Autorul şi-a propus, într-o bună zi, să parcurgă drumul invers faţă de criticul literar, care pleacă de la operă. Florin Grigoriu a studiat cărţi de teoria şi practica haiku-ului, a alcătuit un morman de fişe, a sintetizat, a făcut clasificări personale, a fixat diferite jaloane, categorii, teme, tehnici, paralelisme, a reliefat particularităţi ale haiku-ului mioritic. Apoi a căutat modele în istoria haiku-ului românesc, micropoeme care să-i ilustreze pe rând reperele teoretice. Această antologie concepută didactic, pe un ton sfătos, profesoral, insistând asupra detaliilor, are o prefaţă semnată de Maria Adam. Exemplele au fost selectate iniţial din opera lui Basho, apoi din literatura noastră, fără o ordine anume.
Uneori autorul s-a referit la prozodie, la structura 5-7-5, care nu este întotdeauna respectată, în cazul unor mici bijuterii lirice, sau la absenţa comparaţiilor şi metaforelor, dar şi la senzaţia puternică pe care ţi-o oferă haiku-ul. Actul creaţiei pare să fie de natură divină şi rolul demiurgic nu poate fi pus la îndoială, nicio secundă. Relaţia (coală - înger - mâna scriitorului ) îşi urmează cursul firesc, într-o viziune romantică, arta poetică debutând cu invazia albului ( absenţa mesajului ), după care creaţia se desfăşoară sub semnul unui ritual sacru : '' Pe coala albă / aripa unui înger / îmi poartă mâna '' ( Vasile Moldovan ).
În unele micropoeme distingem gravitate, simplitate, nobleţe, prospeţime, în altele veselie, note satirice, umoristice ( senryu ), momente expresive ale vieţii, trăiri aparte. Atmosfera hibernală, cu imagini auditive amplificate la extrem, împinge fantasticul spre straniu, spre raţional, invocând cauza unui fenomen provocat de felinar. Nu numai dezlănţuirea stihială, ci şi obiectele deteriorate aduc în prim-plan, neliniştea : '' În vântul iernii -/ ce zgomot straniu face / felinarul spart'' ( Radu Patrichi ). Comuniunea om- natură este o constantă a liricii româneşti din toate timpurile. Într-un micropoem, cu atmosferă neptuniană, poeta contemplă marea neliniştită, dar agitaţia acesteia îi provoacă fiori. Infinitatea, nimicnicia o îndeamnă să revină în spaţiul teluric, armonios, atrasă de prezenţa unei fete cu flaut '' ( Laura Văceanu ).
Autorul acestui studiu atrage atenţia asupra materialităţii haiku-ului, care nu trebuie să fie abstract, dimpotrivă concreteţea, simplitatea, profunzimea îi conferă mai multă expresivitate. Un micropoem cu temă erotică îmbină natura şi dragostea, umanul şi vegetalul, dezvăluie latura senzuală sugerată de ploaie, de teiul în care anticipăm ceaiul, de un cuplu mai puţin vizibil sub copac şi totul într-o armonie fără sfârşit, unde se desfăşoară idila : ''În ploaia de vară /sub teiul din deal / două siluete'' ( Maria Tirenescu ).
În altă parte identificăm graţiosul, diafanul, sintaxa obişnuită, comună, notele livreşti, analogiile subtile. Valoarea poeţilor clasici este sugerată de acumulările hibernale care se înălţă peste tot. Clasicii sunt la fel de mari cât zăpezile, puri, glaciali, indiferenţi, inabordabili, încât să provoace interogaţii de tipul : unde sunt zăpezile de altădată? Aşadar, nostalgie, uimire şi admiraţie în '' Poeţii clasici -/ pe vremea lor nămeţii / până la streşini ''( Şerban Codrin ). Intimismul căminului oferă revelaţii nebănuite, chiar şi atunci când secvenţa poetică este de o simplitate dezarmantă. În complicitate cu felinele se poate supravieţui nutriţional şi sentimental. Cu un ton declarativ, poetul se mulţumeşte să rămână la nivelul mărturisirilor : '' Eu şi pisica / împărţim laptele / şi singurătatea'' ( Ioan Găbudean ).
Nu întâmplător am lăsat spre final, haiku-ul unui maestru al genului. Pentru el, atmosfera hibernală se asociază cu aceea de spital, de unde se poate contempla universul, glacialitatea lui care te înfioară, luna cu ţurţuri şi genialitatea artistului, obişnuit să intervină în metamorfoze, cu răsuflarea şi să schimbe rostul vieţii : '' Un geam de spital / topind luna de gheaţă/ cu răsuflarea'' ( Eduard Ţară ).
În ultima parte a acestui discurs amplu, Florin Grigoriu abordează acelaşi ton profesoral, invită politicos la lecţii, dă teme cursanţilor, amabil, cu un surâs delicat în colţul gurii, aşteptând confirmarea.
Florin Grigoriu - 366 Lecţii de haiku, Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu