a doua oară
aerul îşi schimbă lenjeria de corp
păsările caligrafiază văzduhul
în timp ce televiziunea locală
face reclamă la pasta de dinţi
am fost condamnat la spânzurătoare
simt deja cum părul tău mi se răsuceşte
în jurul gâtului
puţin câte puţin
inima bate cu viteza luminii
cisterna de oxigen este din ce în ce mai goală
îngerii îmi pregătesc viaţa pentru export
la preţ de un euro
negociabil tanti miţo mânca-te-ar norocul!
badarau.george921@gmail.com
Creaţia
la ce bun o femeie alcoolică printre poeţii
care stau la rând să-şi primească
butelia de oxigen, înainte de căderea serii
la ce bun, doamne,iartă-mă!
ne îndreptăm spre cimitirul maşinilor
care seamănă cu un volum de versuri
supralicitat de critici,
în speranţa că vom mai putea recupera ceva
anunţurile din ziar au structură standard:
cumpăr cititori de poezie postmodernă
până în cinci ani, preţ negociabil-
ne deplasăm la domiciliul clientului
perete în perete cu noi locuieşte Dumnezeu
care îşi continuă creaţia la fel de meticulos;
din lipsă de materiale nici până azi
n-a reuşit să mă termine...
badarau.george921@gmail.com
care stau la rând să-şi primească
butelia de oxigen, înainte de căderea serii
la ce bun, doamne,iartă-mă!
ne îndreptăm spre cimitirul maşinilor
care seamănă cu un volum de versuri
supralicitat de critici,
în speranţa că vom mai putea recupera ceva
anunţurile din ziar au structură standard:
cumpăr cititori de poezie postmodernă
până în cinci ani, preţ negociabil-
ne deplasăm la domiciliul clientului
perete în perete cu noi locuieşte Dumnezeu
care îşi continuă creaţia la fel de meticulos;
din lipsă de materiale nici până azi
n-a reuşit să mă termine...
badarau.george921@gmail.com
marți, 18 noiembrie 2008
Noaptea
din când în când dracii aruncă
obiectele învechite din iad
ne trezim c-un scaun în cap
c-o cratiţă inox
prezervative
ne trezim în timp ce mergem pe stradă
cu cărţi de versuri care ne fac
uneori cucuie mai ales cele de
proastă calitate
ne imaginăm că ne iubim ca în
filmele indiene chiar şi atunci
când mergem pe trotuare diferite
întunericul pătează străzile
din ce în ce mai tare
lumina pâlpâie-n becuri
viaţa în noi
poezia în poemele care n-au mai fost
şterse de praf de multă vreme
atunci când dracii aruncă
lucrurile la întâmplare
şi ne pomenim cu o pereche
de chiloţi nespălaţi în cap
c-un săpun
cu ochelarii unui politician
care semnează oricum fără să vadă
nu ştiu ce oră este acum când circulăm
în afara timpului
căruţele merg fără cai
maşinile fără benzină
oamenii fără sânge
poeziile fără idei...
badarau.george921@gmail.com
obiectele învechite din iad
ne trezim c-un scaun în cap
c-o cratiţă inox
prezervative
ne trezim în timp ce mergem pe stradă
cu cărţi de versuri care ne fac
uneori cucuie mai ales cele de
proastă calitate
ne imaginăm că ne iubim ca în
filmele indiene chiar şi atunci
când mergem pe trotuare diferite
întunericul pătează străzile
din ce în ce mai tare
lumina pâlpâie-n becuri
viaţa în noi
poezia în poemele care n-au mai fost
şterse de praf de multă vreme
atunci când dracii aruncă
lucrurile la întâmplare
şi ne pomenim cu o pereche
de chiloţi nespălaţi în cap
c-un săpun
cu ochelarii unui politician
care semnează oricum fără să vadă
nu ştiu ce oră este acum când circulăm
în afara timpului
căruţele merg fără cai
maşinile fără benzină
oamenii fără sânge
poeziile fără idei...
badarau.george921@gmail.com
Turistul
Nuferi galbeni de alamă
Cine vă mai bagă-n seamă?
Mi se pare totuşi naşpa
Ziua care se destramă
Şi în cercuri albe luna
E subţire ca o lamă.
N-a sărit din trestii tipa
Cu privirea ei infamă
El trecea de-a lung de maluri
Înjurând mereu de mamă
Şi spera ca să găsească din
Din chiloţi măcar o scamă
Din telenovela asta
A lipsit mereu o damă
Iar poetul postmodern
A strigat spre moarte: ia-mă!
badarau.george921@gmail.com
Cine vă mai bagă-n seamă?
Mi se pare totuşi naşpa
Ziua care se destramă
Şi în cercuri albe luna
E subţire ca o lamă.
N-a sărit din trestii tipa
Cu privirea ei infamă
El trecea de-a lung de maluri
Înjurând mereu de mamă
Şi spera ca să găsească din
Din chiloţi măcar o scamă
Din telenovela asta
A lipsit mereu o damă
Iar poetul postmodern
A strigat spre moarte: ia-mă!
badarau.george921@gmail.com
luni, 17 noiembrie 2008
Când s-a împărţit norocul
când s-a împărţit norocul
făceau parte din comisie dumnezeu
sfântul petre si trei îngeri care
s-au descurcat mai bine la interviu
mi-amintesc de parca a fost ieri
după amiază
de parca bucuria se naste din necaz
ori de câte ori răsare soarele
de parca dragostea urmează ura
aşa cum noaptea se furişează
în urma zilei
când s-a împărţit norocul
cei care stiau să dea din coate
au ajuns în faţă
şi-au umplut carele până la refuz
în timp ce alţii fluierau a pagubă
au urmat cei cu sacii care îndesau
norocul cu picioarele
pînă osteneau şi îşi aprindeau
o ţigară
apoi cei cu desagii de lână împletită
pe care-i atârnau în spatele măgarilor
şi în sfârşit cei cu traista
pe umăr
şi ăştia, doamne, erau foarte
mulţi, de aici şi zicala:neamul lui traistă
iar la urmă, au venit artiştii
cu paharele, în care îngerii au turnat
cu necaz, ultimele picături
ca să aibă noroc de la o zi la alta
badarau.george921@gmail.com
făceau parte din comisie dumnezeu
sfântul petre si trei îngeri care
s-au descurcat mai bine la interviu
mi-amintesc de parca a fost ieri
după amiază
de parca bucuria se naste din necaz
ori de câte ori răsare soarele
de parca dragostea urmează ura
aşa cum noaptea se furişează
în urma zilei
când s-a împărţit norocul
cei care stiau să dea din coate
au ajuns în faţă
şi-au umplut carele până la refuz
în timp ce alţii fluierau a pagubă
au urmat cei cu sacii care îndesau
norocul cu picioarele
pînă osteneau şi îşi aprindeau
o ţigară
apoi cei cu desagii de lână împletită
pe care-i atârnau în spatele măgarilor
şi în sfârşit cei cu traista
pe umăr
şi ăştia, doamne, erau foarte
mulţi, de aici şi zicala:neamul lui traistă
iar la urmă, au venit artiştii
cu paharele, în care îngerii au turnat
cu necaz, ultimele picături
ca să aibă noroc de la o zi la alta
badarau.george921@gmail.com
duminică, 16 noiembrie 2008
Posibile conexiuni
badarau.george921@gmail.com
Adresa: B-dul Copou, nr.44,bl.b1,et.1,ap.6
Iasi,Cod700462
Romania
Top.3x.ro/
www.Top25.ro
http://portalulmeu.com
Adresa: B-dul Copou, nr.44,bl.b1,et.1,ap.6
Iasi,Cod700462
Romania
Top.3x.ro/
www.Top25.ro
http://portalulmeu.com
miercuri, 12 noiembrie 2008
Minidicţionar fotbalistic
Galeria- Insula microbilor.
Gazon- Păşunea unora.
Huiduieli- Manifestari antipopuliste.
Interviu- Răspuns în doi peri.
Jandarmii- Adolescenţi întârziaţi.
Linia de centru- Apa Styxului.
Mascota stadionului- Voievodul de paie.
Mingea- Mărul discordiei.
Meci- Drog ieftin.
Nocturnă- Ploaie de meteoriţi.
Pasă- Comunicare în doi.
Portarul- Un ştrengar cu ochii-n soare.
Programul meciului- Fiţuici publice.
Retur- Luminiţa de la capătul tunelului.
Tabela de afişaj- Carnetul de note.
Toaleta- Casa conspirativă.
Tribuna- Strana enoriaşilor.
Trompeta- Cucuveaua etapei.
Tunel - Adăpostul... ratangiilor.
Tuşierii- Oameni mâzgăliţi cu tuş.
badarau.george921@gmail.com
http://www.top40.ro/
Gazon- Păşunea unora.
Huiduieli- Manifestari antipopuliste.
Interviu- Răspuns în doi peri.
Jandarmii- Adolescenţi întârziaţi.
Linia de centru- Apa Styxului.
Mascota stadionului- Voievodul de paie.
Mingea- Mărul discordiei.
Meci- Drog ieftin.
Nocturnă- Ploaie de meteoriţi.
Pasă- Comunicare în doi.
Portarul- Un ştrengar cu ochii-n soare.
Programul meciului- Fiţuici publice.
Retur- Luminiţa de la capătul tunelului.
Tabela de afişaj- Carnetul de note.
Toaleta- Casa conspirativă.
Tribuna- Strana enoriaşilor.
Trompeta- Cucuveaua etapei.
Tunel - Adăpostul... ratangiilor.
Tuşierii- Oameni mâzgăliţi cu tuş.
badarau.george921@gmail.com
http://www.top40.ro/
luni, 10 noiembrie 2008
Minidicţionar fotbalistic
Antrenorul- Profesorul de morală.
Antrenor secund- Sfetnicul de taină.
Antrenament- Copilărie fericită.
Arbitrul- Flăcăul satului.
Articol sportiv- Bârfă de doi lei.
Bilet de intrare- Lozul câştigător.
Camera de luat vederi- Ochiul dracului.
Cartonaş- Ceartă părintească.
Cântecele galeriei- Delir...programat.
Copiii de mingi- Îngerii nocturnelor.
Dribling- Dans fără muzică.
Drogurile microbistului- Bere, alune, seminţe.
Fanion- Triunghiul bermudelor.
Fanfară- Aplauze muzicale.
Fază la poartă- Agonie şi extaz.
Fotoreporteri- Păsări de noapte.
badarau.george921@gmail.com
http://www.w1.ro
http://www.catalogulweb.ro/login.php
Antrenor secund- Sfetnicul de taină.
Antrenament- Copilărie fericită.
Arbitrul- Flăcăul satului.
Articol sportiv- Bârfă de doi lei.
Bilet de intrare- Lozul câştigător.
Camera de luat vederi- Ochiul dracului.
Cartonaş- Ceartă părintească.
Cântecele galeriei- Delir...programat.
Copiii de mingi- Îngerii nocturnelor.
Dribling- Dans fără muzică.
Drogurile microbistului- Bere, alune, seminţe.
Fanion- Triunghiul bermudelor.
Fanfară- Aplauze muzicale.
Fază la poartă- Agonie şi extaz.
Fotoreporteri- Păsări de noapte.
badarau.george921@gmail.com
http://www.w1.ro
http://www.catalogulweb.ro/login.php
duminică, 9 noiembrie 2008
D-ale noastre
neliniştit
Ca să dai în viaţă-un tun
Şi s-ajungi un om cu stare,
Ai răbdare şi tutun-
Am tutun dar n-am răbdare.
nedumerirea vecinului
O ştie bunul Dumnezeu
Şi prietenii de seama mea,
Deşi sunt capul casei eu
Soţia face ce vrea ea...
badarau.george921@gmail.com
http://www.bancuri.us/
Ca să dai în viaţă-un tun
Şi s-ajungi un om cu stare,
Ai răbdare şi tutun-
Am tutun dar n-am răbdare.
nedumerirea vecinului
O ştie bunul Dumnezeu
Şi prietenii de seama mea,
Deşi sunt capul casei eu
Soţia face ce vrea ea...
badarau.george921@gmail.com
http://www.bancuri.us/
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
Alte ălea
conflicte
Dintre lupte mie-mi place,
În acest măreţ avânt
Cea cu morile de vânt
Care-i luptă pentru pace.
cugetări
Popa n-a mai zis nici pâs
Răsfoind a lui psaltire -
Moartea -nseamnă fericire
Doar atunci când mori de râs.
badarau.george921@gmail.com
Dintre lupte mie-mi place,
În acest măreţ avânt
Cea cu morile de vânt
Care-i luptă pentru pace.
cugetări
Popa n-a mai zis nici pâs
Răsfoind a lui psaltire -
Moartea -nseamnă fericire
Doar atunci când mori de râs.
badarau.george921@gmail.com
miercuri, 5 noiembrie 2008
Câteva păreri
ursitoarele
Destinul a fost crud un pic
În glasul unei ursitoare-
Să fie vodă-aşa de mare
Şi dom primar aşa de mic.
atitudini
Ba epigrama -i fără sare
Ba e lipsită de scântei,
Scriau trei critici în ziare
Pe care le citeau tot ei.
badarau.george921@gmail.com
http:/dormeo.ro
concurs cu premii importante
job.ro concursuri
Destinul a fost crud un pic
În glasul unei ursitoare-
Să fie vodă-aşa de mare
Şi dom primar aşa de mic.
atitudini
Ba epigrama -i fără sare
Ba e lipsită de scântei,
Scriau trei critici în ziare
Pe care le citeau tot ei.
badarau.george921@gmail.com
http:/dormeo.ro
concurs cu premii importante
job.ro concursuri
marți, 4 noiembrie 2008
Ochire retrospectivă
ignorantul
Fuma fericit din pipă
Făr să aibă-n viaţă-un rost,
Si n-a regretat o clipă
C-a murit aşa de prost.
epigrama
Un catren cu-aceleaşi teme
Am ratat de când mă ştiu,
Cunoscându-l prea devreme
Şi uitându-l prea târziu.
badarau.george921@gmail.com
resurse.com/motor/adauga.php3
Fuma fericit din pipă
Făr să aibă-n viaţă-un rost,
Si n-a regretat o clipă
C-a murit aşa de prost.
epigrama
Un catren cu-aceleaşi teme
Am ratat de când mă ştiu,
Cunoscându-l prea devreme
Şi uitându-l prea târziu.
badarau.george921@gmail.com
resurse.com/motor/adauga.php3
luni, 3 noiembrie 2008
Moment
După câteva zile de antrenament, tatăl îl întreabă pe simpaticul lui junior:
_ Ai învăţat să te porţi cuviincios, la Club?
_ Da, zise acesta, pe un ton firesc. M-a instruit un prieten mai mare. Când îi văd pe colegi să-i salut, când îl văd pe antrenor să mă ridic în picioare, iar când îl văd pe patron cu amanta, să mă ascund.
badarau.george921@gmail.com
adaugasite.tituonline.com/
_ Ai învăţat să te porţi cuviincios, la Club?
_ Da, zise acesta, pe un ton firesc. M-a instruit un prieten mai mare. Când îi văd pe colegi să-i salut, când îl văd pe antrenor să mă ridic în picioare, iar când îl văd pe patron cu amanta, să mă ascund.
badarau.george921@gmail.com
adaugasite.tituonline.com/
Politica beţivului
politică
A căzut guvernul nu ştiu cui
A rămas ministrul nu ştiu care,
Va veni alesul nimănui
Să-l votăm aici între pahare.
votul
În timp ce afară plouă
Din cabină ies uşor,
Am depus în urna nouă
Lozul... necâştigător.
badarau.george921@gmail.com
www.raportal.ro/propune.php
A căzut guvernul nu ştiu cui
A rămas ministrul nu ştiu care,
Va veni alesul nimănui
Să-l votăm aici între pahare.
votul
În timp ce afară plouă
Din cabină ies uşor,
Am depus în urna nouă
Lozul... necâştigător.
badarau.george921@gmail.com
www.raportal.ro/propune.php
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Agonie şi extaz
cunoaşteri
Cunoaştem calul după dinţi
Elevul după nota la purtare,
Femeia- după cum ne-a scos din minţi
Şi pe sportiv...după ratare.
aplauze
Aplaudăm o viaţă-ntreagă
La meciuri- altfel nu se poate-
Pe atacantul care bagă
Şi pe portarul care scoate.
badarau.george921@gmail.com
www.add.url.ro
Cunoaştem calul după dinţi
Elevul după nota la purtare,
Femeia- după cum ne-a scos din minţi
Şi pe sportiv...după ratare.
aplauze
Aplaudăm o viaţă-ntreagă
La meciuri- altfel nu se poate-
Pe atacantul care bagă
Şi pe portarul care scoate.
badarau.george921@gmail.com
www.add.url.ro
Din agenda fotbalistului
* De trei lucruri nu scapă bărbatul niciodată - fotbalul, femeia şi politica.
*Mai bine ager la picior, decât la minte.
*Deschide ochii mari, în faţa porţii mici.
*Vreau să-i faci azi cinste gurii, care a ştiut să tacă.
*Uită de la mână până la gură şi de la picior până la cap.
*Calul bun se vinde din grajd, iar fotbalistul...din vestiare.
*Nenorocirea ta aduce bucurie adversarului.
*Un antrenor bun e mai viclean ca vulpea şi mai prudent ca soacra.
*Pentru unii mingea este...loc de dat cu capul.
*Atunci când nu fluieră arbitrul, fluieră spectatorii.
*Dacă ai carte, ai parte..de necazuri.
*Ceasul rău nu-l poate repara niciun ceasornicar...
badarau.george921@gmail.com
www.adauga.eu/
*Mai bine ager la picior, decât la minte.
*Deschide ochii mari, în faţa porţii mici.
*Vreau să-i faci azi cinste gurii, care a ştiut să tacă.
*Uită de la mână până la gură şi de la picior până la cap.
*Calul bun se vinde din grajd, iar fotbalistul...din vestiare.
*Nenorocirea ta aduce bucurie adversarului.
*Un antrenor bun e mai viclean ca vulpea şi mai prudent ca soacra.
*Pentru unii mingea este...loc de dat cu capul.
*Atunci când nu fluieră arbitrul, fluieră spectatorii.
*Dacă ai carte, ai parte..de necazuri.
*Ceasul rău nu-l poate repara niciun ceasornicar...
badarau.george921@gmail.com
www.adauga.eu/
Aleşii noştri
campanie electorală
Maestre, iartă-mă, nu pot
Oricât mi-ai cere insistent,
Să-ţi vând măcar un singur vot
Pentru-a dormi în Parlament.
un fel de reverenţe
Prefă-te că-l respecţi pe şef
Şi laudă-l măcar un pic,
În gura mare, azi, la chef,
Deşi îi place...ciocul mic.
badarau.george921@gmail.com
www.romtrafic.com
Maestre, iartă-mă, nu pot
Oricât mi-ai cere insistent,
Să-ţi vând măcar un singur vot
Pentru-a dormi în Parlament.
un fel de reverenţe
Prefă-te că-l respecţi pe şef
Şi laudă-l măcar un pic,
În gura mare, azi, la chef,
Deşi îi place...ciocul mic.
badarau.george921@gmail.com
www.romtrafic.com
vineri, 31 octombrie 2008
Pro- vorbe
Caii ară şi boii ...ratează.
Tăcerea e de aur...în afara stadionului.
Cine fură azi un ou, mâine fură un penalty.
Cu o singură victorie nu se face... primăvară.
Nu tricoul îl face pe fotbalist.
Când nu ai ochi negri, săruţi şi gazonul.
Cap ai...gol ce-ţi mai trebuie?!
Vorbă multă, sărăcia echipei.
Fă-te frate cu dracul, până scapi de retrogradare.
Pomul se cunoaşte după roade şi fotbalistul după...goluri.
Fereşte-te de omul spân şi de adversarul valoros.
Cine se scoală de dimineaţă, ajunge titular.
Apa trece şi golurile...rămân.
O mână spală pe alta şi amândouă...obrazul antrenorului.
Cine sapă groapa altuia...va fi transferat.
Vorba dulce...n-aduce bani fotbalistului.
Nu e dracul aşa de negru, cum şi-l imaginează arbitrul.
Microbistul deschide gura la stadion şi în faţa...dentistului.
Cei săraci cu duhul, sunt uneori bogaţi.
Ochii văd inima cere... măcar un gol.
Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos dacă echipa noastră câştigă.
Cel mai bun fotbalist este rău pentru adversar.
În fotbal, succesele se uită mai repede decât înfrângerile.
Sportivul, care a gustat din victorie, va râvni mereu la ea.
Iubirea faţă de fotbal nu îmbătrâneşte niciodată.
Greu îi vine unuia mintea la cap şi mingea la picior.
E plictisitor să trăieşti fără fotbal, dar mai plictisitor este să trăieşti
cu fotbal de proastă calitate.
Doar pierzând un meci, îţi dai seama cât de preţioasă este victoria.
Spectatorii vor să vadă, numai ceea ce şi-au propus.
Fotbalistul trebuie să fie ales cu ochii, nu cu urechile...
badarau.george921@gmail.com
contact@cunoi.com
Tăcerea e de aur...în afara stadionului.
Cine fură azi un ou, mâine fură un penalty.
Cu o singură victorie nu se face... primăvară.
Nu tricoul îl face pe fotbalist.
Când nu ai ochi negri, săruţi şi gazonul.
Cap ai...gol ce-ţi mai trebuie?!
Vorbă multă, sărăcia echipei.
Fă-te frate cu dracul, până scapi de retrogradare.
Pomul se cunoaşte după roade şi fotbalistul după...goluri.
Fereşte-te de omul spân şi de adversarul valoros.
Cine se scoală de dimineaţă, ajunge titular.
Apa trece şi golurile...rămân.
O mână spală pe alta şi amândouă...obrazul antrenorului.
Cine sapă groapa altuia...va fi transferat.
Vorba dulce...n-aduce bani fotbalistului.
Nu e dracul aşa de negru, cum şi-l imaginează arbitrul.
Microbistul deschide gura la stadion şi în faţa...dentistului.
Cei săraci cu duhul, sunt uneori bogaţi.
Ochii văd inima cere... măcar un gol.
Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos dacă echipa noastră câştigă.
Cel mai bun fotbalist este rău pentru adversar.
În fotbal, succesele se uită mai repede decât înfrângerile.
Sportivul, care a gustat din victorie, va râvni mereu la ea.
Iubirea faţă de fotbal nu îmbătrâneşte niciodată.
Greu îi vine unuia mintea la cap şi mingea la picior.
E plictisitor să trăieşti fără fotbal, dar mai plictisitor este să trăieşti
cu fotbal de proastă calitate.
Doar pierzând un meci, îţi dai seama cât de preţioasă este victoria.
Spectatorii vor să vadă, numai ceea ce şi-au propus.
Fotbalistul trebuie să fie ales cu ochii, nu cu urechile...
badarau.george921@gmail.com
contact@cunoi.com
luni, 27 octombrie 2008
Alte mărunţişuri
Manifestări în sport
Juniorul - idolatrizează.
Portarul - îmbrăţişează.
Atacantul - sictireşte.
Antrenorul - muştruluieşte.
Arbitrul - fluieră.
Copilul de mingi - murmură.
Rezerva -se resemnează.
Patronul clubului - calculează.
badarau.george921@gmail.com
www.addsites.ro
Juniorul - idolatrizează.
Portarul - îmbrăţişează.
Atacantul - sictireşte.
Antrenorul - muştruluieşte.
Arbitrul - fluieră.
Copilul de mingi - murmură.
Rezerva -se resemnează.
Patronul clubului - calculează.
badarau.george921@gmail.com
www.addsites.ro
duminică, 26 octombrie 2008
Mărunţişuri
Marea satisfacţie
Elevul - când chiuleşte.
Fata - când este căutată.
Militarul - în permisie.
Fotbalistul - după victorie.
Preotul - când are lumea nevoie de el.
Bolnavul - când vede răsărind soarele.
Pompierul - când îi ia foc inima.
Politicianul - când cade guvernul adversarilor
politici.
badarau.george921@gmail.com
www.addsite.ro
Elevul - când chiuleşte.
Fata - când este căutată.
Militarul - în permisie.
Fotbalistul - după victorie.
Preotul - când are lumea nevoie de el.
Bolnavul - când vede răsărind soarele.
Pompierul - când îi ia foc inima.
Politicianul - când cade guvernul adversarilor
politici.
badarau.george921@gmail.com
www.addsite.ro
sâmbătă, 25 octombrie 2008
luni, 20 octombrie 2008
Bibliografie
George Bădărău a publicat poezii, proză, critică literară, eseuri, epigrame, cugetări, interviuri, memorialistică, în mai multe reviste din ţară.
Volume-
George Bădărău- Insomnia ceasornicului, versuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982.
George Bădărău- Singurătatea clopotelor, versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1987.
George Bădărău- Fantasticul în literatură, Editura Institutul European, Iaşi, 2003.
George Bădărău- Simbolismul, Editura Institutul European, Iaşi, 2005.
George Bădărău- Modernismul interbelic, Editura Institutul European, Iaşi, 2005.
George Bădărău- Avangardismul românesc, Editura Institutul European, Iaşi, 2006.
George Bădărău- Proza lui V.Voiculescu, PrincepsEdit, Iaşi, 2006.
George Bădărău- Postmodernismul românesc, Editura Institutul European, Iaşi, 2007.
George Bădărău- Neomodernismul românesc, Editura Institutul European, Iaşi, 2007.
George Bădărău- Suprarealismul românesc în context european, Editura Institutul
European, Iaşi, 2008.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Societăţii Române de Haiku.
Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte, Oradea.
Membru Copyro.
Doctor în Filologie.
Volume-
George Bădărău- Insomnia ceasornicului, versuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982.
George Bădărău- Singurătatea clopotelor, versuri, Editura Junimea, Iaşi, 1987.
George Bădărău- Fantasticul în literatură, Editura Institutul European, Iaşi, 2003.
George Bădărău- Simbolismul, Editura Institutul European, Iaşi, 2005.
George Bădărău- Modernismul interbelic, Editura Institutul European, Iaşi, 2005.
George Bădărău- Avangardismul românesc, Editura Institutul European, Iaşi, 2006.
George Bădărău- Proza lui V.Voiculescu, PrincepsEdit, Iaşi, 2006.
George Bădărău- Postmodernismul românesc, Editura Institutul European, Iaşi, 2007.
George Bădărău- Neomodernismul românesc, Editura Institutul European, Iaşi, 2007.
George Bădărău- Suprarealismul românesc în context european, Editura Institutul
European, Iaşi, 2008.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Societăţii Române de Haiku.
Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte, Oradea.
Membru Copyro.
Doctor în Filologie.
luni, 13 octombrie 2008
Noua literatură
glorie imaginară
Au rămas în librărie
Şapte tomuri de hârtie,
Ce conţin, în foi, regretul
Că a existat poetul.
valul poetic
De mic părea un genial
Şi mai apoi- poetul mare,
Ieri, doar o voce dintr-un val
Şi astăzi e un oarecare.
George Bădărău
Au rămas în librărie
Şapte tomuri de hârtie,
Ce conţin, în foi, regretul
Că a existat poetul.
valul poetic
De mic părea un genial
Şi mai apoi- poetul mare,
Ieri, doar o voce dintr-un val
Şi astăzi e un oarecare.
George Bădărău
Abonați-vă la:
Postări (Atom)