În volumul U-mor de râs, Ioan Marinescu-Puiu exersează în linie umoristică, gen dificil şi poate de aceea captivant. Din prefaţa semnată de Marcel Mureşanu am aflat că autorul volumului în discuţie scrie cu aceeaşi dexteritate poezii grave, dar şi divertisment de bună calitate, exprimat în epigrame, proză scurtă umoristică, bancuri. Textele aruncate în volum pot fi clasificate în trei categorii: a. desemantizarea unor expresii prin căutarea unui context lingvistic adecvat; b.explicarea unor expresii, prin trimitere la un referent neaşteptat; c. proză scurtă umoristică după tehnica jocului de domino.
În timp ce unele construcţii oscilează între cugetare şi aforism, altele sunt expresii din banalitatea zilnică, iar altele sunt invenţii lexicale, cu menirea de a provoca un surâs, fie el şi tragic. Textele din prima categorie sunt desemantizate, distorsionate, cu o tematică diversă şi finalităţi hazlii. Prin fragmentarea unui cuvânt se obţin noi valori morfologice, cu înţeles comic : '' Ador mita '' ( Adormita ), sau prin jocul complementului intern :'' Nu rata rata !'' ( Un bancher ). Aluzia la oltenii care plecau la drum cu căruţa şi căţeaua credincioasă dă textului un colorit aparte: '' Ai grijă să nu rămâi de căruţă.'' Desemantizarea textului până la golirea de sens şi resemantizarea acestuia este un procedeu frecvent: '' Acum, aştept să moară şi capra vecinului'' ( Un ţap ).
Omonimia permite alternative semantice surprinzătoare prin deplasarea sensului de la concret la abstract ( fire umană şi fire din confecţia casnică): '' O să-mi ies din fire!'' ( Un război de ţesut). Expresia stânjenitoare adresată de un certăreţ unei persoane de condiţie modestă '' Te -am luat de la coada vacii '', capătă un înţeles concret, firesc, în dialogul dintre ţăran şi baligă. Umoristul Ioan Marinescu-Puiu ştie să valorifice limbajul colocvial prin trimitere la un referent, în sfera căruia se regăseşte până la un punct: '' S-a marcat ! ''( O casă ).
Expresia banală '' Mi s-a acrit!'' exprimă condiţia umană la limitele insuportabilului, dar sugerează normalul în relaţie cu iaurtul. În alte două expresii, omonimia permite lecturi alternative, în care cuvintele chior şi curent se desemantitează în raport cu referentul. Lipsa totală a banului , subliniată de expresia foarte cunoscută '' N-am nici un chior!'' intră în aria banalului atunci când este rostită de un orb. Aşa se întâmplă şi în cazul comunicării '' Ţine-mă la curent!'', solicitând informaţia proaspătă, dar banalizându-se în gura unui electrician.
Altădată, înţelegerea în micile afaceri, exprimată de expresia prăfuită de vreme '' Hai să batem palma! ''presupune o deplasare de sens în viziunea agresivă a pumnului. Rareori, o construcţie metaforică este urmată de alta, improvizată în ton umoristic prin analogie cu prima : '' Soare cu dinţi şi lună cu măsele!''
Umorul din a doua categorie este relevat de comentariu anapoda, în răspăr, a unor clişee lingvistice, a unor expresii împrumutate din vorbirea curentă, din paremiologia românească, din argoul profesional sau din gâlceava de mahala. Astfel, expresia '' A trage de timp'', familiară în special în limbajul sportiv, este continuată prin ricoşeu de un adaos interesant, pe teme existenţiale '' Fără să ştii ce te aşteaptă la capătul lui.'' Alternanţa singular-plural ( minte-minţi ) poate fi identificată în construcţii diferite, cu sens de nebunie sau uitare, comentariile rezumându-se la precizări :'' L-a scos din minţi! L-a scos din minţi, e una şi l-a scos din minte, e alta.''
O altă expresie de natură paremiologică are parte de un comentariu direct, ironic, maliţios : '' I-a pus Dumnezeu mâna în cap. Păcat că era gol. '' Iar în altă parte , o construcţie din aceeaşi lume a proverbelor şi zicătorilor provoacă surâsul, printr-o precizare aruncată din fuga condeiului : '' A te întinde cât ţi-e plapuma. Expresie valabilă numai iarna.'' După un salut oltenesc ( oltenii par a fi irlandezii noştri ) '' Adio şi un praz verde '', umoristul Ioan Marinescu-Puiu continuă să răsfoiască o carte imaginară a literaturii populare, oprindu-se la câte un proverb pe care îl comentează într-o manieră personală :'' Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Actualizat, proverbul sună astfel:'' Cine fură azi un ou, e un bou!'' Şi zicala are parte de ingenioasa luătură peste picior: '' La mintea cocoşului. Că la mintea găinii s-a renunţat demult.''
Ancorat puternic în realitate, umoristul valorifică secvenţe cotidiene, având ca punct de plecare expresii româneşti străvechi. Inutilitatea unei acţiuni, de natură socială şi culturală, are o explicaţie în doi peri, cu finalităţi din viaţa de zi cu zi : '' S-a dus bou şi s-a întors vacă. Operaţie de schimbare a sexului.'' Un mucalit de modă nouă continuă să răstălmăcească fondul paremiologic, bătându-te prieteneşte pe umăr, cu blândeţe şi înţelepciune. Cronologia are efectele ei enigmatice :'' Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine. Lasă pe poimâine că poate nu va mai trebui să faci.''
Umorul din a treia categorie de texte se află în două scurte proze umoristice, prima fiind remarcabilă. Camera de luat vederi trece de la o secvenţă la alta, dinamic, subtil, surprinzând aspecte din actualitatea imediată, realităţi amare , perspective sumbre, descrise cu zâmbetul pe buze.
Ioan Marinescu-Puiu, U-mor de râs, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2008.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Notă: Autorul comentat are libertatea de a prelua recenzia de pe blog şi de a o publica în orice revistă din ţară sau din străinătate.
