Mircea Teculescu adună în volumul Porţi în depărtare, mai multe specii literare de sorginte niponă, din creaţia sa: haibun, senryu uta, haiga, tanka, senryu kioka. Volumul poate fi citit şi interpretat în ordinea propusă de autor, cu cele şapte porţi ( din simbolistica antică ), reprezentând tot atâtea intrări şi ieşiri, într-un univers poetic autohtonizat. E un continuum cu secvenţe lirice, pe alocuri sclipitoare ca o ploaie de artificii, cu asociaţii insolite şi tematică variată; o invitaţie într-o grădină la aer curat.
În haibun, simbolul central este poarta ( în sens abstract ), dincolo de care începe o altă lume. Textele în proză înfăţişează banalităţi zilnice, sub forma unui jurnal de călătorie, memorialistică, reflexii finalizate într-un haiku sau tanka surprinzător prin simplitate. Întorcându-se acasă de la serviciu, grăbit, să nu întârzie la Serbarea pomului de iarnă, poetul descoperă un om căzut în stradă ( bolnav, beţiv ? ), neprevăzutul care îl îndeamnă la meditaţie pe tema înstrăinării fiinţei umane. Acesta oscilează între drama necunoscutului şi sacralizarea bradului la sărbători, prin prezenţa unui înger- marionetă: '' uite Moş Crăciun / îngerul în vârf de brad-/ primim iar o şansă.''
O zi aparent lipsită de spectaculos are poezia ei, exprimată în tanka din final, la întâlnirea între gărgăriţă şi o floare. Mai întâi o acumulare de evenimente casnice, având menirea să amplifice tensiunea dramatică : vizionarea unui thriller din 1954, la televizor, impresii despre cultura americană, răsturnarea valorilor, trecerea timpului, renaşterea naturii în spaţiul urban, unde se află în opoziţie elementele vizibile ale trecutului ( peticele zăpezii ) , cu elementele viitorului ( iarba ), abia bănuite: '' mustesc lângă bloc /peticele zăpezii-/undeva iarba.''
Nu lipsesc însemnările despre mizeria cotidiană, dintr-un sat cu multe case de vacanţă. Apa Săratei trece pe aici şi se umple de hârtii, pampers, vase de plastic, table ruginite, cauciucuri şi plânsul interior al contemplatorului îşi află o exprimare metaforică : '' sunetul ploii-/ în apa pârâului / curg iar lacrimi'', în antiteză cu civilizaţia daneză, surprinsă în tanka.
Pe un ton elegiac, poetul rememorează moartea unei fiinţe sărace, într-un cadru sumbru, dominat de luminiţa plăpândă din fereastră, simbol al cunoaşterii, al regăsirii drumului spre originar. În spaţiul rustic, patriarhal, cu noroi şi vânt puternic, există un obiect încărcat de sacralitate ( troiţa ) şi un câine care latră jalnic spre lună: '' în casa mică / nimeni nicăieri-/ un câine latră.'' Într-un alt haibun sunt schiţate, în antiteză, un supermagazin luxos din Tulcea, un mall în formă de cub şi un magazin mic unde se vând icoane, cărţi despre sfinţi, obiecte de cult ortodoxe. Simboluri ale permanenţei, cum sunt imaginile din icoane, apar într-un haiku frumos caligrafiat:'' neperisabil / îngerul stând într-un colţ-/cumperi ce vrei''. Primind cadou o icoană cu Iisus la maturitate, zugrăvită de un amator, poetul îşi pune problema adorării kitsch-ului.
Haibunul pe tema suferinţei ocnaşilor împrumută note despre estetica urâtului, de la T. Arghezi. În câteva fraze este descrisă în culori reci o salină de la Slănic Prahova, în care obiectivul de filmat se mişcă greoi, de la încălţările ocnaşilor, la vagoneţi ruginiţi, scule rudimentare de săpat sau la sculpturi în sare. Şi totuşi urâţenia are farmecul ei, dacă ştii să o priveşti :'' cristal reflectând / peticite botine-/ din pereţi de apă.'' A şaptea poartă are o temă de natură livrescă, trimiţând la gloria culturală a lui Brâncuşi, cu operele sale de la Târgu Jiu. Acolo coloana infinită devine coloana cerului, care face legătura cu arborele originar, într-un avânt dinamic sugerat de păsări:'' cu păsările / în avântul larg spre cer-/ coloana noastră''.
Cel puţin două haiga atrag atenţia prin graţia liniilor, prin tematică, analogii şi haiku-ul inspirat. Într-o pagină, desenul înfăţişează sloiurile plutitoare, gheaţa crăpată şi un pescăruş, iar meditaţia este subtil exprimată. În timp ce sloiurile îndepărtează marea în larg, poetul priveşte încântat un pescăruş, rătăcit în spaţiul teluric: '' formele gheţii / alungând marea în larg-/pescăruş pe mal''. O altă pagină oferă cititorului însetat de exotic, un desen în linie sigură, o creaţie de tip portretistic, reprezentând femeia japoneză în costum tradiţional şi alături un haiku pe tema graţiei, sugerată de o libelulă şi de freamătul frunzelor. Acestea au ca element comun un dinamism abia perceptibil, care înfioară plăcut contemplatorul de ocazie .'' O libelulă / poposind pe-o creangă-/ freamăt de frunze''.În primul poem haiga, revelaţia este legată de ocrotire, iar în cel de-al doilea, intenţia este de a reliefa graţia, în general.
Am selectat un Senryu uta, pentru nota satirică şi compoziţia rară, atras de cele două haiku-uri care încadrează tanka pe tema viscolului. O interogaţie retorică evidenţiază sentimentul de trecere a timpului, surâsul ironic, dezlănţuirea stihială. Iar în final, un haiku bazat pe jocul de cuvinte, alternanţa masculin- feminin şi un argument nevinovat :'' machit- machiată / zău, nu depinde de sex :/ Revelionul''. În aceeaşi linie caricaturală, satirică, poetul compune un senryu kioka, ironizând efectul băuturii asupra omului, care percepe fenomenul doar termic : '' o sticlă de vin / pe care şade raza / e februarie-/ uşor îmi voi aminti/căldura lui iulie''.
Multe poeme tanka sunt memorabile. Am selectat un text care sugerează senzualitatea, în imagini vizuale şi olfactive, un ritual al îmbăierii cu apa de ploaie, care dă părului nuanţe neaşteptate, unduiri şi miresme :''picură încet/ apa de pe streaşină/ într-o căldare-/mâine părul fetiţei / va undui înmiresmat''.
Cartea lui Mircea Teculescu are caracter simfonic, rostogoliri de fluviu şi o bolboroseală secretă în lumea iniţiaţilor.
Mircea Teculescu, Porţi în depărtare, Editura Anca, Urziceni, 2008.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu