miercuri, 26 noiembrie 2008

Cărţi primite...

Ieri, după-amiază, am primit un" Calendar 2009", publicat de Cercul Militar din Iaşi. Un scurt istoric prezintă rolul pe care această instituţie îl joacă în viaţa spirituală a oraşului,organizînd spectacole de muzică uşoară, populară,concursuri de dans, expoziţii de pictură, spectacole de satiră şi umor, apreciate şi premiate, lansări de carte etc.
Cartea la care mă voi referi în continuare," Colinde, colinde, e vremea colindelor..."semnată de George Arhip şi Ioan Părean, este una de popularizare a tradiţiei noastre creştine din perioada Crăciun- Anul Nou- Bobotează.
Scris într-un limbaj accesibil, acest volum cuprinde informaţii din folcloristică,arta populară, cu trimiteri la etimologia unor cuvinte, la studii despre sărbătorile de iarnă, dar şi la mitologia românească şi cea universală. Autorii au exemplificat cu tradiţii din Mărginimea Sibiului, spaţiul românesc binecuvântat, aflat în inima ţării.
Imaginile cu grupuri de colindători, urători, trupe de teatru folcloric, precum şi antologia de texte privitoare la tradiţii aduc un plus de claritate în discursul autorilor. Nu lipseşte nici pagina bibliografică, pentru cei care vor să studieze acest fenomen în adâncimea lui.

George Arhip, Ioan Părean - "Colinde, colinde, e vremea colindelor...",Editura Arhip Art, Sibiu, 2008.


George Bădărău

badarau.george921@gmail.com
Adresa: B-dul Copou, nr.44, bl.b1,et.1, ap.6,Iasi, Cod 700462