Ultima apariţie editorială, semnată de Valentin Nicoliţov, este un roman erotic, în care se amestecă tradiţia cu modernitatea, tensiunea cu stările de acalmie, enigmaticul cu divagaţiile pe teme existenţiale. Concepută în manieră eseistică, această naraţiune la persoana I are un prolog şi un epilog, unde naratorul se referă la caracterul exclusiv ficţional al scriiturii şi la câteva secvenţe realiste , întâmplătoare.
În prolog sunt invocate , indirect, acte gratuite, amintind până la un punct de gidism, deşi realitatea la care face trimitere este de astă dată una americană. Locuitorii unui mic oraş, într-o zi anume fac un gest inexplicabil: ies de-a lungul căii ferate şi îşi dau pantalonii jos, la trecerea expresului... Monotonie, neînţelegere, plictiseală?
Naratorul a descoperit într-o carte de yoga un capitol despre exerciţiile de respiraţie, pe care le-a aplicat ori de câte ori intervenea ceva neclar. Şi funcţiona... În viaţa inginerului Bogdan Predescu se acumulase atâta monotonie încât se hotărăşte să o părăsească pe Victoria, soţia lui şi să se întoarcă pe meleagurile natale.
Atent la detalii, scriitorul reuşeşte să schiţeze câteva portrete, să contureze fizionomii, să improvizeze microacţiuni care să justifice atitudinea protagoniştilor. Mai întâi remarcăm un portret în oglindă al inginerului Predescu, bărbat la 40 de ani, cu o căsnicie distrusă. Apoi portretul Silviei, iubirea lui de altădată, pe care o va regăsi în final şi schiţate fugar alte câteva figuri feminine, în tonuri cenuşii, reliefând mai mult notele sociale: Victoria, banala profesoară din capitală, doamna Lenuţa, vecina de la Focşani, creionată la repezeală, din trăsături grosolane şi Mărioara din Soveja, un fel de ''floare ofilită'' sadoveniană, obligată de împrejurări, să trăiască într-o pensiune izolată, alături de soţul ei , invalid.
Naraţiunea, bazată pe întoarcerea în timp, prezintă secvenţele în ordine cronologică, alternând din când în când trecutul cu prezentul. Ieşirea din monotonie se face, textual, printr-o frază caligrafiată pe o carte de vizită : ''Am plecat definitiv. Nu mă căuta, nu mă întorc ''. Prin acumulări de situaţii, prin explorări în psihologia protagonistului, naratorul evidenţiază câteva situaţii dilematice: nu ştia unde să plece, antiteza urbanismul cartierului Colentina şi atmosfera ceţoasă, rustică, peisajul de toamnă din provincie, nostalgia vremurilor de odinioară în care se conturează chipul mamei, casa coşcovită pe alocuri, mormântul mamei lăsat în paragină.
Până acum, o naraţiune socială, în linia lui Cezar Petrescu, având o acţiune care se încheagă treptat din motive narative colaterale, cum ar fi: Milică muşcat de un câine turbat, primele elemente de civilizaţie modernă în viaţa satului ( un petromax, patefonul, radio cu acumulatori etc. ). Dar , naraţiunea lui Valentin Nicoliţov este în acelaşi timp şi o tulburătoare poveste de dragoste, în cele mai bune pagini ale sale. Silvia, pe care naratorul o reîntâlneşte la Focşani, iubirea de altădată, era fiica unui locotenent -colonel de miliţie, atins de senilitate. Îmbinând genul epistolar cu cel reportericesc, naratorul aminteşte de tehnica lui Camil Petrescu din '' Patul lui Procust'', atunci când inserează două scrisori-document în substanţa narativă. Una este scrisă de Silvia, are un caracter exotic, înfăţişând un naufragiu şi complicaţiile tinerei doamne cu un negru, alături de care supravieţuise, iar cealaltă reprezintă mărturiile tatălui Silviei, în puţinele momente de luciditate, fiind un fel de fişă clinică, după tehnica H.P. Bengescu.
Eroina încearcă să se vindece prin destăinuire şi după moartea tatălui reface idila cu Bogdan Predescu.
Valentin Nicoliţov, Exerciţii de respiraţie, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
MrGeorgebadarau
www.edu. ro
