Privesc portretul imaginat de florin buciuleac
şi nu-mi vine a crede...atipic pentru un expresionist
pur- sânge.
Beau bere fără alcool, deşi unii spun că e totuna cu
a face dragoste cu prezervativ, mă clatin şi pentru mai
multă siguranţă, mă sprijin de propria-mi umbră,
care s-a dovedit a fi singurul meu prieten credincios.
Trec prin faţa universităţii cu palma la ochi,
prin faţa centrului cultural francez, cu mâinile la spate,
prin faţa academiei până când peisajul din ochi
începe să se tulbure,
statuile îmi fac semne disperate:
titu maiorescu îmi arată obrazul,
kogălniceanu mă ameninţă cu degetul bine întins,
george bădărău coboară de pe soclu şi îşi aprinde
o ţigară de proastă calitate.
Mama voastră de şmecheri, îmi întreţineţi iluzia
că exist, că străzile îmi asigură o viziune clară
a infinitului, că aceste clădiri se uită după mine
şi surâd cu tâlc.
Timpul mă împachetează
şi mă leagă bine cu sfori, ca să ajung
fără probleme la destinaţie.
În urma mea au rămas câteva cărţi
cu număr de înmatriculare străin
ca să poată fi recunoscute uşor
în cazul unor coliziuni,
o rulotă în care voi dansa de unul singur
după ce voi muri şi mă vor sfâşia
corbul lui e.a.poe şi cel al lui daniel corbu-
dar asta într-un viitor portret.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu