Am primit de la Bucureşti o antologie de haibun, realizată de Magdalena Dale, Ana Ruse şi Laura Văceanu, Editura Boldaş, Constanţa. O prefaţă consistentă intitulată '' Calea spre interior''cuprinde referiri la istoria haibun-ului, la izvoarele nipone, cu trimiteri la operele reprezentative, dar şi unele aprecieri cu privire la Societatea Americană de Haiku, la rolul acesteia în promovarea haibun-ului.
Din prefaţa semnată de Vasile Moldovan, aflăm că românii scriu un haibun grav, auster, bazat pe simplitate, sobrietate, adâncimea sentimentelor, concizia exprimării, după modele sau în urma unor experimente personale. Primele haibun-uri scrise în limba română au fost publicate în revistele româneşti de haiku: Albatros, Haiku, Orion, Orfeu, şi Hermitage. Între timp, unii poeţi români au publicat cărţi integrale de haibun, alţii doar secţiuni cu această specie literară. În antologie, alături de poeţi români au fost incluşi poeţi americani, indieni, australieni.
Cornelia Atanasiu
Textul în proză evidenţiază rolul şi expresivitatea kigo-ului, care semnifică ceva, iar asocierea cu Brâncuşi se regăseşte în teoria spaţiului mioritic. E aici un mod personal de a gândi'' tăcerea'' prin simbolistica operelor marelui sculptor; păsările se alungesc în cosmos, fiind contemplate de la Masa Tăcerii sau, în unele situaţii, cosmosul devine o cutie de rezonanţă pentru operele brâncuşiene :''Păsări către cer/ adunându-i pe ceilalţi-/la Masa Tăcerii'' sau''Expune Brâncuşi-/statuile lui cântă/ cu spaţiul din jur''( Vorbim despre un impas).
Corneliu Atanasiu
Un ţărm cu linişte, briză, iarbă uscată şi linia dominantă a toamnei, surprinsă într-o schiţă de pastel, în care antiteza e una de nivel geografic, dar şi una între naturalul firesc, efemer şi artificialul rezistent:'' Cicoare şi maci/ în iarba prăfuită-/faleza înaltă''. Nenumiţi în textele în proză, pescăruşii stau pe acoperiş, decoloraţi, resemnaţi, arşi de soare, halucinaţi şi în nemişcarea lor pare să se fi oprit până şi timpul:''Sus pe cornişă/ pescăruşi nemişcaţi-/ casa cu olane''( Pe ţărm).
Nicolae Atanasiu
Poetul şi-a construit discursul pe baza opoziţiei exotic-autohton şi ca să fie mai convingător a concentrat în haiku-uri impresiile de călătorie. Mai întâi tulburătorul cadru nipon, unde jocul se îmbină cu graţia vegetativă, iar accesul spre miraculos rămâne deocamdată o taină:'' Spre Kiyomizu/ vântul plimbă petale-/poarta ascunsă''. De la exotismul japonez cu cireşi înfloriţi, cântec şi floare, poetul intră în atmosfera caldă a prezentărilor de carte, la Constanţa şi consemnează artistic două atribute ale simpozionului :unul afrodisiac, sugerat de gutui şi un altul care ţine de nesfârşire, de sexualizare reliefat de Marea Neagră: ''Miros de gutui-/simpozion de haiku/ la Marea Neagră''( La Constanţa).
Jules Cohn Botea
Mai întâi îşi face un jurnal de călătorie, spre Efes, oraşul mitic din Asia, cu mult soare, palate, temple, fântâni, arcade, coloane cu capiteluri ionice sau dorice, dar un oraş mort, pustiu, care reînvie numai în viziunea contemplatorului modern: ''Singurele făpturi/ care mai apar pe străzi,/sunt doar turiştii''. Acest spaţiu cu note arhaice şi culturale este prezentat şi ca ieşire dintr-un fenomen misterios, unde timpul istoric efemer se află în opoziţie cu timpul etern al artei: ''Curge continuu/ istoria ca şi apa-/Pietrele rămân''. Pe un ton concluziv, cu aluzii la paremiologia românească, autorul lasă să se strecoare o undă de ironie şi în titlul care aminteşte de propoziţia celebră: ''Şi eu am fost în Arcadia'' (Am fost la Efes).
Ioana Bud
Un buchet de liliac, oferit de elevi, îndeamnă profesoara la meditaţie, îi răscoleşte amintirile, o emoţionează prin nota decorativă şi prin caracterul repetitiv:'' În fiecare an/răscolindu-mi amintirile,/ liliacul alb''.În reacţia copiilor , profesoara desluşeşte un cântec de adio, îşi stăpâneşte cu greu pornirea emoţională şi are revelaţia unei caligrafii secrete:'' Elevi, în brânci, scriind,/pe catedră liliac-/ profa-i priveşte''. Dar reveria este întreruptă de o furtună şi, în spaţiul exterior, dincolo de fereastră, în vegetaţia din faţa blocului, observă o idilă , care se amplifică treptat, în plan ascensional:'' Îndrăgostită,/ viţa cucerind teiul/ creangă cu creangă''( Un buchet de liliac).
Marius Chelaru
O călătorie spirituală, cu întoarceri în timp, într-un spaţiu patriarhal, unde se află o piatră, un copac tăiat, o căpriţă şi mamaia, proiectată într-un amurg nostalgic, iar tăcerea capătă dimensiuni cosmice: ''Din mine la cer/ lunecă tăcerea ca/ lacrimi în suflet''. Inocent, copilul nu încearcă să tălmăcească în nici un fel categoria filosofică a timpului. Peste ani simte sfâşierea acestuia şi reacţia îi provoacă o mare nelinişte:''Dinţii timpului/ încolţind în trupul meu/ muşcă tăcerea''. Într-o altă secvenţă, autorul evocă figuri rustice ( Cărăbuş, ţiganul cu ceaun mare, moş Stan, fost prizonier în Siberia) şi un stol de porumbei, care se aşezau pe acoperişul casei. Prin substituţie, inima plăpândă de copil înlocuieşte habitatul de altădată:'' Hulubul şade/ pe inima mea pruncă/ tăcere uguind''. Pentru a da o anume coloratură, poetul apelează la regionalisme:moldovenismul ''hulub'' şi ardelenismul ''pruncă'' ( Culoarea tăcerii).
Şerban Codrin
Dacă Şerban Codrin şi-ar fi intitulat acest haibun ''Autoportret'', ar fi fost la fel de inspirat. Textul în proză are un caracter circular, începe şi se termină cu aceleaşi elemente. Ordinea nu este întâmplătoare; amplifică treptat tensiunea emoţională, după care nota dramatică se limpezeşte. Având o anume corporalitate ca în poezia lui Nichita Stănescu, unele cuvinte pot fi privite ca obiecte care mobilează secvenţa. E un vârtej care se răsuceşte ameţitor, într-un du-te vino, fără sfârşit. Construit pe antiteza zbucium-linişte, haiku-ul aduce în prim -plan marea dezlănţuită sugerând efectele devastatoare, naufragiul, moartea. Viaţa zbuciumată şi mai apoi, liniştirea din final, amintesc de notele elegiace din poezia '' Mai am un singur dor'' de M. Eminescu (Haijin).
Magdalena Dale
Ritualul ceaiului reprezintă o invitaţie la arta de a medita pe teme existenţiale. Doar o simplă privire în ceaşcă şi memoria proustiană se pune în mişcare, oferind alte percepţii senzoriale: '' Chihlimbar lichid/ cu uşor gust amărui,/samovarul plin''. Ceaşca de ceai, fără toartă, devine obiect de comunicare între îndrăgostiţii, care lasă amprente cu buzele pe marginea ceştii. Emoţia atinge cote maxime, protagoniştii închid ochii şi se cufundă în reverii, unde nota romantică este sugerată de aburii înmiresmaţi ai ceaiului: '' Doar între noi doi/ aburii înmiresmaţi,/ aceeaşi ceaşcă''. În finalul ritualului, poeta atrage atenţia asupra trăirii autentice, semnificată de ceaiul simplu cu aromă pură şi gust amărui, diferit de meniul celorlalţi care servesc ceai cu miere şi prăjiturele: ''Samovarul gol/ şi gustul stăruitor/ dulce amărui'' ( Ora ceaiului).
Într-un alt haibun, poeta meditează pe tema singurătăţii, într-o schiţă de portret al bătrânului solitar, bolnav, care şi-a luat ca aliat pipa sa, iar ca spaţiu preferă stiva de lemne. Însingurarea este exprimată de metafora '' focul inimii'', preluată din folclor, semnificând mistuirea, suferinţa:''Aprinde pipa/ din focul inimii;/însingurare''. Învăluit în fum, bătrânul se pierde în negura anilor, în viaţa ceţoasă, apăsătoare, amară; fumul din pipă este o analogie a risipei propriei vieţi, iar ''stiva de lemne'' trimite la anii care s-au adunat aşa repede:''Stiva de lemne/ în razele soarelui;/fumul din pipă''. În ultima parte a secvenţei descriptive, poeta îşi imaginează o serie de metamorfoze ( pasăre, rază de soare, fluture ) care i-ar înlesni prezenţa alături de cel însingurat. Opoziţia dintre palma aspră şi vietatea graţioasă, pură, scoate în evidenţă condiţia bătrânului:'' În podul palmei/ asprite de muncă.../un fluture alb'' ( Ultimul anotimp ).
Angelee Deodhar ( India )
Matinală, indianca Angelee Deodhar face câteva însemnări cotidiene despre lucrurile din jur: aerul rece, frunzele nemişcate, păsările liniştite, un cal, greierii, omul cu lapte, cucul indian...şi dincolo de toate acestea o durere chinuitoare exprimată într-un haiku: ''furtună cu grindină-/diagnosticul doctorului/ o piatră la rinichi'' ( Trezirea ).
Emilia Dumitrescu
Proza aduce multe amănunte despre noaptea de gardă, despre sfârşitul tragic al celor apropiaţi, iarna vânătă, geroasă, în care se poate visa la nisipul cald al verii, departe de atrocităţi. În primul haiku se exprimă un vis romantic, pe tema zborului şi autoexilării :''Aripi de-aş avea/aş pribegi în zări,/ cuib să-mi fac în pustiu''. O vecină de aproape 80 de ani, inteligentă, înţeleaptă, blândă, descoperă un leac împotriva tristeţii şi anume fascinaţia naturii, încât cel de-al doilea haiku este o invocare a divinităţii:'' n-am ştiut, Doamne,/ce mult o să mă doară/ durerea lumii'' ( Aripi de-aş avea...).
Adina Enăchescu
Poeta îşi aminteşte cu nostalgie de anii copilăriei, când copiii mergeau de sfântul Vasile, la bunici, să-i dea de grindă, să le spună:''Tâta maare!'' şi să le prevadă viitorul. Uneori, bunicii au fost clarvăzători, iar obiceiul a fost imortalizat într-un haiku : '' Sân Vasile/ nepoţii daţi de grindă-/tâta maare''( De Sfântul Vasile, cu bunicii).
Ion Faiter
În prima secvenţă, autorul încadrează un pasaj descriptiv despre o zonă colinară cu case mici şi biserici, între două haiku-uri. În primul micropoem, spaţiul urban periferic începe cu un dulău roşcat care roade oase: '' Intrăm în oraş/ Pe ghenă rozând oase/ un dulău roşcat''. Cel de-al doilea micropoem este construit pe baza opoziţiei: spaţiul uranic, ascendent(grauri) şi spaţiul terestru, descendent (viile ). În timp ce graurii cuceresc înălţimile, viile îşi scutură floarea spre pământ:'' cârduri de grauri-/ către pământ viile/ scuturându-şi floarea'' (Cu trenul spre Cluj).
Mohammed Fakhruddin
Indianul preferă călătoriile lungi, viziunea cosmică (stele, lună), micile vietăţi (cucul, broaştele, greierii), briza blândă, câmpuri luxuriante, natura surprinsă în joacă. Un micropoem dezvăluie plăcerea comuniunii omului cu natura, în deplină armonie şi taină :''I-o bucurie să te plimbi,/să priveşti, să interacţionezi cu natura;/să nu ai nicio discuţie''. Un alt micropoem e un omagiu adus în acelaşi timp omului şi naturii protectoare, simbolizată aici de ocean: ''Să rămâi ca un ocean-/bogat, vast, puternic şi activ;/provocatoare inspiraţie''( Bucuria de a te plimba ).
Petre Flueraşu
Prima secvenţă descriptivă înfăţişează cireşii, sub cerul albastru şi zborul albinelor. E un adevărat paradis, unde se poate medita în manieră coşbuciană, la o zi toridă de vară, fără pic de umbră. Un micropoem reliefează ''liniştea'' şi aspectul canicular, terestru, rustic, tinzând spre nesfârşire: ''Pe câmp linişte/ nici un petic de umbră-/ în plină vară''. Într-o altă secvenţă sunt prezentaţi cireşii, din exterior, cu scoarţa îmbătrânită, dar plini de viaţă şi de cireşe, în care poetul descoperă sângele naturii, puritatea, perfecţiunea şi bineînţeles...decorativul. Într-un haiku sunt scoase în evidenţă valorile plastice , vizuale ale fructelor şi omagiul adus naturii:'' Cireşii roşii/ pe ramurile grele-/odă naturii''( Printre pădurile de cireş).
Un alt haibun, semnat de acelaşi autor, începe cu descrierea iernii: somnul ademenitor, liniştea naturii, urmele în zăpadă, dansul fulgilor, albul pur sugerat în mod strălucit într-un micropoem, unde cadru geografic, nesfârşit şi pur, înlesneşte deschiderea unui spaţiu oniric:'' Oceanul alb/ o mare întindere-/adormind totul'' Următoarea secvenţă este reprezentată de o desfăşurare pe verticală, o încercare temerară de cucerire a înălţimilor montane, spre soare, atitudine care trimite la mitul solar şi la calea spre cunoaştere:'' Lungul drum spre vârf/ şerpuirea de gheaţă-/calea spre soare'' ( Spre soare ).
Ioan Găbudean
Poetul relatează despre intimitatea universului domestic, la timpul prezent, intrând în comuniune cu natura fascinantă, secretă, într-o după-amiază: pietrele albe, laleaua galbenă, apa gârlei şi curcubeul care se conturează într-un micropoem miraculos:'' Curcubeul-/ ca un arc de triumf/ peste întrebările mele'' ( Aproape singur). Altădată, acesta atras de mirajul pescuitului are revelaţia unui recital poetic, în compania firelor de iarbă, care filosofează: ''Firul de iarbă-/cel mai timid filosof/ al dimineţii'' (Dimineţi cu rouă ).
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
