Poezia naturii la Bunin și Esenin

Alexandru G. Şerban selectează şi traduce poezii din creaţia lui Bunin şi Esenin ( poezia naturii ), propunând cititorilor noi versiuni, pe care le prezintă sintetic în articole de 9 – 10 pagini. Într-o prefaţă densă, la obiect, Marina Vraciu se referă la specificul naturii ruse, la poetizarea întinderii sale, la dezordinea naturii care pune stăpânire pe ordinea culturii şi face trimitere la Puşkin, Lermontov, Bunin şi Esenin. I. A. Bunin este unul dintre cei mai buni poeţi-peisagişti, la care prezenţa umană este evacuată din natura ameninţătoare, tulburătoare, stârnind anxietatea, în timp ce poetul trăieşte singurătatea omului în mijocul naturii şi singurătatea naturii fără om. În opera lui Esenin, natura este un element atotcuprinzător, eroul liric fiind legat de natură congenital, într-o Rusie viu colorată şi răsunătoare. Fenomenele naturii apar pictural, în comparaţii zoomorfe şi antropomorfe, mesteacănul devenind arborele-simbol al Rusiei, între natură şi civilizaţia „cuceritoare” se stabilesc raporturi dificile, peisaje fantastice se intersectează cu cele cosmice.
Atras de sensibilitatea lui Ivan Bunin, Al. G. Şerban observă natura ca forţă binefăcătoare: bucurie, înţelepciune, frumuseţe, receptarea integralităţii Lumii, culori, tăceri, parfumuri ale nopţii, dragostea pentru pământurile natale. Natura în opera lui Bunin nu este una artificială, inventată, ci unica autentică, reală, multicoloră, cu stoluri de păsări, stepă adâncă şi pustie. În creaţia sa, poetul exprimă sentimente şi trăiri profunde, melancolia, sentimentul apropierii morţii ( Dimineaţa nu vine încă ), nostalgia, regretul ( Singurătate ), toamna şi iarna devin simboluri ale pierderii iubirii. În Ultimul bondar, tristeţea reprezintă o stare apăsătoare, permanentă, iar mica vietate este purtată de colo-colo de vântul solitar, zumzetul semnifică fericirea supremă, zborul înseamnă ascensiune către planul superior, cosmic. Seară aduce în prim-plan elementele naturale care asigură fericirea: grădina, cerul curat, ţinutul alb, norişorul lucitor, exprimate de caracterul pictural al limbajului.
Poezia de început a lui Esenin aminteşte prin limbaj, structură, stare de spirit de poezie populară şi Alexandru G. Şerban evidenţiază lumea de basm a copilăriei, munca, sărbătoarea, credinţa, tabloul casei, curtea părintească, modul de viaţă patriarhal, cu mulţimea de sunete, zgomote, culori specifice. O poezie interesantă este În bojdeucă.
Îndrăgostit de câmpii şi păduri, Esenin şi-a apropiat natura, care cuprinde alte elemente: Soarele, Cerul, Luna, Stelele, Apusul, Furtuni, Crânguri. Traducătorul constată că în poezia lui Esenin, culorile par a fi preluate din iconografia ortodoxă rusească: albastrul, zmeuriul, auriul. Într-un spaţiu existenţial obişnuit: râul, câmpia, satul, curtea, casa, copacii devin animale domestice ori sălbatice: boii ascultă cornul păstorului căzuţi pe gânduri, vaca scarmănă tristeţea din paie. Multe elemente pot fi extrase din Cântec despre un câine . Îndrăgind satul tradiţional, Esenin îşi va da seama de devastarea, de pustiirea Rusiei albastre , îşi va exprima ura împotriva cailor de fier, împotriva oraşului.
În articolul său despre Esenin, Alexandru G. Şerban reliefează natura ca un organism unic, un întreg univers, cu stepa rusească şi cu mesteacănul care reprezintă un simbol al naţiunii, al rusului puternic, aspru, ascunzându-şi sensibilitatea în cântece melancolice. Coaja mesteacănului aminteşte de puritatea zăpezilor din stepa rusească şi alină sufletele oamenilor.
În poezia Mesteacănul ( sensibilitate, blândeţe ), copacul pare un axis mundi între Cer şi Pământ, tinzând spre absolut, în vreme ce sufletul poetic se contopeşte cu spiritul naturii. În creaţia Pe fereastră – Luna, motivul poetic al lunii sugerează un spaţiu intim; în Negrăită albăstrime, fragilă apare obsesia morţii, tonalitatea funebră, unde „albăstrimea” este simbolul infinitului, al lumii perfecte, al speranţelor eului liric.
Doar Natura îşi păstrează frumuseţea suavă „lăcaşul pădurii domoale”; clopoţelul oferă o sugestie auditivă a vieţii, destinul este monoton, apăsător, ameninţând spiritul pur al creatorului. În final, Alexandru G. Şerban subliniază: Esenin nu este numai utimul poet al satului rusesc, ci şi poetul satului cosmic...

George Bădărău