Nuferi galbeni de alamă
Cine vă mai bagă-n seamă?
Mi se pare totuşi naşpa
Ziua care se destramă
Şi în cercuri albe luna
E subţire ca o lamă.
N-a sărit din trestii tipa
Cu privirea ei infamă
El trecea de-a lung de maluri
Înjurând mereu de mamă
Şi spera ca să găsească din
Din chiloţi măcar o scamă
Din telenovela asta
A lipsit mereu o damă
Iar poetul postmodern
A strigat spre moarte: ia-mă!
badarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu