Mormintele

mormântul meu a fost săpat lângă mormântul
unui filosof înainte de a mă naşte
şi între cele două morminte erau relaţii
de bună vecinătate până într-o zi când
au început să se certe aşa din senin
să se înjure de mamă
să se bată cu pietrele albe fără inscripţii
morminte goale
lipsite de umanitate ca două cărţi
în care cauţi poezia ca acul în carul
cu fân
mormintele noastre
ca două prostituate
respiră prin ţărâna istoriei literare
până la dante până la homer
care le priveşte nedumerit cu luare aminte
şi întinde piciorul desculţ printre
bulgării umezi
şi mă calcă pe fruntea melancolică
pe mâna cu care scriu poezii postmoderne
pe inima pe care elevii au stors-o
ca pe buretele de şters tabla
mormântul meu a început să vorbească vulgar
cu maidanezii şi cu razele de lună
care-i pătau necuprinsul
noaptea când noi aurolacii ne folosim
de inspiraţia din pungi şi scriem
versuri şchioape enervându-l pe dumnezeu
care ne înjură de dumnezeu
până răguşeşte