După câteva zile, am reluat lectura Antologiei de haibun, Editura Boldaş, Constanţa, 2008, surprins plăcut de un micropoem care schiţează portretul scriitorului George Pruteanu: ''George Pruteanu-/într-un veac dezmăţat,/cinstindu-şi neamul''.
Florin Grigoriu
Florin Grigoriu începe haibun-ul cu textul de mai sus, îl nuanţează, îl adânceşte, îl face mai expresiv,iar secvenţele în proză ţin de memorialistică şi evocă apariţia revistei universităţii ieşene ''Alma Mater''. Unele creaţii, între care şi poezia ''Troiţa'',au fost interzise de cenzură, iar poetul a sintetizat într-un haiku existenţa obiectului sacru, într-un timp nedefinit. Alături de troiţă, apare un alt obiect din acelaşi inventar- lumânarea- care sacralizează locul şi-i atribuie un rol comemorativ:''La Troiţa de demult/pun doar o lumânare-/pentru un prieten''(După 40 de ani).
Stela Moise
În secvenţa descriptivă, Stela Moise dovedeşte gust şi rafinament pentru ţinuturi exotice, cu urme de viking, pentru Gamble Bergen cu case vechi, voci imaginare, moara, magazinul de coloniale, spitalul, frizeria, copaci seculari, iazuri, alei, poteci, bătrânul fiord, ambarcaţiuni, tineri care înalţă vele spre larg, soare, miresme şi flori, în sfârşit un port de agrement imaginat într-un poem tanka, de o mare simplitate.Iar în final, într-un haiku este prezentat grupul statuar al vikingilor, într-o mişcare secretă, acompaniată de zgomotul vâslelor:''zgomot de vâsle/ şi trupuri bronzate în vânt-/fii de viking''(Bătrânul Bergen).
Vasile Moldovan
Poetul face o întoarcere în timp, în preajma sărbătorilor pascale şi valorifică tema jertfei, de data aceasta Mielul de Paşte.În secvenţa narativă, ''poarta'' stă la frontiera dintre lumea profană şi lumea mitică, sacralizată, unde începe ninsoarea mieilor. Portretul tatălui este memorabil, prin izolarea lui, într-o lume în care toţi aleargă după vietăţi:buze crăpate de vânt, îngălbenite de tutun, surâs înăbuşit, are ţigara în colţul gurii- portret sintetizat şi într-un haiku dominat până la exces de alb care sugerează puritatea, senectutea şi datina cu inflexiuni religioase:''Toate lucrurile sunt albe,/chiar şi mustaţa tatei.../Ninsoarea mieilor''.
Unul dintre miei are presimţirea morţii, se împiedică, se prăbuşeşte în genunchi şi în ochii lui albaştri ca floarea de in se ivesc două lacrimi incolore. Dar jertfa mielului aminteşte de poezia ''Moartea căprioarei'' de Nicolae Labiş, unde vietatea inocentă nu se poate apăra''La ceas oprit de lege şi de datini'', iar copilul mănâncă plângând.În finalul haibun-ului, poetul trăieşte o dramă metafizică, are revelaţia unor ochi ca două flori decolorate de in care îl privesc din farfurie şi un sentiment de regret cugetând la comuniunea oameni-miei:''Oameni şi miei-/atât de aproape şi atât de departe,/precum cerul de pământ''(Mielul de Paşte).
Alexandra Flora Munteanu
Într-o zi caniculară, poeta este martora încălcării unor interdicţii, când doi tineri pe role dispar în mod misterios din peisajul incendiar, spre lacul din grădina publică. În mod subtil, obiectivul de filmat este mutat spre malul cu haine şi sugestia are o anume expresivitate.În plan psihanalitic, lacul semnifică sexualitatea feminină, iar încălcarea interdicţiei ia forma unui viol având ca protagonişti pe cei doi tineri:''Un ceas de pândă/le-a fost de ajuns astăzi-/lângă lac haine''( Impresie).
Într-un alt haibun se conturează portretul unei fiinţe legendare care iubeşte soarele şi luna, ştie graiul păsărilor, se orientează după mersul norilor şi cunoaşte destinul oamenilor.Poeta se menţine în linia unei enigmistici folclorice exprimată într-un cântec din vechime care evidenţiază timpul misterelor, la miezul nopţii şi timpul meditaţiei, când ideile se răsucesc asemeni unui fuior de lână:''la ceas de noapte/atunci socoate-ţi gândul/fuior de lână''.Dar spaţiul e lumit, metamorfoza schimbă vorba în fapte, într-o marină marcată de solitudine, vegetativ şi necuprindere:''iarbă de mare/scăldată prin cochilii-/privire în gol''(Ghicitoare).
Radu Patrichi
În secvenţa în proză, Radu Patrichi descrie singurătatea unui bătrân, în compania câinilor de la marginea satului de vacanţă.Dacă în prima parte a secvenţei, acesta caută prietenia maidanezilor, în cea de-a doua parte rămâne un simplu contemplator al mării, după furtună, al plajei cu alge şi scoici care erau ciugulite de un grup de pescăruşi, dar şi de câteva ciori. Singurătatea bătrânului şi presimţirile sale se amplifică.Rămânând pe loc să nu le tulbure masa, mai ales că'' nu avea de ce să se grăbească'', bătrânul pare impresionat după ce o cioară alungă pescăruşii.Aceasta îl sfidează pe bătrân anticipând moartea:''Ciugulind alge pe plajă/o cioară ţipă/ şi pescăruşii pleacă''(În plimbare).
Alexandru Pătrulescu
Atins de aşa numita''emoţie de anotimp'', poetul savurează livezile în ton bacovian, alb şi negru, urmărind nestatornicia păsărilor, exprimată într-o metaforă excepţională:''Alb şi negru.../Livada şi-a pieptănat/ pomii de păsări''.Alexandru Pătrulescu experimentează proză poetică, imaginând o povarnă, unde oamenii se adună la o ''ceaşcă de vorbă'' şi deapănă poveşti despre iepele nărăvaşe ale iernii.
În atmosfera de basm, în pădure, se aude cerbul boncăluind, simbol al virilităţii, al siguranţei de sine:''Ninge...Doar cerbul/ cu grei paşi prin pădure/calm face semne''(Emoţie de anotimp).
Dumitru Radu
Un jurnal de călătorie, cu pasaje interesante, ne oferă Dumitru Radu, fascinat de întâmplare, mai mult decât de ordine.El preferă călătoria fără ţintă cu un rucsac decolorat de ploi şi de soare. Valorificând motivul ''cărării'', în textul în proză, poetul are nostalgia depărtărilor, semnificată de '' cabană'', dar pare vrăjit de ademenirea potecii de munte:''Cabana-i departe/ printre jepi şi stânci/ispita cărării''.Uneori, obosit de civilizaţia modernă( micul ecran, neon, claxoane) preferă împărăţia unui luminiş, în contrast cu jocul umbrelor:''Freamăt de codru-/ luminiş si umbre/ pe muşchi de ferigi''(Colbul cărării).
Într-un alt haibun, poetul priveşte cu entuziasm zborul graţios al fluturilor despre care aflase din literatură, artă plastică, filme, atlase, vitrinele muzeelor.În primul haiku, primăvara, contemplatorul asistă la o idilă, între un fluture şi o păpădie, care tulbură senzorialul la o primă atingere:''Zi însorită-/un fluture atinge/ o păpădie''.Altădată, la mănăstirea Agapia Veche, se ridică din iarbă o escadrilă de fluturi care impresionează prin zborul avântat în plan ascensional, graţie şi dispariţie tainică:''Ridicată din iarbă/escadrila de fluturi/ se pierde în crâng''.O dată cu apariţia toamnei, atmosfera e dominată de tristeţe, iar fluturii îşi lasă culoarea în frunze.Acum, micile vietăţi devin amintiri şi cei care mai rezistă, rătăcesc printre frunzele în picaj:''Cad printre frunze/rătăciţi printre ele/ultimii fluturi''( Escadrila de fluturi).
Bruce Ross
Americanul Bruce Ross meditează în apropierea unei mănăstiri părăsite, din vestul Portugaliei. Într-o curte(spaţiul închis, sacru), poetul află despre jurământul călugărilor de a nu scrie şi a nu vorbi până când liniştea nu echivalează cu frumuseţea. Dar acest moment s-a ivit şi a fost exprimat într-un haiku bazat pe antiteza''lumină-umbră''sugerând chiliile călugărilor. Din acest habitat sacralizat răzbate afară lumina puţină amestecându-se cu umbrele:''Lumini şi umbre/pe ziduri de piatră/ chilii de călugări''(Vechi ziduri de piatră).
Ana Ruse
Poeta schiţează un incipit în proză, făcând o scurtă incursiune în vechea mitologie greacă, incipit care prefaţează vizita la Delfinariu. După ce fixează timpul(''la prânz'')vizitatoarea surprinde în bazin, imaginea unui zbor de pescăruşi,amintind de arta poetică barbiană:''Delfinariu-/ La prânz zbor de pescăruşi/oglindit în bazin''.Autoarea răsfoieşte jurnalul amintindu-şi că a fost invitată la aniversarea Mării Negre şi spre surprinderea sa nu l-a mai găsit la Delfinariu decât pe delfinul Mark, pe care l-a imortalizat într-un haiku. Părea neliniştit, bătea apa şi efectele erau intenţionat confuze:''Iritat de ceva/ delfinul bătea apa/stropind-o în jur''.În finalul acestui haibun, suntem martorii unei inedite cereri în căsătorie, după ce un tânăr scoate dintr-o minge un inel de logodnă. Un haiku debutează cu o imagine care sugerează anotimpul, degradarea materiei, învălmăşeala între cer şi pământ sau dispersarea realităţii. Dar idila romantică poate fi şi un pretext de bârfă, pentru o coţofană clevetitoare:''Zbor de frunze-/Din castan coţofana/ privind inelul''(Eros la Delfinariu).
Cristina Rusu
În haibun-ul Cristinei Rusu întâlnim elementele unei marine, în imagini vizuale şi auditive, de la simpla contemplaţie, la trăirea dramatică şi apoi la stingere.Textul în proză, explicativ până la un punct, nuanţează zbuciumul climatic dar şi sufletesc, comuniunea spaţiului neptunian, cu valuri înspumate, cu spaţiul uranic, în linia bleumarin a orizontului.Poeta ştie să privească rostogolirea valurilor, în care intuieşte curgerea inevitabilă a timpului. La orizont, peisajul este animat de pescăruşii care se odihnesc, pentru moment, pe stânci:''val rostogolit/pe linia zării-/pescăruşi pe stânci.''În secvenţa următoare atinge sublimul, descriind sălbăticia oceanului şi în acelaşi timp, splendoarea magnifică a acestuia.Ritm, muzică şi cromatică, în revărsarea pe stânci, cu peşti straniu coloraţi şi în această dezlănţuire poeta desluşeşte bezna adâncurilor:''Sub vânt şi tunet/oceanul se zguduie-/beznă în adânc''.Motivul poetic al'' insulei'' apare în finalul haibun-ului,cu o notă exotică,oferită de arborii pitici, de ţinutul virgin, deasupra căruia dansează graţios pescăruşii şi de vântul care dislocă orizontul, provocând nedumerirea:''Vântul de apus/despicând orizontul-/perplexitate''( Bleumarin).
Constantin Stroe
Haibunul lui Constantin Stroe cuprinde două secvenţe:în prima este înfăţişat dinamismul bunicului, vioiciunea lui, iar următoarea secvenţă reprezintă o meditaţie la mormântul acestuia, după ce un fluture alb s-a aşezat pe crucea înnegrită de vânturi. Pentru exprimarea temporalităţii se apelează la calendarul creştin:''Ziua morţilor-/pe crucea bunicului/ doarme un fluture''.Poetul are revelaţia unei dâre de lumină care se ridică la cer şi ideea înălţării devine incertă:fluture sau sufletul bunicului? Iar sălciile se cufundăîn rugă:''Ziua Înălţării/sălciile plângătoare/se-nclină pioase''(Bunicul).
Mircea Teculescu
Evocând diferite personalităţi, Mircea Teculescu şi-a ales ca motiv poetic central, grota, ocna de sare care păstrează o parte din memoria românismului. Aproape de ocna de sare de la Telega, pe un tăpşan, s-a oprit Bălcescu, să vorbească localnicilor.Urmele, însă, sunt întotdeauna acoperite:''sălaşul sărat/urme acoperite/iarna şi vara''.În partea a doua a haibun-ului, meditaţia are loc în spaţiul subteran, în salina de la Slănic Prahova, impresionantă prin sculpturi uriaşe cu Decebal, Traian, Eminescu şi prin crucea de sare , luminată continuu.E un spaţiu legendar menit să conserve memoria acestui popor:''muzeu întocmit/într-o mină de sare/fără anotimp-/peticite botine/urme acoperite''( A cincea poartă).
Maria Tirenescu
Admiratoare a anotimpului toamna, Maria Tirenescu adună frunze mari şi mici, simetrice sau'' strâmbe'',frunze galbene, portocalii, aurii, stacojii, maro;frunze de tei, de arţar, de cireş, de păr,de viţă de vie, căreia îi face un chip vesel, amintind de sărbătorile dionisiace. Împreună cu nepotul descoperă o frunză galbenă, melancolică, în parcul oraşului, pe-o bancă, răscolită de vânt:''Pe-o bancă de lemn,/adusă de vânt,/ o frunză galbenă''( Sfârşit de octombrie-frunze).
Ana Udrea
Poeta are predilecţie pentru spaţiul miraculos, legendar cu portrete fantastice, pentru plăsmuiri, metamorfoze, pentru naraţiunea în sine.Astfel, din imaginaţia pământeană se înalţă în spaţiul uranic, zâne înfăşurate în ceaţă:''Zâne din poveşti.../înălţându-se la cer/ cu ceaţa verii''.În universul ficţional, o fată nefericită se transformă într-o salcie plângătoare.Acest motiv mitologic, în care s-a regăsit poeta, reprezintă punctul de plecare pentru un haiku despre senectutea necruţătoare, singurătatea simbolizată de ''marginea lacului'', degradarea fizică:''Ninsoare în amurg-/pe marginea lacului/ sălcii cărunte''(Salcia plângătoare).
Laura Văceanu
Într-un haibun având ca titlu un regionalism din Delta Dunării(''Poroambele''), Laura Văceanu ne oferă o secvenţă din viaţa lipovencelor, care lucrau vara în grădina de zarzavat, iar toamna savurau poroambele dulci-acrişoare, acoperite cu un strat alb de pudră.Aspiraţia spre fructul magic presupunea interdicţii şi consecinţele nu erau prea plăcute:zgârieturi, înţepături, usturime la mâini şi la picioare.Acestea sterpezeau dinţii, făceau gura pungă, în apropierea unei cişmele din care curgea apa ca un murmur spre eternitate. Personificând spinii tufelor, poeta ignoră şerpii(motiv mitologic), în căutarea poroambelor:''Bucuria spinilor-/fără teamă de şerpi/spre boabele negre''(Poroambele).
Zinovy Vayman
Poetul american este extaziat în faţa trenului săgeată cu şuierat straniu şi armonios, intrând în tunel, în faţa unei murale cu caligrafie japoneză şi a ziarului Sendai cu haiku-uri în limba engleză. Matinal ca întotdeauna, el admiră trilurile şi jocul cu umbre, suferind de nostalgia plecărilor:''Dimineaţa trilurilor/în jocul de umbre/vise de plecare''. Multiplicarea imaginii depersonalizează, până la pierderea identităţii, într-o cameră semiobscură, unde existenţa artificială este întreţinută de două oglinzi:''Camera puţin luminată/două oglinzi faţă-n faţă/ mă multiplică spre nimic''(Haibun pentru Fukushima).
Quendryth Young
Un excelent haibun scrie Quendryth Young din Australia, încadrând între cele două haiku-uri, un text în proză, sub forma unui jurnal pe teme existenţiale, închipuind peisajul devastat de erupţia vulcanică.În primul haiku este evidenţiat prin contrast drumul spre moarte(''lunga noapte'')şi incendierea văzduhului exprimată de culoarea roşie:''lunga noapte de veghe/ strălucirea roşului/ pe obrazul lui''. Din cenuşă răsar pietre funerare şi totodată o nouă viaţă care mai păstrează urmele cataclismului:''pârjolul-/toate formele/ de pietre''(După pârjol).
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
