În volumul Biologie şi literatură, eseistul Nicolae Busuioc se referă la înţelegerea deplină la nivel de fenomen, cu tendinţe spre unitatea cunoaşterii, la transdisciplinaritate
( o nouă viziune asupra lumii ), dar şi la cercetarea disciplinară şi interdisciplinară. Cu ajutorul unor conexiuni subtile, idei, principii, concepte, omul vrea să cunoască interiorul şi exteriorul lucrurilor, fenomenelor, la graniţa dintre cunoscut şi necunoscut, în plan metafizic.
În interiorul transdisciplinarităţii, cercetătorul identifică mai multe nivele de realitate, pe care le sesizează lăuntric prin intuiţie, urmărind comunicarea om- plantă- animal, ritmul interuman, ritmul cosmic, metafizica apreciată de L. Blaga drept valoarea spirituală supremă. Omul trăieşte între mister şi revelare, este creator de cultură ( modul specific de existenţă a fiinţei în univers ) şi aspiră spre două tipuri de cunoaştere : cunoaşterea paradisiacă şi cunoaşterea luciferică.
Un capitol se intitulează Principii şi teorii biologice în corelaţie cu evoluţia culturii şi literaturii şi are în prim- plan fiinţa umană care nu există decât în cultură ( Claude Levi Strausse, Goethe ), omul raţional- cultură- omul symbolicum ( Ernst Cassirer ), viziunea de totalitate a lumii ( Humboldt ), deplinătatea omului ( Emil Racoviţă ).
Înţelegând lectura Muntelui vrăjit de Thomas Mann ca o iluminare, miracol al subiectului existenţial, simbol viu, realitate transfiguratoare, cu punţi şi sinapse transdisciplinare, Nicolae Busuioc reliefează educarea eu-lui în condiţiile izolării, apoteoza naturii sau a cugetului, a sufletului sau a corpului, întruchipate de personajul Hans Castorp, care a cunoscut libertatea, genialitatea, frumuseţea, însoţit de Claudia prin ’’împărăţia suferinţei şi a morţii’’.
O incursiune de la antici la civilizaţia lumii contemporane scoate în evidenţă rolul culturii, în special a cărţii şi literaturii, a geniului ca sursă misterioasă de inspiraţie şi de creaţie artistică, a plăcerii lecturii ( Roland Barthes ), a complicităţii scriitorului cu cititorul, care înţelege să viseze pe marginea textelor, să interpreteze creaţia ca o pluralitate de înţelesuri.
Paginile despre istoria cărţii sunt memorabile, amintind de manuscrisul sub formă de sul, cartea cu file ( codex ), incunabule, târguri de carte, bibliofilii, tiparul, itinerarii critice
( jurnale, evocări , memorii, portretizări ), care trimit la formula : lectură, vis, idee, meditaţie.
În altă parte, eseistul scoate în evidenţă Scriitorii şi sentimentul naturii, după apelul rousseauist ’’întoarcerea la natură ’’, o adevărată revelaţie, dar şi după interpretările lui M. Eliade: urcuşul pe munte – aspiraţia spre sublimul spirit; grandoarea mării e de nuanţă spaţială; grandoarea pădurii e de nuanţă temporală, cu tendinţă de reintegrare în timpul mitic…Oamenii sunt meteodependenţi, au un ritm personal / universal, încât vremea frumoasă se află în corelaţie cu natura triumfătoare, iar naturalul, firescul, normalul, se raportează la psihismul oamenilor ( de pildă, în creaţia lui Sadoveanu ).
Dacă Emil Cioran se referea la om şi la natură, la pericolul îndepărtării omului de natură. care are ca efect îndepărtarea lui de el însuşi, M. Eliade cu erudiţia lui descifra legende, mistere, ritualuri, sensuri ( Omul şi religia ), Nicolae Busuioc apreciază literatura ca o formă de supravieţuire în spirit şi consideră că’’G. Călinescu nu citea cărţi, el citea literaturi ’’. Poezia sublimului poate fi desluşită la cei care iubesc natura, cultura înlocuind sentimentul de inutilitate, tristeţea, deznădejdea, în linia unui principiu parodiat : Citesc, deci exist .
Un capitol interesant este Omul şi transdisciplinaritatea, unde se pune problema unei noi viziuni asupra lumii, bazată pe principii, idei, concepte clare, acum când omul comunică şi ’’ gândeşte înainte ’’ ca nou ’’ joc de limbaj ’’ ( Wittgenstein ). Există tendinţa situării pe un alt nivel de realitate, dependent de acţiunea pentru tot şi pentru părţi.
Referindu-se la puterea de ’’luminare ’’ a naturii, Basarab Nicolescu concluziona că vederea aparţine Naturii creaturale, viziunea aparţine Naturii intermediare, iar Realitatea aparţine lumii Supranaturii. Dar, Evidenţa Absolută le luminează pe toate deodată.
Atracţia spre necunoscut este caracteristică atât omului cât şi naturii şi transdisciplinaritatea vrea să cunoască interiorul acestui ’’ necunoscut ’’. În transdisciplinaritate, omul modern îşi descoperă locul pe care i l-a rezervat natura, îl va cunoaşte cu ajutorul ştiinţei şi va căpăta bucuria de a trăi, înţeleasă ca o percepţie simultană a tuturor nivelelor de Realitate ( după Basarab Nicolescu ). În concluzie, nivelele de realitate concordă cu cele ale cunoaşterii şi ale evoluţiei conştiinţei.
Lumea rezistă prin cunoaştere şi înţelepciune, conturate în relaţia om- natură, om- cultură, în condiţiile în care exterminarea mediului ameninţă fiinţa noastră, din punct de vedere intelectual, moral, social; numai un volum imens de informaţii ne poate salva, în circuitul de la raţiune la natură şi înapoi. Natura fiind un pre- text, Cartea Naturii nu trebuie deci citită, ci scrisă ( Basarab Nicolescu ).
Fiecare fiind un Eu unic, e necesar să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne cunoaştem limitele, să nu ne izolăm de mediul cultural, să conversăm cu subconştientul nostru pe tema destinului individual şi colectiv. O nouă filosofie a Naturii presupune apropierea între natură şi cultură, între om şi sinele lui, îmbinarea ştiinţei cu tradiţia, ştiind că omul are de ales între supravieţuire şi autodistrugere. În perspectivă se va evidenţia omul eminamente spiritual, omul creator cu posibilităţi de exprimare aproape fără limite, între care şi scriitorul atras de cunoaşterea prin intuiţie şi fantezie, fascinat de mituri, legende, simboluri, tradiţii şi valori, aflate în armonizare culturală.
În finalul discursului său, Nicolae Busuioc ne aminteşte că marii noştri scriitori au avut cultul naturii şi al echilibrului, s-au orientat spre mit, religie, folclor ( definitoriu pentru sufletul românesc), au descoperit că toate componentele naturii sunt realităţi consubstanţiale sacrului şi intră în armonie cu lumea şi cu sinele omului.
George Bădărău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu