Antologia menţionată mai sus este una bilingvă ( engleză- japoneză ), alcătuită din haiku-uri ale unor poeţi din USA, India, Austria, Bulgaria, Canada, Suedia, Croaţia, România. Am analizat doar micropoemele romaneşti şi le-am prezentat într-o ordine absolut întâmplătoare.
Un haiku pe tema singurătăţii evidenţiază spaţiul interior al camerei, izolat de uşă ( simbol al transcendenţei ). Dincolo de ea, începe macrocosmosul cu enigmele lui, în care vântul personificat şovăie la intrarea în casă: '' Nimeni la uşă-/ numai vântul / nehotărât '' ( Alexandra Flora Munteanu ). În compania unei feline, poeta se fardează în faţa unei oglinzi, obiect care simbolizează, în sens barbian, o dramă de conştiinţă. Pisica, atentă la fiecare mişcare, vine din lumea superstiţiilor şi încearcă să tălmăcească, în felul ei, misterioasele imagini din oglindă :''Fardându-mă la oglindă-/ pisica veghează / fiecare mişcare'' ( Oana Patrichi ). Un alt haiku înfăţişează un aspect din universul uranic, rezumând totul într-o secundă ; barza, element al teluricului, traversează luna proiectată în apă, în zbor descendent :'' Doar într-o clipă / barza în zbor planat / traversează luna ''( Dan Florică).
Poetul, îngândurat, contemplă apa din bazinul descoperit, replică la întinderea celestă. Aici universul acvatic este limitat, sub semnul artificialului şi aminteşte indirect de mitul lui Narcis. Nu adorarea chipului contează, cât încercarea de autocunoaştere, întreruptă de căderea gingaşă a petalelor în apă: '' Bazin descoperit-/o petală sparge iar şi iar/ oglinda apei '' ( Valentin Nicoliţov ).
Alţi poeţi sunt prezenţi în antologie cu câte trei-patru haiku-uri, între care şi Sonia Coman. Un univers floral, în care graţia şi prospeţimea dau note de armonie, este atât de fascinant încât simţul tactil rămâne în continuare deconectat. Poeta ezită să atingă nu numai aspectul material al florilor suave, dar şi universul reflexiv ( umbra ), prelungire a spaţiului concret: ''Flori proaspete-/ mâinile ezită / să le atingă umbra.'' Un alt micropoem are mai mult valoare decorativă, insistând asupra armoniei unui spaţiu geografic şi social, un punct de frontieră, luminat de-o parte şi de alta de floarea soarelui. Desigur, contemplatoarea a poetizat prin prisma cultului solar având revelaţia integrării în Marele Cosmos. Frontiera rămâne în acest caz un element al terestrităţii: '' Punct de frontieră- / de-o parte şi de alta / floarea soarelui.'' Universul modern al haiku-ului este reprezentat de data aceasta de trenul de noapte, simbol al trecerii timpului, valorificat la cote înalte de Marin Sorescu. Odată cu traversarea fluviului, spre lumea de dincolo, oamenii obosiţi se cufundă în visare : '' Tren de noapte -/ sute de vise / traversează fluviul .'' Altădată este vizat însuşi actul de creaţie, în semiîntuneric, unde se poate medita profund. Opoziţia lumină- întuneric favorizează existenţa unui univers reflexiv ( umbrele ), în planul creaţiei, reliefând antiteza alb- negru în pagina nescrisă. Actul artistic a avut întotdeauna note de mister : ''Lumină estompată-/ umbrele umplu/ pagina nescrisă.''
Nu întâmplător, Laura Văceanu aduce în prim-plan câteva elemente de pastel marin, la amiază, când soarele scoate în evidenţă deplina claritate a lucrurilor. Dar civilizaţia modernă este potrivnică şi la mal nu mai ajung sticle cu mesaje SOS : '' Amiază pe plajă -/ un val aduce pe ţărm / o sticlă de bere goală.'' Într-un haiku se apelează la pictural, înfăţişând albul păstos al ceţii şi un cadru acvatic, în care o barcă traversează umbra copacului. Peisajul se compune din ritmuri domoale provocate de apă şi barcă- simboluri ale feminităţii, în psihanaliză. Aşadar, obiectele lumii reale ( barca ) intersectează răsfrângerea acestora ( copacul ), în oglinda apei ( conştiinţa umană) : '' Ceaţă lăptoasă -/ o barcă traversează / umbra copacului.'' În mod gradual, cantitatea de apă se împuţinează de la un haiku la altul: mare, lac, izvoare. Poeta alcătuieşte în grabă, în culori cenuşii, o stampă a universului dezolant, cu un grup statuar feminin aducând apa cu ulcioarele, mişcându-se greoi, de parcă ar veni din preistorie, în timp ce seceta lasă urme adânci. În atmosfera sumbră s-a dezlănţuit forţa eoliană :'' Valea seacă-/ femei cu urcioare / în vântul aspru.''
Primul micropoem din grupajul lui Vasile Moldovan este o carte de vizită, cu o cromatică aparte, un alb excesiv care ţine loc de mesaj. E o construcţie poematică, bazată pe analogia ninsoare-păr, cu sugestii temporale, până la invazia de alb şi constatarea, uşor ironică, din final : '' Prima ninsoare-/ totul în jur este alb/până şi părul meu''. Într-un alt haiku, poetul îşi asumă rolul unui chiromant, care încearcă să desluşească destinul în palmă. Comunicarea iniţială este suprimată, în mod brutal,când magicianul constată lipsa de finalitate a unor repere ( linia vieţii ) : '' Citind în palmă.../linia vieţii / nu duce nicăieri.''Altădată, micropoemul dezvăluie un zbor cosmic, fără escală, de la un cer la altul. Este o ascensiune imaginară, simbolică, în spaţiul uranian, a celor o mie de cocori, în care îşi pun mari speranţe, oamenii aflaţi în situaţii limită : '' Zbor fără escală-/ de la un cer la altul, / o mie de cocori.'' Ultimul haiku debutează cu un grup nominal, care sugerează splendoare, bogăţie, nesfârşire ( nisipuri de aur ), aflat în antiteză cu atmosfera deprimantă a toamnei bacoviene. Vântul personificat cântă folosind de data aceasta instrumente muzicale improvizate : scoicile goale. Un vuiet prelung contrastează cu frumuseţea nisipurilor : '' Nisipurile de aur-/ vântul toamnei cântă / în scoicile goale.''
Haiku, antologie bilingvă engleză-japoneză, Meguro International Haiku Circle, Tokyo, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
vineri, 1 ianuarie 2010
marți, 29 decembrie 2009
O mie de cocori - Antologie de poezie haiku
La Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional Origami Peace Tree s-a desfăşurat Concursul International de Haiku, 93 participanţi din 32 de ţări : SUA, Croaţia, Brazilia, Canada, Argentina, Franţa, Noua Zeelandă, Australia, Belgia, Bosnia-Herzegovina, Germania, Japonia, Marea Britanie, Serbia, Spania, Suedia, Trinidad- Tobago, Austria, Bulgaria, Elveţia, Finlanda, India, Irlanda, Italia, Mexic, Nigeria, Polonia, Portugalia, Republica Cosovo, Ungaria, Vietnam şi România. Comitetul de organizare a fost condus de Viorica Dobre, director Liceul '' Miron Costin '', Iaşi.
Răsfoiesc, încet, cu interes această antologie, apreciată de mulţi specialişti, coordonator Eduard Ţară. La o răscruce, aflăm dintr-un haiku, se află un semn sacru ( troiţa ) şi în spaţiul sacralizat cad flori de cireş, simbol al graţiei, al inocenţei, al ornamentalului. Asociind cele două elemente, poeta are acum revelaţia unui ritual religios, pur, exprimat metaforic sub forma unui canon: '' mătănii albe-/ floare de cireş căzând /peste troiţă'' ( Simona Dobrescu- Crăciun ). Într-un alt haiku apare sentimentul zădărniciei, pe tema fortuna labilis, nimicnicia, perisabilul. Viaţa este iluzorie, redusă la '' castele de nisip '', gata să se năruie, să fie spulberate de vânt. Nimic durabil, într-un cadru răscolit de stihii şi de convulsii sociale : '' castele de nisip-/ vântul prea aspru/ urme nicăieri'' ( Anastasia Dumitru ).
Continuând această temă a nimicului, un poet configurează dimensiunea ontologică, se autodefineşte, face trimitere la comuniunea cu natura. Pe un ton domol, acesta mărturiseşte integrarea în cosmos, relaţia de armonie cu natura, folosind cuvinte care demonstrează implicarea eului liric : '' Sunt doar un om / trăiesc în armonie/ cu natura '' ( Daniel Lăcătuş ). Tot despre armonie, aflăm câte ceva dintr-un haiku autumnal, cu personaje la fontainiene, care convieţuiesc într-o pace deplină. Micropoemul debutează cu o interogaţie retorică, referitoare la lungimea unităţii temporale. Dar, sintagma rămâne suspendată şi în golul semantic se conturează o furnică în compania unui greiere : '' Toamna prea lungă ? / Furnică şi greiere / În armonie... ( Amalia Voicu ).
Cocorii origami fascinează prin gingăşia lor dar şi printr-o simbolistică profundă, legată de speranţă. La fel ca altădată, în satul patriarhal, bătrânii se întâlnesc să-şi pună la un loc înţelepciunea şi intră în jocul nevinovat al cocorilor origami. Ultimele lor speranţe au un substrat ludic, nesigur, fac şi desfac zburătoare artificiale, fără încetare : '' Întâlnirea bătrânilor ;/ încă făcând şi desfăcând / cocori origami '' ( Oana Aurora Posnaieş ). Unii autori se întorc în epoca de aur a haiku-ului, unde fiecare obiect din natură este legat prin semnificaţie de universul poetic al lui Basho. Ba mai mult . Prin multiplicare fiinţele şi lucrurile au o rezonanţă deosebită, trimit la arhetipuri, amintind de origine. De aceea , broscuţa de altădată a devenit un cor de broaşte, iar mediul acvatic s-a personalizat după numele regelui haiku-ului : '' Concert festiv / coruri reunite de broaşte / în iazul lui Basho '' ( Adina Enăchescu ).
Un alt obiect sacralizează locul ( iconostasul ) în care se află o vietate miniaturală ( buburuza ) înzestrată cu calităţi profetice. Ea îşi orientează zborul după linia destinului fiecăruia. Pe un fond pictural sacru, contemplatoarea identifică ultima buburuză şi caută o explicaţie, o consecinţă cu dulce naivitate :'' În iconostas / ultima buburuză-/ prinos de copil '' ( Ana Ruse ). Alte micropoeme înfăţişează universul astral în relaţie cu cel teluric. Mai întâi galaxiile fără capăt pe o pânză nocturnă, în opoziţie cu un felinar pâlpâind, dintr-un pepene. În spaţiul uranic, uneori constelaţiile au un caracter decorativ, iar în cel terestru, semantica este orientată spre cunoaştere : '' Stelele-n noapte -/Una mică pe pământ/ Dintr-un pepene ''( Mariana Tănase ). Altfel de stele se ivesc în lumea pământeană, pe baza unor analogii şi secvenţe metaforice. Imaginile vizuale scot în evidenţă atmosfera feerică dintr-o livadă , la rasărit , când florile scuturate se aseamănă cu o cădere meteorică. În timp ce risipa cosmică te înfioară până la sublim, în grădină florile cad pline de gingăşie, într-un ritm armonios, ca astrele purpurii : '' atâţia pruni / scuturând la răsărit-/ stele purpurii '' ( Monica Trif ).
În final, amintim de micropoemul unui senior al speciei literare în discuţie, Vasile Moldovan ( Premiul I ), care s-a impus prin simplitate, eleganţă şi mai ales prin mister, cocorii din haiku-ul său fiind doar auziţi. Aşadar, speranţa pentru unii nu se materializează vizual, ci doar auditiv, prin foşnetul aripilor, atunci când treapta senzorială este deteriorată. Micropoemul său sugerează speranţa unui orb : '' Ascultând zborul / celor o mie de cocori.../ un veteran orb '' ( Vasile Moldovan ).
O mie de cocori, coordonatorul antologiei Eduard Ţară, Editura Pim, Iaşi, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Răsfoiesc, încet, cu interes această antologie, apreciată de mulţi specialişti, coordonator Eduard Ţară. La o răscruce, aflăm dintr-un haiku, se află un semn sacru ( troiţa ) şi în spaţiul sacralizat cad flori de cireş, simbol al graţiei, al inocenţei, al ornamentalului. Asociind cele două elemente, poeta are acum revelaţia unui ritual religios, pur, exprimat metaforic sub forma unui canon: '' mătănii albe-/ floare de cireş căzând /peste troiţă'' ( Simona Dobrescu- Crăciun ). Într-un alt haiku apare sentimentul zădărniciei, pe tema fortuna labilis, nimicnicia, perisabilul. Viaţa este iluzorie, redusă la '' castele de nisip '', gata să se năruie, să fie spulberate de vânt. Nimic durabil, într-un cadru răscolit de stihii şi de convulsii sociale : '' castele de nisip-/ vântul prea aspru/ urme nicăieri'' ( Anastasia Dumitru ).
Continuând această temă a nimicului, un poet configurează dimensiunea ontologică, se autodefineşte, face trimitere la comuniunea cu natura. Pe un ton domol, acesta mărturiseşte integrarea în cosmos, relaţia de armonie cu natura, folosind cuvinte care demonstrează implicarea eului liric : '' Sunt doar un om / trăiesc în armonie/ cu natura '' ( Daniel Lăcătuş ). Tot despre armonie, aflăm câte ceva dintr-un haiku autumnal, cu personaje la fontainiene, care convieţuiesc într-o pace deplină. Micropoemul debutează cu o interogaţie retorică, referitoare la lungimea unităţii temporale. Dar, sintagma rămâne suspendată şi în golul semantic se conturează o furnică în compania unui greiere : '' Toamna prea lungă ? / Furnică şi greiere / În armonie... ( Amalia Voicu ).
Cocorii origami fascinează prin gingăşia lor dar şi printr-o simbolistică profundă, legată de speranţă. La fel ca altădată, în satul patriarhal, bătrânii se întâlnesc să-şi pună la un loc înţelepciunea şi intră în jocul nevinovat al cocorilor origami. Ultimele lor speranţe au un substrat ludic, nesigur, fac şi desfac zburătoare artificiale, fără încetare : '' Întâlnirea bătrânilor ;/ încă făcând şi desfăcând / cocori origami '' ( Oana Aurora Posnaieş ). Unii autori se întorc în epoca de aur a haiku-ului, unde fiecare obiect din natură este legat prin semnificaţie de universul poetic al lui Basho. Ba mai mult . Prin multiplicare fiinţele şi lucrurile au o rezonanţă deosebită, trimit la arhetipuri, amintind de origine. De aceea , broscuţa de altădată a devenit un cor de broaşte, iar mediul acvatic s-a personalizat după numele regelui haiku-ului : '' Concert festiv / coruri reunite de broaşte / în iazul lui Basho '' ( Adina Enăchescu ).
Un alt obiect sacralizează locul ( iconostasul ) în care se află o vietate miniaturală ( buburuza ) înzestrată cu calităţi profetice. Ea îşi orientează zborul după linia destinului fiecăruia. Pe un fond pictural sacru, contemplatoarea identifică ultima buburuză şi caută o explicaţie, o consecinţă cu dulce naivitate :'' În iconostas / ultima buburuză-/ prinos de copil '' ( Ana Ruse ). Alte micropoeme înfăţişează universul astral în relaţie cu cel teluric. Mai întâi galaxiile fără capăt pe o pânză nocturnă, în opoziţie cu un felinar pâlpâind, dintr-un pepene. În spaţiul uranic, uneori constelaţiile au un caracter decorativ, iar în cel terestru, semantica este orientată spre cunoaştere : '' Stelele-n noapte -/Una mică pe pământ/ Dintr-un pepene ''( Mariana Tănase ). Altfel de stele se ivesc în lumea pământeană, pe baza unor analogii şi secvenţe metaforice. Imaginile vizuale scot în evidenţă atmosfera feerică dintr-o livadă , la rasărit , când florile scuturate se aseamănă cu o cădere meteorică. În timp ce risipa cosmică te înfioară până la sublim, în grădină florile cad pline de gingăşie, într-un ritm armonios, ca astrele purpurii : '' atâţia pruni / scuturând la răsărit-/ stele purpurii '' ( Monica Trif ).
În final, amintim de micropoemul unui senior al speciei literare în discuţie, Vasile Moldovan ( Premiul I ), care s-a impus prin simplitate, eleganţă şi mai ales prin mister, cocorii din haiku-ul său fiind doar auziţi. Aşadar, speranţa pentru unii nu se materializează vizual, ci doar auditiv, prin foşnetul aripilor, atunci când treapta senzorială este deteriorată. Micropoemul său sugerează speranţa unui orb : '' Ascultând zborul / celor o mie de cocori.../ un veteran orb '' ( Vasile Moldovan ).
O mie de cocori, coordonatorul antologiei Eduard Ţară, Editura Pim, Iaşi, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)