Un film

am văzut un film care nu are nici un înţeles
la fel ca viaţa mea
rula într-o locuinţă privată, după
miezul nopţii când încercam să-mi explic
imagini pe baza altor imagini şi să înţeleg
anumite cuvinte pe baza altor cuvinte,
o femeie adormise în pajişte, singură,
deşi eu nu vedeam decât o floare albastră
alături de care făcea de gardă un înger,
ideile mele rebele au fost exilate în
măruntaie şi condamnate la pedeapsa
cu moartea,
am văzut un film în care oamenii îşi
scriau biografia cu fundul pe hârtia igienică
pe care o vindeau pe bani buni,
ţineau discursuri în pieţele publice
despre cultură (iartă-i doamne, că nu ştiu ce fac!)
unii au mintea odihnită şi în imaginea
goală nu se conturează nimic,
i-am privit din spatele ferestrei şi am încercat
să comunic puţin cu ei, dar n-am reuşit
am spart fereastra, am intrat în buncărul lor
şi am încercat să comunic, zadarnic,
le-am spus cine sunt şi ei au început să
râdă prăpăstios încât cădeau paharele de pe masă
şi se spărgeau cu zgomot,
am văzut un film în care unii îşi falsificau
viaţa ca să se poată strecura mai uşor
prin reţeaua de sârmă ghimpată a literaturii
ce vremuri! ce filme!

George Bădărău

badarau.george921@gmail.com

Aproape de miezul nopţii

nenumitul mi-a bătut în poartă
aproape de miezul nopţii
şi undele sonore se făceau nişte zerouri
care se rostogoleau în stradă,
copiii invizibili râdeau, alergau după ele
imaginându-şi că aleargă după cercuri
nenumitul mi-a bătut în poartă
după un ritual secret
şi bătăile gravau litere şi desene
care aminteau de facerea universului,
de prima mea iubită pe care am cunoscut-o
pe dantelăria de fier a unui pod,
de primele versuri în care am turnat
câteva găleţi de sinceritate,
acum îmi privesc universul poetic
peticit ca un cort şi cele câteva focuri
stinse
şi cele câteva sute de pagini de poezie
arse în sufletul meu,
nenumitul mi-a bătut în poartă
aproape de miezul nopţii
când umblau pe străzi bufniţe aducătoare
de singurătate
sentimentele puteau fi imaginate doar
ca nişte linii curbe
clarul de lună mi-l închipuiam
numai cu ochii închişi;
iubita îmi transformase ultimul poem
într-o casă de vacanţă
făcea patul fără să înţeleagă ceva
din spectacolul atât de bizar

George Bădărău

badarau.george921@gmail.com

Omul fără inimă

am sărit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
pisica mea birmaneză o răsucea cu laba
de parcă s-ar fi jucat cu o rodie
în timp ce afară se crăpa de ziuă
un înger îmbrăcat într-o rochie subţire
traversa camera după ce soarele o măturase
cu mănunchiul de raze,
o rochie subţire şi neagră ca un coşmar
împachetat la prima oră a dimineţii,
am sarit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
şi deasupra ei dansau doi fluturi albaştri
care fâlfâiseră până mai ieri, într-un tablou,
unul dintre ei m-a întrebat despre dragoste
celălalt despre moarte
dansau şi din când în când priveau prin fereastra
deschisă, la culorile care se scurgeau din copaci
pe stradă,
neoane , maşini , picioare încălţate, hârtie
de scrisori , vorbe, prin fereastra deschisă,
în acest teritoriu pe care nu sunt în stare
să mi-l revendic
am sărit din pat, dar inima îmi rămăsese
lângă pernă
ca ghiocul ţigăncii pe care îl duci la ureche
să auzi vocea destinului
ca alarma de la maşina salvării
ca un vers genial...

George Bădărău

badarau.george921@gmail.com

Cărţi primite...

Am primit de la scriitorul Ion Untaru trei volume de versuri, după ce am făcut o cronică literară la ultima antologie de haiku-uri, semnată de acest autor. Ion Untaru, surprins plăcut de aprecierile mele, a voit parcă să-mi demonstreze că nu e o întâmplare şi că pe raftul domniei sale stau alături încă multe alte cărţi. De la redacţia revistei'' Haiku'' a ajuns la Iaşi o carte cu poeme tanrenga, scrisă de Ion Untaru în colaborare cu Radu Patrichi. E un volum demn de interes, pe care îl voi analiza în primăvară.
Mi-am rezervat o după-amiază, pentru lectura celor trei volume, pe care autorul a avut amabilitatea să mi le expedieze:
''Vestitorul'', Editura Semne, Bucureşti, 1999.
''Floare de lotus'', Editura Semne, Bucureşti, 2006.
''Scara interioară'', Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2007.
Din spirit de colegialitate, reproduc o poezie din primul volum, în speranţa că va fi pe placul cititorilor:

Vizita tinerei doamne

Doamna mea suav albastră
Unică între femei
Dacă nu-mi baţi în fereastră
Am să intru la idei
Paşii tăi pe care-i ştiu
Nu se-arată pe cărare
Eu te-aştept ca pe-o salvare
Până nu e prea târziu;
Nu-ţi mai dă inima ghes,
S-a-ntâmplat vreo catastrofă
Că eu n-am mai scris o strofă
De uimire şi de stres?!
Hai prefă-te că nu-ţi pasă
Şi întoarce-te grăbită
Să nu mă găseşti iubită
Atârnând cu limba scoasă
....
Şi răsună paşi pe trepte:
Graţie şi graţiere,
Uşa-n lături temnicere
Uneori destinul drept e!
Şi-mi pătrunde în incintă
Cu pachetul salvator:
- Uite domnu' scriitor
Un iaurt şi o plăcintă
Fiindcă mâine, cine ştie
Nu mai dă pe datorie!

Ion Untaru

badarau. george921@gmail.com

Poeţi ai Societăţii Române de Haiku(III)

Ultimele pagini din revista Haiku, nr.40/2008 sunt la fel de interesante ca şi cele pe care le-am analizat până acum.Mai întâi remarcăm articolul lui Mihai Popescu despre volumul bilingv (grec-englez) al poetei Zoe Savina. Aceasta a publicat aproape douăzeci de cărţi de poezie, multe haiku-uri, pentru care a primit premii naţionale şi internaţionale.În articolul său, Mihai Popescu evidenţiază câteva teme, impresionat de profunzimea şi varietatea textelor.
O altă secţiune din revista Haiku oferă cititorilor poeme într-un vers. Având la bază antiteze eminesciene, poezia lui Bogdan I.Pascu dezvoltă motive romantice,care ies mai bine în relief,atunci când sunt prezentate în opoziţie. El şi-a intitulat secvenţa lirică, ''Oglinda'' şi a înfăţişat o lume răsturnată sub aspectul spaţio-temporal. O dată cu inversarea poziţiei obiectelor în univers, acestea împrumută timpului caracteristicile lor, care ţin de efemeritate:''O lume răsturnată cu timpul plin de riduri''.Imaginea fantomelor (chipuri fără suflet) este asociată cu ''amintirile''; opoziţia lumină/ întuneric evidenţiază echilibru cosmic, trimiţând la geneză, într-o exprimare metaforică'' În ape de lumină atâta întuneric''.
Elia David găseşte câte un titlu pentru fiecare vers,în care concentrează substanţă şi expresivitate. În spaţiul sacru deplasează un element al lumii profane, pentru purificare:''Zugravul de biserici...la Cina cea de taină''(Împărtăşire).Satisfacţia orfică e mai presus de orice finalitate atunci când vine vorba despre răsfăţatul greieraş:''Măcar el se va stinge cântând pe săturate''(Greierul).Ne-a atras atenţia motivul literar al ''absenţei'', într-un vers în care nu sufletul se risipeşte în cosmos, ci acesta din urmă întreţine existenţa muribundului:''O pasăre pe moarte se umple de văzduh''(Dispariţie).
Octavian Mareş exersează în liniile paradoxului, de la notaţia strategică la portretul caricatural.Călătorul pare copleşit de singurătate, atât timp cât exclude comuniunea cu natura din jur:''Singur pe cărare cu atâţia pomi în jur''(Paradox). Un altul are preocupări topometrice de ocazie, iar sugestia este evidentă:''Măsoară trotuarul în buzunar cu-o sticlă goală''(Chefliu).
Ştefan Theodoru pare atras de o estetică a efectelor, urmărind finalitatea într-un univers miniatural, dar şi în unul obişnuit, existenţial, în exprimări simple cât şi metaforice.Imaginea unui măr, simbol al cunoaşterii, este pusă în pericol de fragilitatea vegetală:''Pe-o ramură subţire a mai rămas un măr''( După cules).O căprioară, simbol al graţiei şi inocenţei,îşi priveşte ucigaşul,dojenitor, chiar şi după moarte:''Ucisă, căprioara, încă-l privea în ochi''(La vânătoare).Câteva note argheziene se desluşesc în spaţiul oniric , în timpul unei convorbiri cu divinitatea:''În visul de azi noapte, vorbii cu Dumnezeu''(În spital).Un vers atrage atenţia prin structura semantico-lingvistică, asociind două sintagme'' cu coada-ntre picioare'' şi ''un câine -al nimănui'', care permit două coduri de lectură: condiţia maidanezului, dar şi condiţia omului care duce viaţă de câine(Zi de iarnă). Imaginea fantomatică a unei hore fascinează prin colorit şi încremenire,într-un pastel de iarnă:''Mărăcinii în horă pe lacul îngheţat''(Tablou de iarnă).
Vali Iancu experimentează arta poetică miniaturală, de factură clasică.Poetul are calităţi magice în sensul că poate să-i redea sufletului atributele de altădată:''Prin câteva cuvinte să despietreşti un suflet''(Crezul poetic)sau, într-un alt text, creaţia este asemănată cu exorcizarea suferinţei prin magia verbului:''Mă chinui în cuvinte să scot din mine chinul''(Exorcizare).
Dumitru Radu are nostalgia plecărilor şi o viziune colosală a infinitului, pe care le schiţează într-o marină de natură simbolistă:''Pânze de corăbii se pierd în largul mării''(Marină).Altădată se opreşte la poemul de notaţie şi surprinde în bruma care tocmai căzuse, imaginea senectuţii:''Azi dimineaţă bruma a încărunţit cărarea''(Octombrie).
Într-un poem, Paula Romanescu apelează la alchimia cuvântului, oscilând între metafora abstractă''roiul de gânduri'' şi oximoronul clasic''mierea amară'', pentru a sugera singurătatea. Simbolul central este reprezentat de ''fagure'', succedaneu al inimii, al sufletului, unde se adună suferinţa:''Roiul de gânduri umple faguri de miere amară''(Singurătate).
Ultimele poeme într-un vers, din acest număr al revistei Haiku sunt semnate de Constantin Stroe.Furtuna dezlănţuită învăluie un pescăruş graţios, trist, solitar şi-l poartă spre spaţiul terestru. Poate fi aici şi un simbol al poetului, într-o lume intangibilă, iar drumul spre realitate este unul incert:''Nesigur vântul poartă un pescăruş spre mal''(Incertitudine).Poetul, un vizual,îşi exprimă suferinţa, imaginând un manuscris concret:''În manuscrisul meu atâtea lacrimi strânse''(Trudă).
O altă secţiune cuprinde câteva secvenţe haiku, secvenţe care se completează în linia unei tematici comune. Cornelia Atanasiu, atrasă de pictural şi ritualul rustic schiţează câteva elemente de pastel în ''Culorile toamnei''. Alternanţa geografică deal/vale oferă două manifestări climatice:o răbufnire a vântului pe deal şi o stare de acalmie în vale, unde sperietoarea meditează în compania ciorilor. E un avertisment surprins de ochiul iscoditor:''Vântul val-vârtej-/sperietoarea-n vale/doar cu ciorile''Într-un alt micropoem, poeta reliefează fenomenul transhumanţei, fixat temporal pe coordonate biblice, când are loc răvăşitul oilor:''Se-ntorc ciobanii-/răvăşitul oilor/ de Ziua Crucii''Toamna, culesul viilor se desfăşoară după un adevărat ritual.În timp ce în spaţiu uranic pleacă şiruri de cocori, în spaţiu terestru vin şiruri de culegători ca să restabilească un echilibru cosmic, iar dinamismul se amplifică la cramă:''De pe coline/ şiruri de culegători-/zarvă la cramă''.În final, o notă de melancolie este sugerată de ''mierla răvăşită'', într-un spaţiu al degradării vegetale , care a provocat modificări melodice:''Mierla răvăşită/prin frunzişul tot mai rar/ şi cântu-i schimbat.''
Vasile Moldovan îşi intitulează secvenţa haiku: Vilnius-2009 Capitală europeană a culturii''Aceasta cuprinde şapte micropoeme, cifră cu semnificaţii adânci şi cu o coloratură mistică.E un parcurs liric subtil,conceput ca o călătorie în spaţiul nordic, dar şi ca o iniţiere într-un spaţiu intercultural şi în acelaţi timp existenţial.Miraculosul haiku, sinteză a spaţiului liric nipon şi a celui european, înlesneşte întâlniri imaginare:''Mergând la Vilnius/pe drumul haiku-ului/să-l întâlnesc pe Basho''.Într-un alt micropoem este valorificat motivul cocorilor în calitate de vehicul cosmic, marcat de o dominantă coloristică:''Pe aripi de cocori/până în sudul Europei/ albastru de Vilnius''.O asociere neaşteptată-''curcubeu-haiku'' îmbină arta cu supranaturalul şi în frumuseţea policromă intuim o mare revelaţie:''Curcubeu dublu/pe cerul Lituaniei:/Haiku pentru Vilnius''. Următoarele trei haiku-uri dezvoltă teme biblice, motive sacre, între care şi motivul crucii.În primul micropoem apare statura impresionantă a unui Dumnezeu matinal, într-un cadru dominat de sfinţenie:''Pe Dealul Crucilor/spălându-şi faţa-n rouă/însuşi Dumnezeu''. Cel de-al doilea text aduce în prim- plan inocenţa unui copil, care încearcă să ia legătura cu divinitatea, într-un spaţiu sacralizat de prezenţa crucii:''Lângă crucea veche/mâinile unui copil/încheie ruga.''Dacă în micropoemul de mai sus, fascina magia cuvântului, acum domină vizualul, tăcerea se aşterne în jur, panorama individuală este înlocuită de una colectivă, anonimă,tulburătoare, reprezentată de ''morminte de eroi''.Totul se rezumă la o notaţie plină de tristeţe:''Pe morminte de eroi/numai cununi şi jerbe/de nu-mă-uita.'.În finalul secvenţei, nota citadină oferită de semafor avertizează nu numai trecătorul ci şi provocatorul de tensiuni mondiale:''Culoarea roşie/ a semaforului-/sens interzis războiului''.
Trei voci lirice reunite într-un tanrenga scot în evidenţă trei profesionişti ai speciei:Valentin Nicoliţov, Radu Patrichi,Dan Doman.Expresivitatea şi maturitatea imaginii poetice lasă impresia unor bijuterii în formă definitivă.Un sfârşit de toamnă, sfâşietor de trist, este semnalat doar de un ciripit...ba şi de un fluture negru(simbol al morţii apropiate) adaugă o altă voce:'' Amurg de toamnă-/doar un singur ciripit/ sub copacii goi.../şi un fluture negru/ care-a uitat să plece''( Un singur ciripit).Altădată vocile se intersectează în legătură cu rezultatele unei excursii:ciulini uscaţi(natura materială) şi amintiri(natura spirituală):''Din excursie/am adus pe haine/doi ciulini uscaţi-/dar nimeni n-o să ştie/şi câte amintiri''.Ultimul poem din serie înfăţişează lacul in decembrie, pescarul şi câinele. Dar dincolo de nota tristă a spaţiului acvatic, o voce lirică menţionează şi câteva elemente care ţin de terestritate-pietrele din mâl:''Lacul în decembrie-/pe mal doar pescarul/ şi câinele lui./Pietre ieşite din mâl/ cu cea dintâi zăpadă''(Lacul în decembrie).
Într-un scurt articol, Paula Romanescu se referă la volumul Tăceri, semnat de Ioan Găbudean, o antologie de micropoeme în stil haiku, unde textele sunt ilustrate cu desene realizate de elevi. Ilustraţia de pe copertă i-a inspirat Paulei Romanescu, titlul articolului:''Între sperietoare şi fluture''.
Un adevărat spectacol al liricii miniaturale în aproape 60 de pagini! Dar, orice spectacol aduce în final o vedetă, spectatorii dau semne de nelinişte, se agită mişcând din mâini şi din picioare, privesc spre marginea cortinei, aplaudă furtunos, ovaţionează, fetele suple se urcă pe umerii tinerilor, orchestra intră în delir şi , în sfârşit, în baia de lumini apare artistul aşteptat. Vedeta spectacolului nostru liric se numeşte Eduard Tară, poetul român care a obţinut cele mai multe diplome la Concursuri internaţionale de haiku.Cele cinci micropoeme, reproduse în revistă, au fost premiate în 2008, la concursuri din Brazilia, Germania,USA, Franţa...Să ascultăm vocea superbă a acestui liric ieşean:''Cutia de scrisori-/ating din nou zăpada/ cu degetele.''


George Bădărău

badarau.george@gmail.com